Articol de GSP - Publicat sambata, 28 august 2021 22:12 / Actualizat sambata, 28 august 2021 22:57
Rapid - CSU Craiova | În minutul 48 al meciului, la 1-0 pentru giuleșteni, o petardă a explodat fix lângă Mirko Pigliacelli, goalkeeperul oaspeților.
Toate detaliile despre Rapid - CSU Craiova, AICI!
Televiziunile nu au surprins în direct momentul, pe care nu l-au arătat ulterior nici pe reluări. Cert e că Pigliacelli s-a întins pe gazon, s-a ținut cu mâinile de urechi, apoi de picioare și a avut nevoie de îngrijiri. După intervenția medicilor, portarul italian și-a revenit.
Materialul pirotehnic a fost aruncat dinspre galeria Rapidului. „E un gest inconștient al fanilor!”, a răbufnit Emil Grădinescu la microfonul Telekom Sport.
Cristi Săpunaru, căpitanul alb-vișiniilor, s-a dus la galerie să calmeze spiritele, iar îndemnul experimentatului fundaș central a dat roade doar pe moment, întrucât suporterii au început să arunce cu sticle în teren spre finalul partidei, când CSU Craiova a întors scorul.
11.000 de faniau fost prezenți pe Arena Națională
Rapid - CSU Craiova » Primele scântei, în finalul reprizei
Belu-Iordache a fost eliminat în minutul 45, după o intrare dură asupra lui Bancu.
În finalul primei reprize, între jucătorii Rapidului și cei ai Craiovei s-a iscat un conflict.
Fundașul giuleștenilor, avertizat deja cu cartonaș galben, a intrat cu talpa pe tibia lui Bancu și a văzut al doilea „galben”, fiind astfel eliminat de către centralul Radu Petrescu. Spiritele s-au încins însă după ce Bancu a reacționat.
Jucătorii au format un „meleu” în care s-au împins. Cristi Săpunaru s-a certat cu un oficial al Craiovei și a fost și el avertizat, în timp ce, de la olteni, Gustavo a văzut cartonașul galben.
Citește mai multe știri de actualitate:
Sorescu, prima reacție despre transferul la FCSB: „M-aș sacrifica”
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”