Articol de Raed Krishan (foto), Vlad Nedelea, Alexandru Barbu, Iosif Popescu (video), Cătălin Stroia - Publicat sambata, 01 aprilie 2023 23:48 / Actualizat sambata, 01 aprilie 2023 23:52
Rapid și Farul au remizat, scor 1-1, în runda secundă a play-off-ului din Superliga.
Meciul disputat într-o atmosferă fabuloasă, cu peste 12.000 de spectatori în tribune, a debutat cu ocazia uriașă ratată de Albu. Mijlocașul Rapidului a scăpat singur cu Aioani, dar portarul Farului a reușit o paradă fantastică ('7).
Farul a răspuns cu torpila lui Artean ('10) și a amuțit Giuleștiul cu două bare în decurs de câteva zeci de secunde, semnate de Alibec ('19) și Grameni ('20).
Golurile în Rapid - Farul au venit după pauză
La pauză, Mutu l-a aruncat în luptă pe Bamgboye, iar nigerianul a confirmat ideea „Briliantului”. La o fază la care Rapidul a avut și șansă, pentru că Dugandzic a ratat lamentabil finalizarea, centrarea lui Onea a ajuns la Funsho, stângaci, dar eficient până la urmă din interiorul lui „6”. 1-0 Rapid din minutul 55.
Când jocul din atacul Farului era încâlcit, Hagi a fost salvat de un mijlocaș defensiv. Nedelcu, eurogol de la 20 de metri ('76)!
Iar dobrogenii puteau da lovitura în final. Cursa-fulger din stânga, cu Kiki și Sali în roluri principale, a fost anulată de intervenția fantastică a lui Moldovan ('83).
CFR Cluj o poate egala pe Farul
Până la final nu s-a mai înscris, iar Farul poate fi egalată în fruntea clasamentului de CFR Cluj, dacă „feroviarii” se vor impune mâine în Bănie, contra Universității Craiova. Dincolo, Rapid se clasează pe 4, încă departe de titlu, dar în cărți pentru locurile de Conference League.
FINAL. Rapid - Farul 1-1
- Au marcat: Bamgboye '55 / Nedelcu '76
- Click AICI pentru statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze
- 12.400 de fani au asistat la meci, circa 700 de suporteri formând galeria Farului
Rapid - Farul. Echipele de start
Rapid: Moldovan - Onea, Săpunaru, Dr. Grigore, Jr. Morais - Albu, Kait, Pănoiu - Sefer, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia - Fl. Ștefan, Ignat, P. Iacob, Al. Ioniță II, Emmers, Luckassen, Bamgboye, Papeau
Antrenor: Adrian Mutu
Farul: Aioani - Boli, Larie, Marins, Borza - Artean, Nedelcu, Grameni - Alibec, L. Munteanu, Ad. Mazilu
Rezerve: Buzbuchi - Kiki, N. Popescu, Baravykas, Grobry, Casap, Mateus, Sali, Vl. Morar
Antrenor: Gheorghe Hagi
- Adus în iarnă de Hagi, stoperul Gustavo Marins (20 de ani) e la primul joc ca titular în echipa Farului. El a mai prins 9 minute etapa trecută, cu Sepsi (2-1).
Stadion: Superbet Arena - Giulești, București
Arbitru: Horațiu Feșnic / Asistenți: Valentin Avram și Mihai Marica
Arbitru VAR: Radu Petrescu / Arbitru AVAR: Adrian Vornicu
VIDEO. Atmosferă superbă în Giulești
UPDATE, ora 21:40 » Înghesuiala s-a mutat la turnicheți
Porțile de acces au fost deschise acum și pentru fanii Rapidului, dar înghesuiala s-a mutat în zona turnicheților.
UPDATE, ora 21:20 » Haos la porțile de acces
Haos la porțile de acces din stadion, unde sunt sute de persoane. Se aud huiduieli masive, în timp ce fanii Rapidului sunt ținuți la porți până ce galeria Farului va intra în arenă.
Se anunță o atmosferă incendiară în Giulești, au fost epuizate toate biletele puse în vânzare.
UPDATE, ora 20:45 » Fanii încep să vină la stadion
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
VIDEO Schimb de locuri la vârful play-out-ului » Petrolul a câștigat în Bănie și e prima
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”