Articol de Laura Șoica - Publicat luni, 16 decembrie 2024, 09:32 / Actualizat luni, 16 decembrie 2024 10:55
Raul Rusescu, dublu campion cu FCSB, a analizat la GSP Live Special remiza obținută de roș-albaștri pe terenul Farului, scor 1-1.
Expertul GSP Live a fost în studio în timpul meciului cu Farul și a declarat că FCSB nu a câștigat din cauza faptului că a ratat prea multe ocazii.
Raul Rusescu, la GSP Live după Farul - FCSB 1-1
Fostul atacant al echipei roș-albastre crede că FCSB trebuie să-și învețe lecția și să nu mai irosească ocaziile de gol cu atâta lejeritate în viitor.
De asemenea, Rusescu nu s-a declarat impresionat de Farul, despre care a spus că a dominat doar teritorial repriza a doua, fără să aibă mari ocazii în afară de gol.
„M-a surprins că Farul a intrat mai bine în repriza a doua. A preluat controlul jocului. Dar ocaziile cele mai mari au aparținut oaspeților. Asta se întâmplă când ratezi ocazii clare, ajungi să te egaleze.
Ar trebui să fie o lecție pentru FCSB, să nu mai rateze atât. Pe lângă penalty, FCSB a mai avut două mari ocazii. Farul a dominat o parte din meci, dar parcă îi lipsește ceva. Ca joc, prima repriză a fost mult mai bună. Farul a avut posesia în repriza a doua, dar cam atât”, a declarat Raul Rusescu, la GSP Live Special.
FCSB a deschis scorul la Ovidiu în minutul 19, prin Darius Olaru. Farul a egalat în minutul 78. Dican a înscris cu capul, din centrarea lui Alibec. În minutul 83, FCSB a ratat un penalty, obținut după hențul lui Vînă. Radunovic a șutat de la 11 metri, dar Buzbuchi a apărat și a trimis în corner.
După această remiză, FCSB a rămas pe locul 3 în campionat, la două puncte distanță de liderul U Cluj și la un punct de Dinamo care ocupă locul secund.
Clasamentul actual al Superligii
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!