FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Sburlea şi Roman au semnat cu Rapid » "Steagul" vişiniu!

Articol de - Publicat luni, 28 iunie 2010 00:00

Legiunea de braşoveni din Giuleşti se măreşte prin aducerea internaţionalilor Roman şi Sburlea, pentru care Rapid va plăti 750.000 de euro.

Grantul continuă să se întărească doar cu braşoveni şi brazilieni! Dacă în urmă cu 3 ani, la venirea cuplului "Vamă" - Lucescu jr., Braşovul devenise trupă rapidistă,  acum e rîndul Rapidului să importe masiv de sub Tîmpa.

Site-ul gsp.ro a anunţat în exclusivitate ieri ultimele două lovituri pe piaţa transferurilor: mijlocaşul dreapta Mihai Roman (25 de ani) şi atacantul Sabrin Sburlea (21) au semnat contracte pe cîte 4 sezoane, iar în această dimineaţă sînt aşteptaţi la antrenamentul condus de Marius Şumudică. Rapid va plăti Braşovului aproximativ 750.000 de euro şi 20 de procente dintr-un transfer ulterior, urmînd ca Sburlea să fie deţinut în coproprietate cu Şcoala de Fotbal Gică Popescu.

"Au venit la marea performanţă"
"Probabil că Sburlea va fi o lovitură peste vreo doi ani, mai trebuie să progreseze. Roman e jucător de naţională, va produce un impact imediat, dar şi el poate să-şi îmbunătăţească jocul", a spus "Vamă". "Roman şi Sburlea au făcut pasul spre marea performanţă prin acest transfer. Vor ridica valoarea echipei", a zis şi Şumi.

Patru fotbalişti suflaţi Stelei
Rapid a luat în această vară cinci fotbalişti de la Braşov, Rui Duarte, Ezequias, Roman, Sburlea şi Grigore. Pentru primii patru, a negociat şi Steaua. Giuleştenii au dat prima lovitură marii rivale din Ghencea prin numirea lui Dinu Gheorghe preşedinte, mutare la care a aspirat şi Gigi Becali.

1,3 milioane de euro a cheltuit pînă acum Rapidul pe cele 7 achiziţii, cu doar 100.000 E mai mult decît s-a dat pe portarul Urko Pardo în 2008

Mihai Roman (25 de ani)
Post: mijlocaş dreapta
Meciuri / goluri în Liga I: 56 / 6
Meciuri / goluri la echipa naţională: 6 / 0
Media notelor gsp: 6,20

Sabrin Sburlea (21 de ani)
Post: atacant
Meciuri / goluri în Liga I: 53 / 9
Media notelor gsp: 5,86

Cum ar putea arăta Rapidul în 2010-2011
Bornescu - Rui Duarte, M. Constantin, Marcos Antonio, Ezequias (Bozovici) - C. Lazăr, N. Grigore - M. Roman, Spadacio, Cesinha - Sburlea

"Sper ca Şumudică să facă faţă, noi vrem să-l ajutăm, să facem un lot cît mai valoros, iar el să-şi pună în practică ştiinţa, pasiunea"
Dinu Gheorghe, preşedinte Rapid

"Am obţinut sume frumoase în schimbul transferului celor doi. Vînzarea lor e un mare cîştig pentru FC Braşov, să dea Dumnezeu să fie cîştiguri şi pentru Rapid!"
Ioan Neculaie, patron FC Braşov

"Mai vreau cel puţin un atacant şi un fundaş central. Sîntem în negocieri şi aşteptăm ca acestea să se concretizeze în maximum două zile"
Marius Şumudică, antrenor Rapid

"Am ofertat fotbalişti de la Mondial!"
Dinu Gheorghe a oferit detalii despre ce lovituri mai plănuieşte pe piaţa transferurilor: "Pe Zicu şi pe Moraes îi dorim în continuare, am făcut o ofertă brazilianului de la care nu ne abatem şi aşteptăm răspuns. Pentru Coman nu am intrat încă în discuţii. În următoarele zile vor mai sosi 3 fotbalişti. Am ofertat doi-trei jucători care au evoluat la Mondial, care nu mai sînt în competiţie". Singurul nume vehiculat pînă acum a fost cel al căpitanului Sloveniei, Robert Koren (29 de ani), liber de contract, despre care însă oficialii din Giuleşti spun că cere un salariu prea mare.

Creţeanu, sub Copos
Omul de afaceri Sorin Creţeanu va fi vicepreşedintele CA din Giuleşti, postul de preşedinte urmînd a fi ocupat din această vară de George Copos. El îi ia locul lui Ioan Taban, omul care a ocupat această poziţie în sezonul precedent şi care a fost schimbat din funcţie în urma şedinţei de vineri a Consiliului de Administraţie. Taban va rămîne membru al CA, alături de Dinu Gheorghe şi de Ovidiu Zaharia. "Domnul Zaharia e un om de afaceri pe care domnul Dinu a insistat foarte mult să-l aducem. Ţine de foarte mult timp cu Rapidul", a spus Copos.

>> Dinu Gheorghe: "Obiectivul nostru rămîne acelaşi, calificarea în Europa League. Vrem să facem un lot cît mai valoros. Nu echipă, atenţie!, ci un lot valoros!".
>> Rapid i l-a propus Bistriţei pe mijlocaşul Ştefan Grigorie şi pe fundaşul Ionuţ Stancu în contul ofertei pentru Moraes, care mai cuprinde suma de 1,2 milioane de euro.
>> Fundaşul stînga Doru Bratu (21 de ani) ar putea fi împrumutat în viitorul sezon la FC Braşov.
>> Vladimir Bozovici se află în acest moment acasă, la Belgrad. Muntenegreanul a plecat să-şi rezolve permisul de muncă, urmînd să se alăture lotului giuleştean direct în cantonamentul din Austria.
>> Şumudică: "Mai avem de lucrat la relaţiile de joc, la mentalitate. Vreau să imprim Rapidului acea foame de performanţă, nu ca în ultimii doi ani, cînd nu s-a obţinut nimic".
>> Dinamovistul Helder reclamă Rapidul la FIFA pentru că nu şi-a primit ratele contractuale pe trei luni, în total 33.000 de euro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (7)
ticutroya
ticutroya  •  28 Iunie 2010, 15:54

Vad ca Sburlea , a inscris 9 goluri in 53 de meciuri , la varsta lui , si in conditiile in care juca cam o juma' de ora pe meci , maxim o repriza . Nu-i chiar asa rau ??

oneshot
oneshot  •  28 Iunie 2010, 14:19

sa vina karaminenii si coman !

rapidistu_andrei
rapidistu_andrei  •  28 Iunie 2010, 12:58

anul asta ne luptam pt primele 2 locuri FzR

Vezi toate comentariile (7)
Comentează