Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat joi, 26 decembrie 2024 10:58 / Actualizat joi, 26 decembrie 2024 12:23
În ziua de Crăciun, Răzvan Burleanu, președintele de la FRF, a transmis un mesaj în care le-a urat românilor Sărbători fericite și a amintit de cele mai importante performanțe din anul 2024.
Răzvan Burleanu spune românii au avut motive de bucurie în 2024 prin performanța reușită de națională la Euro 2024, acolo unde a ajuns în faza optimilor. Acesta nu a uitat de calificarea bifată de naționala de tineret, condusă de Daniel Pancu, la Euro 2025.
Șeful fotbalului românesc a punctat că anul 2025 va fi unul important pentru România, un an în care naționala se poate întoarce la Cupa Mondială după o pauză de 28 de ani. Elevii lui Mircea Lucescu sunt în grupă cu Austria, Bosnia, Cipru și Lituania.
Mesajul lui Răzvan Burleanu pentru români: „Echipa națională a reușit să scrie o pagină de istorie în fotbalul românesc”
„Dragi români, la final de an, avem toate motivele să fim mândri de ceea ce am realizat împreună în fotbalul românesc. 2024 a fost un an remarcabil, plin de realizări care ne-au unit și ne-au oferit motive de sărbătoare.
La EURO 2024, echipa națională a reușit să scrie o pagină de istorie în fotbalul românesc. Cu o victorie de 3-0 în fața Ucrainei, România a obținut cea mai categorică victorie din istoria sa la un turneu final. Mai mult decât atât, echipa noastră a reușit să câștige pentru prima dată în istorie o grupă la un Campionat European, un rezultat deosebit care ne umple de mândrie.
Dar dincolo de performanța sportivă, echipa națională a unit românii din toate colțurile lumii și a demonstrat tuturor ce înseamnă adevărata valoare a sportului: dorință, sacrificiu, atitudine, unitate și, nu în ultimul rând, civilizație. Participarea României la EURO 2024 a fost o adevărată lecție de viață, un exemplu de dăruire și respect care a inspirat o lume întreagă.
Un alt moment de referință a fost performanța naționalei U21, care a reușit să se califice la EURO U21 din Slovacia, din 2025, ceea ce înseamnă a patra prezență consecutivă la un turneu final de tineret. Această calificare ne oferă speranțe și pentru viitorul fotbalului românesc.
Privind înainte, 2025 promite a fi un an la fel de important. Avem provocări majore, dar și o oportunitate rară de a ne reconfirma locul în fotbalul mare.
În paralel cu EURO U21, dar și EURO U19, unde vom participa din postura de țară gazdă, vom avea și preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026, un obiectiv cu adevărat special, pentru că după o pauză de 28 de ani, România va lupta pentru a ajunge din nou pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial. Acesta este visul nostru, al tuturor.
În numele Federației Române de Fotbal, doresc să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest an fantastic: jucători, antrenori, colegi, suporteri, parteneri și autorități. Sprijinul vostru este esențial și reprezintă fundamentul pentru succesul nostru.
Dragi români, vă doresc să aveți parte de sărbători liniștite alături de cei dragi și un 2025 plin de realizări, inspirație și, bineînțeles, momente de mândrie pentru fotbalul românesc! Împreună, putem visa la un viitor pe care ni-l dorim cu toții! La mulți ani, România!”, a fost mesajul lui Răzvan Burleanu.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”