Articol de Mitică Docan - Publicat joi, 27 aprilie 2023 09:58 / Actualizat joi, 27 aprilie 2023 10:41
Dan Șucu, patronul celor de la Rapid, a abordat subiectul faultului comis de Răzvan Onea la Florinel Coman, în derby-ul Rapid - FCSB 1-0. Atunci, steliștii au cerut cartonaș roșu. Șucu a spus și prima pe care au primit-o giuleștenii.
„Echipa, cu tot cu staff-ul, a primit o primă mărită cu 50%. E vorba de 75.000 de euro, o sumă importantă, nu cred că e vreo echipă din România cu fonduri de premiere de acest gen. Vorbesc net. Clubul, după ce își plătește toate cheltuielile de organizare a meciului, din seara respectivă, ajunge să îi rămână 75.000 de euro. Practic, toți banii au mers la băieți”. a explicat Dan Șucu la Orange Sport.
„Volumul salarial de anul viitor va crește cu 50%. Din punctul meu de vedere, singura echipa care ar putea să ne întreacă ar fi Clujul. Dar am o îndoială că vor rămâne la același volum și nu vor diminua. Din sezonul viitor, sunt convins că nici FCSB, nici Craiova, nici CFR nu vor fi peste noi ca buget de salarii”.
Conform rapoartelor oficiale financiare pe 2022, Rapid are un buget salarial de 5,2 milioane de euro. Dacă acest buget ar crește cu 50%, cum susține domnul Șucu, acesta ar ajunge la 7,8 milioane de euro, cu mult mai puțin decât fondul salarial pe care-l plătesc cei de la CFR Cluj în prezent, adică 11 milioane de euro. Iată cum arată cifrele oficiale pe 2022.
Top salarii în Liga 1 în 2022: CFR e lider detașat
Cluburi play-off | Salarii (mil. euro) |
CFR | 11 |
CSU Craiova | 6,95 |
FCSB | 6,75 |
Sepsi | 5,25 |
Rapid | 5,2 |
Farul | 4,7 |
Dan Șucu iese la atac: „De această anomalie făcută de Gigi Becali de ce nu vorbim?!”
„Băieții noștri au fost extrem de hotărâți, dedicați, puternici și siguri pe ei. Nu cum i-am văzut la Sepsi. Când am văzut faultul lui Onea, mi-a fost frică să nu pierdem un jucător din minutul 15, ca atunci, cu Craiova. Când am văzut ce s-a întâmplat, mi-a fost frică să nu se întâmple ceva asemănător. Pentru mine, Onea este cel mai cuminte băiat pe care l-am văzut vreodată. Cel mai liniștit, cel mai respectuos. Sunt absolut convins că nimic nu a fost premediat.
Mă deranjează că o performanță sportivă a băieților mei este declasată și li se ia din merite, punându-li-se în cârcă niște faze directe, dar asta nu ar trebui să știrbească dedicația lor. Mi se pare că li se ia din merite.
Eu sunt mai nou în fenomen și mi-e mai ușor să sesizez anormalitățile. Anormal este ca un competitor să pună mâna pe telefon și să-l sune a doua zi dimineață pe arbitru (nr. Gigi Becali a explicat că l-a „bombardat” cu mesaje pe arbitrul Feșnic, după partidă).
Mai și spune: cum nu și-a permis să-mi ceară scuze? Un patron se poate adresa la CCA, un organ abilitat. Ați auzit de vreun patron care pune mâna pe telefon să vorbească cu arbitrul, să-i facă reproșuri? E o anormalitate mai mare decât orice vorbim aici. E ca și cum aș fi mers în justiție cu Becali, iar după ce judecătorul ar da un verdict în favoarea mea, Becali l-ar suna pe judecător și l-ar suna să-i reproșeze de ce nu a dat o decizie în favoarea sa. Sunt curios ce o să facă FRF și CCA în cazul ăsta”, a tunat Dan Șucu la Orange Sport.
Gigi Becali: „Feșnic mi-a răspuns, după ce i-am scris la 3 dimineață”
„Eu am greșit că i-am dat mesaje lui Răzvan Burleanu. Are dreptate dacă mi-a blocat numărul. Aș fi făcut și eu la fel. Și lui Feșnic i-am dat mesaje, la 3 și la 7 dimineața.
Și mi-a răspuns. Feșnic mi-a răspuns prin cineva. Mi-a spus «Să mă ierte. Nu pot să-i răspund. Dar îl înțeleg. Să mă ierte. Înțeleg perfect ce a făcut».
Mi-a zis că înțelege. A spus că nu poate răspunde. Eu eram prea supărat. Sunt și eu om. I-am dat mesaje. Dar mi-a răspuns cu pace. Mi-a răspuns cu pace. Așa trebuie, să răspunzi cu pace. M-am ușurat după ce mi-a zis să-l iert”, a spus Gigi Becali în emisiunea „Fotbal Club”, de la DigiSport.