Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 28 noiembrie 2023 15:57 / Actualizat marti, 28 noiembrie 2023 16:43
Ion Marin, fostul fundaș al ”câinilor”, a oferit o primă reacție la scurt timp după plecarea lui Ovidiu Burcă de la echipă.
Ovidiu Burcă, 43 de ani, și-a înaintat astăzi demisia, confirmând ceea ce GSP.ro a anunțat încă de aseară. Totodată, așa cum a informat Gazeta, Sorin Colceag, unul dintre secunzi, se va ocupa în zilele ce urmează de pregătirea formației, Dinamo având etapă luni seară la Sfântu Gheorghe, contra lui Sepsi, în etapa a 18-a a Ligii 1.
Ion Marin despre plecarea lui Ovidiu Burcă: „Probabil, se mai poate redresa echipa”
Ion Marin, fost jucător de glorie al ”câinilor” și antrenor campion cu Dinamo, a oferit o primă reacție după anunțul plecării lui Ovidiu Burcă.
„Foarte bine! Un lucru de onoare. Dacă el a simțit că nu poate redresa echipa... Atunci e clar. Probabil, că se mai poate redresa echipa. Oricum, nu a depins doar de Burcă. Am înțeles că i s-au dat șase luni de grație, să-i zicem, în care să construiască ceva care să reziste. Dacă ei au avut niște înțelegeri, nu știu.
Pe cine aș vedea capabil să redreseze situația?! E greu de spus. Cine acceptă lucrurile astea, cine acceptă planul conducerii... Trebuie să se respecte planul. Să sperăm că până la iarnă, la finalul lui 2023, să mai adunăm un punct, două, trei! Trebuie să se facă o analiză foarte corectă. Să se facă un plan, domnule, și să se țină de el!”, a reacționat cel poreclit ”Săpăligă”.
Întrebarea retorică a lui Ion Marin: „Sunt bani?!”
Dinamoviștii așteaptă un mercato fulminant din partea conducerii și transferuri care să scoate echipa din subsolul clasamentului.
”Sunt bani? Altfel, nu poți fără să aduci jucători. Fără bani și fără un plan coerent... La ce echipă este acum, nu poți face prea multe.
Cred că Ovidiu a încercat să facă o echipă, să se lupte, să se bată. Ei n-au jucat rău cu FCSB, dar a venit lovitura aia nenorocită, a executat ăla, Florinel Coman, impecabil... A fost și portarul nostru așezat deficitar”, a reacționat Ion Marin pentru GSP.ro.