Articol de Sergiu Alexandru - Publicat sambata, 09 decembrie 2023 22:43 / Actualizat sambata, 09 decembrie 2023 22:57
Mijlocașul francez Jayson Papeau (27 de de ani) a marcat golul weekendului în Superligă, în Rapid - FC Voluntari 1-2.
În minutul 81, când Rapid era condusă de FC Voluntari (0-2), francezul a marcat un gol de generic, cu care a adus din nou speranța în Giulești.
VIDEO Jayson Papeau, gol de generic în Rapid – FC Voluntari
Jucătorul adus de Rapid în vara lui 2022 a șutat perfect de la 25 de metri, din prima, cu exteriorul. Mingea a prins un efect incredibil și s-a dus direct în vinclul porții ilfovenilor. Iar portarul Fernandez nu a avut nicio șansă.
Execuția lui Papeau a adus aminte de golul marcat de mijlocașul lui Liverpool, Alexis MacAllister, în meciul cu Fulham 4-3.
După doar câteva minute, Papeau putea face dubla. Tot cu un gol de generic. Francezul a șutat de la 20 de metri, de pe loc. Balonul s-a dus din nou perfect, dar Fernandez a fost pe fază și a respins cu greu în bara transversală.
Pentru Papeau a fost al patrulea gol marcat în acest sezon, în 20 de meciuri. El a mai punctat cu U Cluj (etapa 2), cu FCSB (etapa 15) și cu U Cluj (etapa 17). În total, are 5 goluri și 4 pase în 41 de meciuri pentru Rapid.
Citește și:
Seară neagră în Giulești » Record negativ pe noua arenă a Rapidului
Revelionul a venit mai devreme în Giulești, dar nu pentru Dan Șucu » Ce riscă giuleștenii