Articol de Costin Ștucan - Publicat marti, 02 februarie 2021 14:43 / Actualizat marti, 02 februarie 2021 15:49
În așteptarea unei decizii a comisiilor, Alex Ioniță II (26 de ani) a acceptat să dea primul interviu de după suspendarea sa provizorie pentru încălcarea regulamentului antidoping. În direct la GSP Live, fotbalistul Astrei a făcut mărturisiri despre cazul dezvăluit publicului de Gazeta Sporturilor
- Joi, este așteptată o decizie în cazul de dopaj al fotbaliștilor de la Astra, Alex Ioniță, Kehinde Fatai și Takayuki Seto.
- Cei trei au mers în august 2020 la Cronos Med, o clinică patronată de cunoscutul doctor Constantin Stan, și au fost fotografiați în timp ce făceau perfuzii cu vitamine.
- Pozele au apărut pe conturile clinicii, apoi au fost retrase. ANAD s-a autosesizat, iar cei trei sunt suspendați provizoriu până la luare unei decizii.
- Pe durata anchetei, Ioniță a recunoscut că a încălcat regulamentul WADA întrucât cantitatea de vitamine injectată intravenos a fost mai mare de 100 de ml.
- El speră să obțină o suspendare mai mică, în timp ce colegii săi necooperanți riscă patru ani de suspendare.
- Miza este, însă, mult mai mare: Astra poate fi retrogradată din cauză că mai mult de doi jucători de-ai săi au încălcat regulile.
VIDEO. Confesiunea lui Alexandru Ioniță la GSP Live:
- Salut, Alex. Cum e viața ta în stare de suspendare provizorie?
- E normală, dar fără fotbal, din păcate. Am reușit oarecum să-mi așez gândurile, să înțeleg unde am greșit. Îmi pare rău că s-a ajuns în această situație. Sper să scap cât mai bine. Eu, colegii mei și clubul Astra. Nimeni nu și-a dorit să ne dopăm.
- Când ai văzut pozele cu voi în Gazetă ce a fost în mintea ta?
- Primul gând a fost că o să primim un avertisment. Nu m-am gândit că e atât de grav, necunoscând regulile. Dar după aceea am realizat cât de grav este. M-a sunat tatăl meu, eram la antrenament, la sală, am fost înștiințați că suntem suspendați. Mi-a zis că e mare scandal. A fost dureros, nu mă așteptam. Nu m-am gândit că se va ajunge până aici, că va fi implicat și clubul și că riscăm să fim suspendați atât de mult. Se tot amână termenele, suntem sfătuiți să nu ne prezentăm pentru că este mai ok.
- Cine v-a sfătuit să nu vă prezentați?
- Domnul avocat Paul Mincu de la LPF. A considerat că e bine să nu ne prezentăm. A spus că nu a primit destule dovezi de la ANAD în legătură cu cazul nostru.
“Fatai ne-a rugat să-i ajutăm soția”
- Cum ați ajuns la clinică?
- Fatai a venit în vestiar pe 15 sau 16 septembrie și a zis că soția lui s-a angajat la o clinică din București. A vorbit deschis de față cu toată lumea, puteau fi mult mai mulți jucători implicați. A zis că ne roagă să mergem să facem vitamine. Pentru reclamă, pentru imunitate.
- Voia să ajutați clinica să-și facă imagine…
- Da. Nu am întrebat prea multe. Nici un coleg din vestiar nu ne-a spus să nu mergem, să avem grijă. Nici când au venit cei de la ANAD să ne interogheze nu am știut ce am făcut greșit.
- Când ați mers la clinică?
- A doua zi după ce ne-a spus Fatai. Am vorbit între noi și vestiar și am zis: “Hai că te ajutăm”. Taka (n.r. - Seto) a fost de acord, eu la fel.
- Mai veneau și alți colegi?
- Nu, numai noi trei am putut să mergem la ora la care ne-a spus Fatai. Am fost la antrenament, la Ploiești, am venit acasă la București, m-am odihnit puțin și apoi am mers la clinică. Era și soția lui Fatai acolo, alături de celelalte asistente. Cred că și ea era tot asistentă, nu am întrebat prea multe. Eu voiam să ajut.
- Ați plătit?
- Am plătit 250 de lei. Ne-au făcut o reducere de 50 la sută.
- Și apoi?
- Întâi am completat fișele de coronavirus. Trebuia să scriem cu ce ne ocupăm, de ce am venit. Dar ei știau că suntem sportivi.
- Nimeni de la clinică nu v-a spus că s-ar putea să aveți probleme din cauza tratamentului?
- Nu, nimeni. Mi-aș fi dorit să-mi spună. Nu aș fi făcut niciodată așa ceva. Cu atât mai mult, nu aș fi permis să fie postate pozele pe Instagram. Nu m-am gândit niciodată să mă dopez. Fac fotbal de la 6 ani, am neglijat timpul meu liber, am neglijat școala.
“Am făcut două flacoane și o seringă”
- În ce a constat tratamentul?
- Fatai și Seto au intrat într-o cameră separată unde erau două paturi. Eu am stat într-o cameră unde era doar un pat. Am făcut acea procedură, un complex de vitamine. Ni s-a spus ce vitamine erau. B, C, Magneziu.
- V-au pus o branulă în venă și au introdus substanțele? Cât a durat?
- În jur de 45 de minute. Maximum o oră. Au fost două flacoane. Nu am știut gramajul. Ulterior m-am informat. Au fost două flacoane întregi, de 100 ml, și o seringă de magneziu. Seringa a fost în cantitate mai mică și a fost introdusă după flacoane, direct în branulă.
Se consideră ca fiind încălcarea regulamentului WADA orice perfuzii intravenoase și/sau injecții cu mai mult de 100 ml pe o perioadă de 12 ore, cu excepția celor primite în mod legitim în cursul tratamentelor spitalicești, procedurilor chirurgicale sau investigațiilor clinice de diagnostic
- Regulament WADA
- Asistentele v-au rugat să faceți poze?
- Au venit și ne-au întrebat. Nu am considerat că e o problemă.
- Ai simțit vreun boost de energie după tratament?
- În ziua respectivă, da. M-am dus puțin obosit la clinică și după tratament am fost ok. Nu mai eram obosit. Dar nu a fost ceva wow. Efectul nu a durat. Pentru ca această metodă să aibă efect, trebuie făcut încă de trei, patru, cinci ori. Ni s-a și spus că dacă vrem un efect îndelungat trebuie să revenim de 3-4 ori.
- Și ați spus că o să reveniți?
- Nu. Am plecat. Nu am stabilit nimic, urma să avem meci cu Viitorul.
- La meci ai simțit ceva?
- Nu. Doar în ziua respectivă m-am simțit fresh.
- Când ați aflat că sunteți suspendați provizoriu?
- Pe 30 septembrie am primit înștiințarea de la ANAD. Îmi pare rău de toată situația. Îmi pare rău că e implicat și clubul. Îmi pare rău și de Fatai și Seto. Eu i-am sfătuit să vorbească, le-am spus că riscăm să primim 4 ani. Au destule probe și nu putem să ne luptăm cu WADA (n.r.- Agenția Mondială Antidoping) și FIFA. Eu am preferat să vin și să recunosc încă o dată în fața celor de la ANAD ce am făcut.
“Nu am anunțat medicul clubului”
- Ce au spus cei din club când a început scandalul?
- Au spus cum de am făcut asta, cum de nu am anunțat medicul.
- Medicul clubului nu a știut nimic?
- Nu. Vă spun sincer că de multe ori am fost și mi-am plătit singur tratamentele când am avut o problemă medicală. Nu au condițiile necesare să fim tratați la club. Am făcut fizioterapie singur după o întindere musculară. La Astra nu avem fizioterapeut, avem doar doi masori și un doctor.
- Din cauza problemelor financiare de la Astra erai forțat să te duci singur, pe banii tăi?
- Da. Așa și acum. M-am gândit că nu are rost să vorbesc cu Dochi cât timp merg să fac vitamine. E o greșeală, mi-o asum, dar nu am avut informații. Cu toate că le găsești oriunde în ziua de azi.
- Cum e posibil ca un tip tânăr, care folosește un telefon inteligent, să nu aibă impulsul de a vedea ce tratament urmează să facă?
- Nu mi-a trecut nicio secundă prin minte că ar putea fi interzis. Fratele meu face haltere, dar nu am vorbit nici măcar cu el să-i spun: “Paul, mă duc să fac vitamine!”. Nici măcar după ce am fost nu i-am spus. Dar el mi-a spus după că știa că e interzis. Culmea e că noi vorbim foarte des.
“Fratele meu mi-a spus ce o să se întâmple. Mi-a zis că nu am nicio șansă, că o să fiu suspendat. Eu nu îi dădeam dreptate, dar el știa”
- Alex Ioniță
Niciun instructaj la cluburi, în 10 ani
- La Astra, a venit vreodată cineva din club sau cineva de la ANAD să vă facă un instructaj în privința regulilor antidoping, în privința metodelor și substanțelor interzise?
- Nu! La nicio echipă la care am fost. Sunt de la 16 ani la echipa mare de la Rapid, am fost la Astra patru ani, la CFR, la Craiova, la nicio echipă nu s-a vorbit vreodată despre doping.
- Ți se pare normal ca un club profesionist să nu asigure un minim instructaj antidoping?
- Nu e normal. Probabil, ei consideră că noi trebuie să știm. Dar din păcate nu am avut de unde. Știam că nu am voie substanțe interzise, dar nu știam că nu am voie metode interzise. Sau o anumită cantitate de vitamine.
- Ce ai făcut după ce ai aflat că ești suspendat?
- L-am sunat pe impresarul Dragoș Sîrbu care reprezintă firma de impresariat a lui Giovanni Becali. L-am rugat să-mi recomande un avocat și mi l-a recomandat pe Paul Mincu, un avocat foarte bun. Dar dânsul apără și clubul Astra.
- Deci, el trebuie să facă o strategie care să vă salveze și pe voi și pe club, dar clubul are interesul în momentul ăsta să arunce în cârca voastră culpa, individual, pentru a scăpa de retrogradare.
- Din toate auzite, întâmplate și văzute, da. Vă dați seama că e mai important un club decât trei jucători. Mai ales că eu sunt împrumutat de la CFR.
“Am fost înregistrați audio”
- Cine te-a făcut să înțelegi că nu poți să negi?
- Au fost mai multe persoane care mi-au spus să merg și să discut direct cu domnul Cristi Balaj (n.r. - șeful ANAD). După trei termene la care nu ne-am prezentat, am fost pe 13 ianuarie cu domnul Victor Becali la Balaj. Ne-a spus care e situația, în ce ne-am băgat și ce riscăm . Ne-a zis care e statutul domnului Mincu în legătură cu noi și cu clubul, că dânsul nu s-a prezentat și că e normal să apere mai mult interesele clubului, să găsească întâi o ieșire pentru club și abia după aceea să se îndrepte și către noi, jucătorii. Mi-a zis că decizia îmi aparține. Ori nu mă prezint și accept decizia, ori să dau încă o dată o declarație și să spun ce am spus și când au fost cei de la ANAD la Ploiești. Și să renunț la domnul Paul Mincu.
- Când au fost cei de la ANAD la Ploiești ce s-a întâmplat?
- Au fost la stadion în septembrie. Au vorbit cu noi, am intrat pe rând și le-am spus exact ce s-a întâmplat. Toți le-am spus adevărul, nu ne-am ferit.
- Și de ce mai era nevoie de o nouă declarație?
- Pentru că imediat după, ne-am pus avocat. Și avocatul ne-a spus să nu ne prezentăm la termene.
- Dar ați dat o declarație scrisă la întâlnirea cu inspectorii ANAD?
- Au fost înregistrări audio.
- Pe 14 ianuarie, a doua zi după discuția cu Balaj, urma termenul.
- Da, a doua zi m-am dus la proces singur. Am mai spus încă o dată ce s-a întâmplat. Am spus că am realizat ce am făcut greșit. Că nu am fost instruit și că nu am participat la nicio ședință legată de doping. Am cerut clemență.
- Cristi Balaj ți-a promis ceva?
- Mi-a spus că risc patru ani de suspendare, dar dacă voi merge să mă apăr singur pot beneficia de clemență.
“Cât merit? Șase-opt luni”
- Joi e următorul termen. Crezi că se vor dicta suspendările acum?
- Da, din câte am înțeles, se vor da. Eu i-am sfătuit și pe colegii mei să meargă și să recunoască. A fost o intenție bună din partea mea. Le-am dat mesaj și le-am spus: “Am fost și am recunoscut, nu pot să risc să primesc patru ani. Dacă vreți și voi să recunoașteți, spre binele vostru, eu așa vă sfătuiesc”. Nu mi-au răspuns la mesaje.
- Lui Dani Coman nu i-ai dat mesaj?
- Nu. M-a sunat el. Aflase.
- De unde?
- Nu știu. A fost de pe o zi pe alta, iar eu vorbisem doar cu familia și cu impresarul. Dani Coman m-a întrebat ce am făcut și i-am spus.
- Și cum a reacționat? Pariez că a tăcut un pic, apoi cu tonul lui calm și tăios te-a întrebat: “De ce ai făcut asta, Alex?”
- Da, cam așa ceva. Nu vreau, însă, să spun ce am vorbit cu el. Nu am simțit totuși o urmă de reproș. Nu mi-a spus că sunt trădător, așa cum s-a scris, dar chiar și dacă mi-ar fi spus nu mi-aș fi permis să-i spun cuiva discuția mea cu Dani Coman. Îl cunosc de la Rapid, l-am prins și la Astra. Mereu a încercat să mă ajute.
- Te-a ironizat când a spus că lui nu i-a plăcut niciodată să dea pixul, tu fiind cel care “a dat cu pixul?”. Adică, ai turnat.
- Probabil, m-a ironizat pentru că se gândea la ceilalți colegi.
- Cred că se gândea la Astra.
- Sau la Astra, da. Dar trebuie să mă înțeleagă și pe mine. Nu pot să risc. Dacă sunt șanse 50 la sută să mă întorc la fotbal și 50 la sută șanse să iau patru ani de suspendare…înțelegeți.
- Patru ani ar însemna finalul carierei sau pierderea celor mai buni ani ai carierei…Care e speranța ta pentru o pedeapsă?
- Cât merit?! Șase-opt luni în total, cu tot cu cât am stat. Realist, cred că va fi undeva la un an, un an și două luni. Dar o să fac recurs, nu merit să stau atât. Mă gândesc că dacă o să iau opt luni, un an, o să o iau ca pe o accidentare, dar mă bucur că nu sunt accidentat.
- Preferai o accidentare unei etichete de fotbalist care a încălcat regulilele antidoping?
- Nu, nu. Nu am făcut-o cu intenție. Credeți că am mai fi permis să pună pozele pe Instagram?!
- E uimitor cum și handbalistele au pus pozele cu terapia cu laser…
- Toți mi-au reproșat: “Nu știai că e scandal la handbal?!”. Nu știam, credeam că e vorba doar de terapia cu laser, nu am stat să mă documentez.
Neplătit de Astra de cinci luni
- De cât timp ești neplătit la Astra?
- Din august, de cinci luni. Dar ei nu sunt obligați să ne plătească din 30 septembrie. Nu au voie să ne plătească pe durata suspendării.
- Și tu din ce trăiești? Ai bani puși deoparte?
- Mă descurc. Am familia aproape, dar e adevărat că m-a prins într-o situația foarte dificilă. Și la Craiova am renunțat la o lună de salariu ca să plec. Asta a fost condiția lor ca să plec la Astra. Plus că pe durata împrumuturilor de la CFR am acceptat să câștig doar 50 la sută din salariu. La Astra, în carantină, am renunțat timp de două luni la 50 la sută din salariu, iar într-o a treia lună la 25 la sută. Anul trecut, aproape nici nu am luat bani.
- Câte hârtii de amânare a plăților salariului ai semnat?
- Mereu am semnat hârtii din astea.
- Tu practic salvai Astra să-și ia licență, să nu fie amendată, depunctată, acceptând să semnezi o hârtie prin care ți se promitea că o să iei cândva banii.
- Da, nu s-a pus niciodată problema să nu semnez. Nu m-am certat niciodată cu un club.
- De ce acceptă fotbalistul român asta?
- Pentru că nu vrei să te cerți cu oamenii din club, vrei doar să joci fotbal. Să o faci cât mai bine și să pleci la mai bine. Nu ai nicio șansă împotriva clubului niciodată.
Uneori sunt așteptări prea mari de la noi la ce condiții ni se oferă. Vrem să ne calificăm în Europa, dar doar trei echipe pot oferi condiții. FCSB, CFR și Craiova
- Alex Ioniță
Secretul fișelor de la Cronos Med
- Dormi bine noaptea?
- În ultimele zile, da. Trei luni am fost într-o ceață totală. Nu am vorbit cu un psiholog, simt nevoia uneori, dar am familia, am prieteni apropiați cu care pot să vorbesc.
- Părinții tăi ce zic de toată situația?
- Și ei au zis că asta e cea mai bună decizie, să recunosc încă o dată. Nu s-a pus niciodată problema să mă dopez, nici nu prea am luat suplimente în carieră.
- "Nu prea am luat" înseamnă ce?
- Am luat proteină când și când, carnitină pentru transformarea grăsimilor. Izotonic, la antrenament, ajută la hidratate. Vitamine B, C, A.
- Ai mai făcut vreodată vreun tratament intravenos?
- Nu, niciodată. De aia am și ajuns în situația asta.
- Edi Iordănescu e antrenorul cu care te-ai înțeles foarte bine. Crezi că după suspendare o să mai ai loc la CFR?
- Sper să-l prind acolo, dacă mă voi mai întoarce. Era o oportunitate mare să lucrez iar cu el. Apropo de asta, m-am gândit mult că poate asta e karma mea.
- De ce?
- Pentru că am spus în trecut că mai bine mă las de fotbal decât să ajung la FCSB. Și uite unde am ajuns. Am realizat că trebuie să ai grijă ce spui, ce-ți dorești, că se poate întâmpla. Atunci, am fost dorit. A venit doamna Anamaria Prodan să-mi spună că domnul Becali mă dorește foarte mult. Dar eu, rapidist, i-am spus că nu se pune problema să merg. Am fost nedrept să spun despre FCSB că nu știu cum de țin oamenii cu ei. Realist, au o echipă foarte bună, e normal ca lumea să își dorească să joace acolo. Dar eu nu pot, îmi pare rău. Cu toate că ar trebui să îmi văd interesul, sunt profesionist.
- Dacă se aranjează karma și vine o ofertă de la FCSB după ce-ți va expira suspendarea, ce o să faci?
- Am contract cu CFR, nu pot să mă gândesc la asta. Clar e că n-aș mai spune lucrurile pe care le-am spus. Probabil, aș refuza FCSB, dar aș face-o elegant. Cred.
- De ce ai spus că “vor fi mari surprize când dosarul va fi public”?
- Nu vreau să vorbesc acum despre asta. Dar a fost ceva legat de fișe.
- Ce fișe?
- Fișele noastre de la clinică. Nu vreau să spun mai multe. Dar clinica s-a îndepărat foarte mult de noi în aceste luni.
- Adică? Au completat fișele voastre cu altă metodă ca să nu existe nicio dovadă că voi ați făcut ceva interzis?
- (Dă din cap evaziv) Da.
- Dar ce scrie că ați făcut?
- Vitamine.
- Dar nu injectabile…
- (Zâmbește) Rămâne de văzut. Eu pot să zic că am spus adevărul. Am văzut că toată lumea îmi sare mie în cap, dar nu sunt doar eu vinovat.
Viitorul. “La Rapid, am mereu porțile deschise”
- Crezi că îți va fi greu să găsești un contract după suspendare din cauză că ai acceptat să povestești adevărul?
- Cred că la Rapid am mereu porțile deschise. Dar nu mă gândesc că mi se vor închide porțile în alte locuri. Nu am spus un adevăr atât de grav. Nu am făcut altceva decât să mă gândesc la mine. Nu am vrut să implic clubul, cu toate că era deja implicat. Și nu a fost ideea mea să mergem să facem acel lucru. Și nu dau vina pe Fatai. Și puteau să fie încă zece jucători pe lângă noi. E o neglijență, mi-o asum, îmi cer scuze, nu o să se mai repete.
- Nu cumva acoperi clubul cumva? Dacă aș scoate acum Biblia ai pune mâna pe ea să juri că ai spus tot?
- Da, da! Am spus de la început că nu am anunțat pe nimeni de la club și că Astra nu are nicio vină. Și chiar nu îmi doresc să sufere clubul. Dacă voiam asta, puteam să o fac de atâtea ori nesemnând acele hârtii de amânare la plată.
- Când te uiți la fotbalul de afară, crezi că ei aleargă doar datorită pregătirii?
- Au o pregătire foarte bună, da.
- Nu crezi că fac și ei o vitamina C injectabilă din când în când?
-(Mustăcește discret). Noi vrem să facem performanță în Europa cu Anticârcel. Luam noi înainte de meci.
- Avea efect?
- Nu mi s-au pus cârcei prea des, dar cum să joci în Champions League cu Anticârcel?! Domnul Șumudică nu spunea degeaba lucrurile astea. Știa și dânsul ce se întâmpla la club, dar noi, jucătorii, nu suntem în măsură să comentăm.
Tinerilor fotbaliști le spun să se informeze mai mult! Au atâtea opțiuni. Telefoane, Internet. E un număr de telefon la ANAD la care pot suna să întrebe și despre o pastilă de răceală, de durere de cap. Pot conține substanțe interzise sau care în combinație cu alte substanțe să fie ceva interzis. Dacă vor să se dopeze în mod conștient, se poate afla oricând și riscă să nu mai facă sport niciodată. E păcat de timpul pierdut
- Alex Ioniță
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!