Articol de GSP - Publicat vineri, 17 iunie 2022 14:51 / Actualizat vineri, 17 iunie 2022 15:04
Rapid a anunțat transferul fundașului stânga Florin Ștefan (26 de ani), care a evoluat în ultimul an la CFR Cluj.
După doar un an petrecut la CFR Cluj, în care a adunat 11 apariții și a devenit campion, Florin Ștefan schimbă echipa.
Fostul internațional U21 a semnat cu Rapid, pentru care va juca până în vara lui 2024.
„Un nou membru în Familia Rapid. Florin Ștefan va evolua pentru Rapid în următorii doi ani!”, se arată în comunicatul giuleștenilor.
OFICIAL: Florin Ștefan, transferat de Rapid
„Mă bucur foarte mult că am semnat cu Rapid, un club de mare tradiție. Colegii m-au primit foarte bine, au fost foarte deschiși.
Abia aștept să joc pe noul Giulești, unde sper să câștigăm meci de meci. Suporterii noștri sunt foarte frumoși și sperăm să avem împreună numai bucurii”, a declarat Ștefan după oficializarea mutării.
Înainte de a semna cu Rapid, Florin Ștefan a jucat la alte 5 echipe din fotbalul autohton: FC Olt Slatina, Academica Clinceni, Daco-Getica București, Sepsi OSK și CFR Cluj.
Cea mai bună perioadă a avut-o la Sepsi OSK: 86 de meciuri, 5 goluri și 8 pase decisive.
Rapid i-a mai adus în această vară pe Paul Iacob (fundaș central), Andrei Ciobanu (mijlocaș central) și Valentin Costache (mijlocaș lateral).
Mai multe știri din Liga 1:
Reghecampf, reacție despre posibilitatea de a semna cu FCU Craiova