Articol de GSP - Publicat luni, 21 martie 2022 17:59 / Actualizat luni, 21 martie 2022 19:18
Noul stadion din Giulești va fi inaugurat pe 26 martie, cu un meci amical între Rapid și Poli Timișoara. Oficialii alb-vișiniilor au anunțat o parte dintre invitații speciali pentru evenimentul de sâmbătă.
Foști jucători sau antrenori importanți din istoria clubului vor lua parte la inaugurarea noii arene din Giulești, eveniment pe care fanii alb-vișiniilor îl așteaptă de luni de zile. Rapid a anunțat în cursul zilei lista preliminară a personalităților care își vor face apariția la meci.
Nume uriașe invitate la inaugurarea noului stadion Rapid
„Familia Rapid se reunește pe 26 martie. Nume grele vor fi la inaugurarea Giuleștiului, printre care Mugurel Buga, Ion Goanță, Vladimir Bozovic, Adi Iencsi, Jean Barbu, Viorel Hizo, Cristi Dulca, Ion Ionescu, Mircea Lucescu, Daniel Pancu, Dan Alexa, Rică Răducanu, Răzvan Raț, Dani Coman, Nicolae Stanciu, Ion Vlădoiu, Marius Măldărășanu, Bogdan Stelea, Viorel Kraus, Ion Motroc, Costin Lazăr, Dănuț Lupu, Ion Manu, Ovidiu Herea, Ionuț Mazilu, Vasile Maftei, Robert Niță, Ștefan Nanu, Vali Negru, Ionuț Voicu și mulți alții.
Vom reveni și cu alte nume ce vor fi pe 26 martie pe Giulești, pe teren sau doar în tribune, au anunțat rapidiștii, prin intermediul unui comuniat.
Soprana Felicia Filip va intona imnul național pe noul stadion al Rapidului
Soprana Felicia Filip va intona imnul național la evenimentul care marchează inaugurarea stadionului din Giulești.
„Vecinătatea de doar câțiva metri dintre stadionul Giulești și Opera Comică nu poate aduce decât lucruri minunate. Rădăcinile ne leagă. În vremurile de demult, suporterii rapidiști își dădeau întâlnire pe treptele Teatrului Giulești, acum Opera Comică, pentru a intra la meciuri.
Faptul că doamna Felicia Filip, o voce celebră pe mapamond, a acceptat invitația noastră de a interpreta Imnul țării ne onorează, iar momentul va fi cu adevărat istoric. Îi mulțumim și îi urăm la mulți ani, azi chiar la aniversarea stimatei doamne !”, a declarat Lucian Ionescu, directorul de imagine al Rapidului.
Caracteristici stadion „Rapid - Giulești”
- Capacitate: 14.000 de locuri
- Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime; gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație
- Beneficii: pistă de atletism sub tribune, sală de sport sub „Peluza Nord”; 28 de spații de cazare pentru sportivi, spații administrative, magazin, zonă de mâncare, spații pentru mass media și VIP
Rapid a confirmat data inaugurării noului stadion Giulești
Citește și alte știri de actualitate:
UPDATE Invitat special la inaugurarea arenei din Giulești: „Ne onorează că a acceptat invitația!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”