FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Rapid lusitan

Articol de - Publicat duminica, 08 iunie 2008 00:00

Giuleştenii urmează modelul CFR şi ţintesc mai mulţi jucători portughezi. Ultimul apărut pe lista de achiziţii este Ricardo Fernandes (30 de ani), de la Nacional Madeira.

Impresionaţi de succesul lui CFR Cluj în sezonul trecut, rapidiştii caută şi ei să meargă pe mîna portughezilor. Antrenorul lu­si­tan Jose Peseiro vrea mai mulţi ju­că­tori din ţara lui Eusebio. După ce s-a înţeles cu Nacional Madeira pen­tru mijlocaşul Juliano Spadacio (27 de ani), şefii din Grant ne­go­ciază pentru Ricardo Fernandes (30 de ani), de la aceeaşi formaţie, şi pentru Sebastiao Marcos Bar­bosa (32 de ani) de la Maritimo Funchal, care are dublă cetăţenie, braziliană şi portugheză. În lotul Rapidului se mai află deja doi jucători lusitani, Joao Paulo şi Vasco Matos, cărora li se adaugă şi brazilianul Cesinha, posesor de paşaport portughez.

Fernandes evoluează pe postul de fundaş central, însă poate juca şi în banda stîngă a defensivei. La fel ca şi pe Spadacio, Peseiro îl cu­noaş­te foarte bine pe Ricardo, de pe vre­mea cînd a antrenat în Por­tugalia, pe Sporting. Noul antrenor din Grant a confirmat în presa por­tu­gheză interesul pentru Ricardo Fer­nan­des. “Da, îl cunosc foar­te bine şi cred că ar fi o achiziţie bună pen­tru noi”, a declarat teh­ni­cia­­nul pentru cotidianul sportiv A Bola.

Tratativele au avut loc chiar la Bu­cureşti, unde Fathi Taher s-a întîlnit cu preşedintele lui Nacional, Rui Alves. Pentru a-l achiziţiona pe fundaşul portughez, Rapidul tre­buie să plătească 500.000 de euro. Fotbalistul de 30 de ani a evoluat în ambele meciuri pe care Nacional Madeira le-a disputat, în septem­brie 2006, contra Rapidului, în turul I al Cupei UEFA.

“Este prematur să vorbim acum de transferuri. Nu vreau ca jucătorii să se simtă ameninţaţi în vreun fel. Actualii fotbalişti ai Rapidului sînt cei mai importanţi pentru mine”
Jose Peseiro antrenor Rapid

“Vom aduce jucători cu care să cîştigăm titlul şi să jucăm în Ligă”
Alexandru Bunea vicepreşedinte Rapid

Şi Coman vrea finala UEFA

După ce a ratat Euro, din cauza accidentării de la deget, Dani Coman (foto) şi-a fixat un alt obiectiv: finala Cu­pei UEFA. “Am văzut că noul nostru an­trenor vrea să repete perfor­man­ţa obţinută cu Sporting şi să ne ducă în finală. De ce nu? Rapid are jucători valoroşi, iar Peseiro a reuşit cam tot ce şi-a propus pe unde a antrenat. Are un CV impresionant şi sigur vom avea rezultate cu dînsul. Mai e şi por­tughez, înseamnă că e la curent cu fotbalul nostru, care nu e foarte diferit cu cel lusitan”, a spus Coman, care a adăugat: “În cinci zile scap de ghips. Abia aştept!”.

ALTE ŞTIRI RAPID

Mugurel Buga (30 de ani) şi-a făcut publică dorinţa de a juca la Braşov: “Dacă nu mai este nevoie de mine, eu plec. Sincer, îmi doresc să mă transfer la FC Braşov. Sper să nu se ceară mulţi bani pe mine şi să fiu lăsat să plec”.

Costin Lazăr (27 de ani) se află în vacanţă pe Coasta de Est a Mării Mediterane, în Israel. Anul trecut, mijlocaşul Rapidului a vizitat Tunisia.

Lucian Burdujan (24 de ani) nu este mulţumit de ultima ofertă de prelungire a contractului: “Conducerea mi-a făcut o propunere de 140.000 de euro, însă am refuzat. Nu ţin neapărat să plec din Giuleşti, dar voi rămîne doar dacă voi fi mulţumit financiar”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (5)
 •  09 Iunie 2008, 00:35

se aduna graurii sub pod ! semn de ploaie, mari jucatori aduceti ... mari la virsta, ha ha ,marele investitor a inceput lucrarea ! cineva sa-i cumpere un bilet lui coman la viitoarea finala uefa, merita ca o consolare pentru ratarea turneului.

 •  08 Iunie 2008, 16:07

GRADINA PROPRIE, BUCATARIA ROMINEASCA CU GOGA, KORDOS,MARDARE, LIUBI, FL COSTEA, BORNESCU, OPANTELIMON, DAMINUTA, LATOVLEVICI,NU NDINOZAURI.

 •  08 Iunie 2008, 01:38

*** = D O B I T O C I

Vezi toate comentariile (5)
Comentează