Articol de Vlad Nedelea - Publicat miercuri, 21 decembrie 2022 18:01 / Actualizat miercuri, 21 decembrie 2022 19:11
Răzvan Burleanu (38 de ani), președintele Federației Române de Fotbal, i-a dat replica lui Gigi Becali (64 de ani). Finanțatorul celor de la FCSB a criticat astăzi sistemul de obținere a licenței Pro.
Gigi Becali l-a instalat „principal” la FCSB pe Mihai Pintilii, antrenor fără licență. Finanțatorul vicecampioanei a avut astăzi o intervenție deplasată, în care a afirmat că „le dau câte 10.000 de euro șpagă lui Stoichiță și Rotaru, să-mi facă un antrenor”. Răzvan Burleanu a replicat într-o notă ironică.
VIDEO. Răzvan Burleanu, replică pentru Gigi Becali: „Îl așteptăm!”
„Îl așteptăm să demareze în acest sens, ca după aceea să facă obiectul unei anchete, nu doar în zona disciplinară, ci și la integritate. Domnul Becali e obișnuit oricum cu comisiile disciplinare”, a spus Răzvan Burleanu într-o conferință de presă.
Întrebat ce ar face în locul lui Gigi Becali, dacă l-ar păstra pe Mihai Pintilii, antrenor cu rezultate excelente, sau ar aduce un tehnician cu licență, Burleanu a spus: „Cu siguranță aș lăsa destinele clubului pe mâna unui antrenor care se potrivește cu filosofia clubului și care are, cu siguranță, licență”.
Gigi Becali atacă: „Nu iau în seamă Federația”
„Cine e cretin și dobitoc să schimbe antrenorul când vine pe locul 3 de pe locul 14? Nu mai pot eu de Federație... Nici nu o iau în seamă.
Să-l suspende pe Pintilii. Aduc alt antrenor. Nu-l am pe Strizu? De unde îl suspendă? Din România? Din maseur? Se face maseur și conduce echipa. Eu sunt societate comercială. Poți să-mi impui mie prostiile tale? Lasă că-l iau pe Rotaru.
Îi cer voie lui Stoichiță. Îi zic lui Rotaru «Vino că îți dau șpagă 10.000 de euro ca să îmi faci un antrenor, să dai licență». Sau lui Stoichiță. Le dau câte 10.000 de euro ca să-mi facă un antrenor, ei la Comisie. A înnebunit lumea! Auzi, durează 5-6 ani ca să te faci antrenor. Dar îl facem pe Rotaru. Cum e posibil tâmpenia asta?”, a declarat Becali astăzi, la Pro Arena.
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”