Articol de GSP - Publicat duminica, 27 februarie 2022 12:02 / Actualizat duminica, 27 februarie 2022 13:31
Nicolae Grigore (38 de ani), fostul antrenor al Rapidului, l-a atacat pe Marius Șumudică, după ce acesta a pus presiune pe actualul antrenor al giuleștenilor, Mihai Iosif.
Nicolae Grigore a dezvăluit un episod din perioada în care era antrenorul Rapidului, când i s-a cerut ca Marius Șumudică să vină în vestiar pentru a le vorbi jucătorilor.
Marius Șumudică e acuzat de „lipsă de colegialitate”
Lui Grigore, care a pregătit-o pe Rapid în perioada decembrie 2020-martie 2021, nu i-a picat bine acest episod și i-a atras atenția antrenorului rămas liber de contract ca urmare a despărţirii de formația turcă Yeni Malatyaspor.
„Fie că a fost vorba de CFR, fie că a fost vorba de FCSB, Dinamo, de echipa naţională, el întotdeauna a ştiut ce trebuie făcut. El întotdeauna a venit la televizor şi a spus ce trebuie făcut la FCSB, Dinamo, CFR, la oricare dintre aceste echipă.
Ce a făcut săptămâna aceasta... Ştiu că a fost o presiune uriaşă. Nu vreau să comentez despre Miţă, pentru că nu am toate elementele. Dar presiunea pe care a pus-o Şumudică în săptămâna aceasta, eu am trăit-o pe pielea mea. E foarte urât ce a făcut, e o lipsă totală de colegialitate, dar e specifică lui.
Am recunoscut această presiune pe care mie mi-au pus-o atunci, aducându-l pe Şumudică şi cerând ca Şumudică să vină în vestiar. Să facă ce? Eu nu am acceptat. Ce să spună? Jucaţi aşa, faceţi aşa şi eu stăteam la uşă?”, a declarat Nicolae Grigore, la emisiunea „DigiSport Matinal”.
VIDEO. Marius Șumudică, apariție alături de Gigi Corsicanu la Rapid - Dinamo
Citește și alte știri din Liga 1:
Iuliu Mureșan acuză arbitrajul lui Istan Kovacs: „Am fost păgubiți și la propriu, și la figurat”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”