FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

VIDEO Florin Prunea analizează situația lui Dinamo: „Ar fi cea mai mare greșeală”

Florin Prunea. Amical Old Boys în Sala Rapid
Florin Prunea. Amical Old Boys în Sala Rapid

Articol de , , - Publicat sambata, 03 februarie 2024 13:36 / Actualizat sambata, 03 februarie 2024 14:46

Fostul portar și președinte al lui Dinamo, Florin Prunea, a vorbit despre situația echipei după eșecul de la Craiova, în fața lui FCU (1-2). Al 3-lea consecutiv și al 16-lea în 23 de etape. „Câinii” sunt pe ultimul loc în Superliga.

Dinamo continuă pe un trend negativ. Eșecul de la Craiova, 1-2 cu FCU, este deja al 16-lea în 23 de etape, iar echipa se afundă în coada clasamentului. E ultima, la 9 puncte de baraj și la 11 de salvare!

Adrian Mutu poate rămâne fără unul dintre oamenii de gol la CFR: „Perioada de transferuri este deschisă acolo”
CFR CLUJ
Adrian Mutu poate rămâne fără unul dintre oamenii de gol la CFR: „Perioada de transferuri este deschisă acolo”

Florin Prunea e convins că Dinamo „va arăta altfel după întreruperea din martie”

Prezent sâmbătă la un meci de old-boys, disputat în Giulești și încheiat 2-2, Florin Prunea a comentat înfrângerea „câinilor” în Bănie. „Un moment greu. L-am văzut aseară și pe antrenor. E extrem de realist, e bine că spune adevărul, ca lumea să înțeleagă. Dinamo va arăta altfel începând după întreruperea din martie.

Am văzut și aseară probleme de ordin fizic, din păcate. Craiova e echipă mai bună, s-a văzut diferența. L-ați văzut pe Bahassa la primul gol și pe Velkovski sau Pavicic cum se uitau la el.

Un jucător pregătit și antrenat și un jucător care n-a jucat 7 luni. Dar Dinamo și-a asumat aceste lucruri, și le asumă în continuare, dar uite că plătește. Să nu fie prea târziu. Nu e simplu”, a spus fostul portar și președinte al lui Dinamo.

Florin Prunea: „Va fi foarte greu dacă suporterii se întorc împotriva echipei”

Prunea crede că „o retrogradare n-ar fi o tragedie. Tragedii sunt altele mai mari, dar sigur că atunci când vorbești despre un club atât de mare și despre un club cum este Dinamo și care se obișnuiește cu retrogradarea nu este bine.

Nu acesta este Dinamo, toată lumea știe. Dinamo înseamnă suporterii în număr foarte mare, istoria acestui club. Acum, Dinamo trece prin momente foarte grele și lumea înțelege. Vedeți că suporterii încurajează până în ultima secundă, merg în continuare după echipă. E normal să fie așa.

Ar fi cea mai mare greșeala ca suporterii să se întoarcă împotriva echipei. În momentul în care se va întâmpla asta, va fi foarte greu. Echipa trebuie susținută. La toate cluburile mari sunt facțiuni ale galeriei, nu sunt împărțiți. Este o idee falsă. Aceste facțiuni reprezintă aceeași echipă, tot Dinamo. Așa este de când lumea”.

Întrebat despre jucătorii aduși de Dinamo, Prunea a spus: „Acum ce transferuri să mai faci? E clar că lipsește omul de gol din față, dar e greu să faci transferuri acum. Mai sunt două luni și se termină campionatul. Aduci jucători și, uite, sunt nepregătiți. Până îi pregătești se termină campionatul”.

Florin Prunea vorbește despre „o mare problemă financiară în cazul retrogradării”

Fostul oficial al „câinilor” vede o problemă financiară serioasă în cazul unei retrogradări. „Dinamo retrogradează, dar ca să plece (n.r. - jucătorii) trebuie să-i plătești. D-asta zic că Dinamo, clubul, și-a luat niște riscuri destul de mari. Și financiare, și sportive. Jucătorii străini.

Din păcate, piața, aria de selecție dintre români, este foarte redusă. Înțeleg cluburile, când au un jucător mai bun încearcă să ceară foarte mult. E greu ca piața să fie ocupată de români în momentul de față din două motive: nu avem și prețurile sunt prohibitive pentru cluburi.

Eu zic că străinii de la Dinamo arată valoare. Velkovski a jucat la echipa națională, Pavicic se vede că știe, dar e problema de putință, ei din punct de vedere fizic nu pot, chiar dacă se vede că au jucat la un anumit nivel”.

VIDEO. Adrian Mititelu, cuvinte de laudă la adresa „câinilor”: „Copii! Nu știu nimic. Dinamo este o echipă mult prea mare pentru a fi tratată cu astfel de injurii”

Mai puteți citi:

Mititelu a început războiul cu Rotaru cu o lună înainte de meciul direct: „Ținea cu Steaua și acum să dă fanul Universității. Fularul meu are un palmares mai mare decât CSU”

Plecat cu scandal de la FCU Craiova, Gabi Enache și-a găsit echipă. Lena a făcut anunțul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Superliga
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
S-a înțeles deja cu Rapid și chiar ar fi semnat cu giuleștenii! De ultimă oră, Șumudică oferă un fotbalist în contul tranzacției
Superliga
S-a înțeles deja cu Rapid și chiar ar fi semnat cu giuleștenii! De ultimă oră, Șumudică oferă un fotbalist în contul tranzacției
Mariaj iminent! Numirea lui Adrian Mutu în Superliga, chestiune de ore: „Mai avem de făcut doar reglaje fine” + Salariu mai bun decât Kopic la Dinamo
Superliga
Mariaj iminent! Numirea lui Adrian Mutu în Superliga, chestiune de ore: „Mai avem de făcut doar reglaje fine” + Salariu mai bun decât Kopic la Dinamo

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (2)
creeperno534
creeperno534  •  03 Februarie 2024, 22:36

AAA

telly
telly  •  03 Februarie 2024, 15:46

ABC?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează