FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Rapidul i-a pus clauză anti-circ lui Șumudică! „Dacă dă drumul la derapaje, scoate banii!” » Ce amenzi sunt prevăzute în contractul antrenorului

Marius Șumudică
Marius Șumudică

Articol de - Publicat luni, 30 septembrie 2024 17:08 / Actualizat luni, 30 septembrie 2024 17:10

Șefii Rapidului au impus în contractul lui Marius Șumudică o clauză specială menită să tempereze elanul verbal și episoadele teatrale ale antrenorului. Totul pentru a pune la adăpost imaginea clubului!

Șumudică, antrenor la Rapid în primul mandat, își dă pantalonii jos la o conferință de presă după un meci cu Unirea Urziceni, explicând că e o replică la scandările ”Șumudică o are mică”. Preventiv, mai avea o pereche de egări pe dedesubt! Acesta e cel mai faimos episod dintr-o colecție impresionantă de derapaje verbale sau teatrale ale tehnicianului din Giulești.

După revenirea pe banca alb-vișiniilor, el a trebuit însă să accepte o prevedere specială în contract, după cum arată surse GSP de la Rapid. O așa-zisă clauză anti-circ!

Iată, așadar, de ce, până acum, Șumudică și-a ținut gura și și-a ponderat limbajul corpului, cu care obișnuia deseori să ia peste picior sau să ridiculizeze prin scenete ad-hoc adversari, arbitri sau suporteri rivali!

Amenzile pentru derapajele lui Șumudică pornesc de la 5.000 euro

În momentul în care Dan Șucu și Marius Șumudică au bătut palma, patronul Rapidului a ținut ca în documente să existe și o clauză aparte, menită să ”înghețe” comportamentul incontrolabil al tehnicianului.

Explică o sursă GSP: „Șumudică nu are voie, prin contract, să folosească fraze jignitoare, să lanseze ironii insultătoare sau să apeleze la gesturi ofensatoare sau batjocoritoare. E vorba despre intenția de a nu expune clubul în fața unor situații sensibile, care să șifoneze imaginea echipei”.

Sancțiunile? ”Amenzile pornesc de la 5.000 de euro și urcă în funcție de nivelul potențialului derapaj. Cu «bonusuri», poate ajunge la câteva zeci de mii de euro, dacă lucrurile deraiază mai grav. Adică nimeni nu-l oprește pe antrenor să spună, de exemplu, că arbitrul a comis o greșeală împotriva Rapidului și să argumenteze civilizat, dar n-ar fi de înțeles dacă Șumudică îl va lua peste picior pe un central, afirmând, de exemplu, că a fluierat precum un clovn în manejul circului. Ori să se ducă să scandeze măscări la adresa vreunui adversar”.

A promis la instalare că „nu mă voi vopsi pe năsuc”

De altfel, chiar la conferința de presă ocazionată de instalarea lui Șumudică, tehnicianul a făcut referire la aceste detalii, trecute însă la momentul respectiv la capitolul glume puse pe masă de stilul colorat al antrenorului. În spate, se afla însă exact clauza dezvăluită azi de GSP.

„Vine Șumudică, începe circul, cum mai citesc și pe la voi. Eh, n-o să înceapă niciun circ! Nici nu mă voi vopsi pe năsuc, vă promit că n-o să înceapă niciun circ”, declara Șumudică la începutul actualului mandat la Rapid.

Teatralitatea lui Șumudică a cunoscut însă deja două episoade care nu puteau trece neobservate. A fost însă vorba despre momente păstrate într-un cadru decent și amuzant.

După înfrângerea de acasă cu U Cluj, s-a îndreptat spre tribune, și-a ascuns fața în palme câteva secunde a regret, a dus mâna la inimă și s-a înclinat în fața galeriei într-un gest de scuze în urma eșecului suferit cu trupa lui Sabău.

Iar la conferința de presă dinaintea meciului cu ardelenii s-a prezentat cu o cutie de la un supliment care susține sănătatea inimii: ”Trebuie să vă arăt ce m-a ajutat pe mine zilele astea, «Cardionezul» ăsta. Sunt foarte stresat, astea trei săptămâni de când m-am întors la Rapid m-au doborât. Dacă înainte eram cu «Anticârcelul», acum sunt cu «Cardionezul». Este un produs extraordinar și îmi echilibrează ritmul cardiac. M-a ajutat mult. Mi-am cumpărat și un ceas să văd cât dorm, cât de stresat sunt. Am înnebunit de tot”.

De la arbitri pupați la mesaje cu degetul în gură pentru rivali

În afara celebrei scenete cu pantalonii lăsați în vine în fața jurnaliștilor, Șumudică a mai intrat în folclor cu o grămadă de alte episoade care i-au atras faima de antrenor-circar.


Tot în primul său mandat de la Rapid, Șumudică a fugit spre arbitrul Teo Crăciunescu și l-a pupat după o revenire neașteptată de la 0-1 într-un meci cu Gaz Metan.


A repetat gestul și în Turcia! Pe vremea când antrena la Kayseri, l-a pupat pe un asistent după un gol înscris la victoria cu Konya, 2-1.

Rapidul i-a pus clauză anti-circ lui Șumudică! „Dacă dă drumul la derapaje, scoate banii!” » Ce amenzi sunt prevăzute în contractul antrenorului
Faimosul episod de ”iubire” dintre Șumudică și Teo Crăciunescu de la un Rapid - Gaz Metan

Iar pe când pregătea Concordia Chiajna, a fost surprins în timp ce și-a băgat în gură degetul mijlociu de la mâna dreaptă, transmițând mesaje vulgare către cei de la Dinamo.

La fel s-a întâmplat și în timpul unui meci de Cupă dintre Astra și ASA Tg. Mureș, după care Șumudică, pe atunci în fruntea giurgiuvenilor, se dădea în spectacol la conferința de presă:

„Ce poate să mi se mai întâmple decât să mă dea afară din țară? Nu pot să stau nici pe vine, nu pot să stau nici aplecat. Dacă îmi bag degetul în gură după resturi de gumă, mă dă în judecata și vecinul. La un moment dat mă scarpin. Pe sfânta cruce dacă am făcut vreun gest. Eu, la meciurile când e frig, am două perechi de pantaloni de trening, pentru că nu port chiloți. Și îmi aranjam și eu aia mică, cum zice lumea că o am. Toată lumea zice că am arătat nu știu ce. Nici nu am ce să arăt, că e cât butonul de la lift. Dacă eram Terente arătam, așa ce să arăt, butonul de la veioză?”.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (35)
Vardy.Party
Vardy.Party  •  02 Octombrie 2024, 15:00
Postat de contrabas3 pe 02 Octombrie 2024, 08:13

Probabil Șumi gândește: nu mă las, îi dau ‘nainte, că înainte a fost mai bine”. Din Ferrari iese abia după ce rămâne fără petrol și ‘nea Dan nu mai dă cu cardul la pompă. Odată ce treaba-i făcută, nu mai e cale de întoarcere. Impresia este că Șucu e pur și simplu overwhelmed și caută shortcuts. Dar adevărat este și faptul că un lucru făcut în eroare te ia de la Joe’s Waterfront din Boston de lângă apă și te trântește dincolo de steagul de la Alamo. Repară următorul. —— *** - să ne ferească Cel de sus de așa ceva ! Mă gândesc mai în glumă mai în serios să mă mut în the Lone star state dacă ajunge ea la masa bogaților, și să vezi ce bass slides o să trag pe Amarillo by morning. Lol!

Too true, frate Sting, too true….

contrabas3
contrabas3  •  02 Octombrie 2024, 08:13
Postat de Vardy.Party pe 01 Octombrie 2024, 18:56

Maestre, once ai dat Ferrari-ul pe mana unui ageamiu, there's no turning back. Or, it may take (another) four years to fix it. Uite la doamna aia care rade ca o hienă, ce se mai pregătește. PS Cred ca Sumudica nu ar pricepe prea mult din Nenea Sting. Ar da repede stingerea cu "eu sunt bomba nucleara, mănânc tot ce mă-înconjoară"...

Probabil Șumi gândește: nu mă las, îi dau ‘nainte, că înainte a fost mai bine”. Din Ferrari iese abia după ce rămâne fără petrol și ‘nea Dan nu mai dă cu cardul la pompă. Odată ce treaba-i făcută, nu mai e cale de întoarcere. Impresia este că Șucu e pur și simplu overwhelmed și caută shortcuts. Dar adevărat este și faptul că un lucru făcut în eroare te ia de la Joe’s Waterfront din Boston de lângă apă și te trântește dincolo de steagul de la Alamo. Repară următorul. —— *** - să ne ferească Cel de sus de așa ceva ! Mă gândesc mai în glumă mai în serios să mă mut în the Lone star state dacă ajunge ea la masa bogaților, și să vezi ce bass slides o să trag pe Amarillo by morning. Lol!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vardy.Party
Vardy.Party  •  01 Octombrie 2024, 18:56
Postat de contrabas3 pe 01 Octombrie 2024, 18:07

În business sunt și riscuri. Probabil Dan tocmai și-a asumat unul, ca să settle for good o problemă mai veche. Și apoi nu e Ralph, e Vincent. Și nu e Linda, e Hilda. :) Așa complicate sunt relațiile la Rapid că nu ar fi de mirare să-l auzim pe Șucu doinind din tribune “how my poor heart aches, with every step you take”, văzându-l pe Șumi bătând pas de chula în fața băncii de rezerve. Cât despre damages (dacă sunt non reversible or ba), timpul și hairspray-ul lui Linda (sau Hilda) ne vor lămuri asupra acestei situații.

Maestre, once ai dat Ferrari-ul pe mana unui ageamiu, there's no turning back. Or, it may take (another) four years to fix it. Uite la doamna aia care rade ca o hienă, ce se mai pregătește. PS Cred ca Sumudica nu ar pricepe prea mult din Nenea Sting. Ar da repede stingerea cu "eu sunt bomba nucleara, mănânc tot ce mă-înconjoară"...

Vezi toate comentariile (35)
Comentează