FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT - RAPID 1-0

Marius Măldărășanu a învins-o pe Rapid, apoi s-a gândit la un adversar: „Dacă e să-mi pară rău de ceva...”

Marius Măldărășanu // foto: Imago Images
Marius Măldărășanu // foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 08 martie 2025 23:14 / Actualizat sambata, 08 martie 2025 23:26

Marius Măldărășanu, 49 de ani, antrenorul lui Hermannstadt, a comentat victoria cu Rapid din ultima etapă a sezonului regulat, 1-0.

Poate surprinzător după un succes, antrenorul Sibiului, fost jucător la Rapid, a afirmat că „dacă e să-mi pară rău de ceva în seara asta, îmi pare rău de Cristi Ignat”. Stoperul Rapidului a greșit decisiv la unicul gol al meciului și a izbucnit în plâns.

Analiza lui Marius Măldărășanu după Hermannstadt - Rapid: „Îmi pare rău de Ignat”

„În primele 10 minute am pierdut foarte ușor mingea și a trebuit să facem un efort mare, apoi n-am avut prospețime pe faza de atac. O primă repriză echilibrată. A doua la fel de echilibrată, dar noi mai periculoși. A venit și acest gol. Cred că este o victorie meritată, dar îmi pare rău de Ignat.

Am declarat asta și după meciul cu Petrolul, când a greșit portarul lor. Sunt jucători tineri, nu le va fi ușor, dar trebuie să treacă peste. Ăsta este fotbalul, probabil vor mai avea multe astfel de situații și asta trebuie să-l întărească. Dacă e să-mi pară rău de ceva în seara asta, îmi pare rău de el”, a spus Măldărășanu în prima fază.

Marius Măldărășanu: „Fac și eu ca domnul Becali, Neguț va fi titular etapa viitoare”

Întrebat despre inspirația de la schimbări, unicul marcator fiind un fotbalist introdus pe parcurs, antrenorul sibienilor a spus:

„Am fost dezamăgit pe finalul meciului cu FCSB, l-am scos pe Alessandro pentru că a vociferat și risca să ia al doilea galben. A intrat alt jucător, nu a venit ce trebuia și a venit Crețu cu golul. Aceeași situație la meciul cu Petrolul.

S-a intrat și rău, dar până la urmă banca îți câștigă obiectivele. Dacă nu ești motivat, este greu. Astăzi au intrat bine. La fel la Sepsi, Sergiu Buș și Ianis. Acum Cristi Neguț, care probabil va fi titular etapa următoare. Fac și eu ca domnul Becali (n.r. - râde).

Mă bucur când ne ies schimbările, că ține și de inspirație, dar mă bucur și că au crezut. A fost o pasă lungă de la portar, a apărut acea greșeală, dar Cristi [Neguț] a ținut cont de ce i-am spus tot timpul: prima decizie e cea mai importantă”.

Urmează un alt campionat și nu vreau o zonă de confort. Punctele astea trebuie să le dea încredere. Vom fi la un punct de celelalte după înjumătățire. Ne dorim să începem bine, contează mult lucrul ăsta.

- Marius Măldărășanu, antrenor Hermannstadt

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Cristian Săpunaru și-a anunțat RETRAGEREA în autocar! Distrus de eliminare, a transmis un mesaj în fața colegilor: „Îmi doream și eu asta”

Șoferii bulgari scapă de radar cu ajutorul unui dispozitiv de 10 lei care le face numărul de înmatriculare „invizibil”


Comentarii (1)
Chris.Dumitrescu  •  09 Martie 2025, 10:10

Măldărășanu a dovedit (a câta oară!) că e mai antrenor decât mulți alții care fac vocalize prin studiourile TV. El e omul faptelor, fără prea multe discuții, el dovedeste prin ideile de joc si simplitatea cu care se ajunge in careul advers. Daca se termina 2-0, nu mira pe nimeni, doar deciziile proaste ale lui Ianis Stoica, Cîțu sau Thiago au făcut ca deznodământul să apară pe final.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează