FOTBAL  »  Superliga  »  L-A REFUZAT PE COPOS

Rednic: "Am greşit faţă de cei de la Rapid, au fost singurii care mi-au întins o mînă în momentele grele"

Articol de GSP - Publicat joi, 25 martie 2010 00:00

Mircea Rednic nu vrea să preia Rapidul pentru că e de părere că echipa din Grant nu mai are şanse la titlu. Tehnicianul e convins şi că giuleştenii vor pierde lupta cu Marian Iancu, astfel că diferenţa faţă de prima poziţie va deveni de 8 puncte.

"Nu preiau Rapidul, am vorbit aseară cu George, vorbesc des cu el, m-a întrebat dacă aş vrea să preiau Rapidul şi am zis nu. M-am simţit foarte bine acolo, am petrecut momente extraordinare, performanţele au fost foarte bune. Eu recunosc, am greşit faţă de ei, pentru că în momentele grele au fost singurii care mi-au întins mîna. Am revenit ca jucător, am cîştigat campionatul, apoi am revenit ca antrenor, am cîştigat campionatul iar, două Supercupe, o Cupă. Am revenit, mi-am cerut scuze, o parte a fanilor le-au acceptat, o altă parte, nu. S-a creat o atmosferă ostilă şi echipei, şi mie. Am refuzat Rapidul, dar nu din cauza suporterilor, cum s-a mai zis, părerea mea e că Rapid a ieşit din cursa pentru cîştigarea titlului. Îl ştiu bine pe domnul Iancu, sînt 3 puncte pierdute de Rapid în cazul "Varga-Bălan", sînt la 8 puncte în spatele liderului. Vor veni exact cînd trebuie cele 3 puncte.

Iancu e un om deştept, ştie, se bazează mult pe acte, ştie că are dreptate şi ştiu că va cîştiga pînă la urmă. Sînt sigur că are dreptate. E o atmosferă deosebită în Giuleşti.

După părerea mea, e prea tîrziu, de ce să vin? Să terminăm pe 2, 3 sau 4. Dacă mai erau şanse la titlu, veneam. Suporterii sînt suporteri, dacă ai rezultate, oamenii gîndesc, te acceptă. Ce m-a deranjat foarte tare e că n-a ieşit cum voiam, meciul cu Steaua, episodul bricheta, noi nu aveam cum să pierdem, eu voiam să-mi dau demisia, Rapid rămînea pe 2. M-am întors la Rapid atunci pentru că eram foarte convins că putem lua titlul. Chiar dacă erau 5 puncte faţă de CFR. Au fost unii lideri din echipă, care au lucrat cu suporterii. Ştiu multe, au fost împotriva mea, nu mai sînt jucătorii ăia la Rapid acum. Au fost perioade bune, performanţe alături de jucători, au trecut ceva ani buni de cînd Rapid n-a mai cîştigat titlul...", a spus Rednic la "Contraatac", de la GSP TV.

Rednic spune că nu ar vrea să preia nici o echipă din Liga I... azi. Mîine ar putea să-şi schimbe părerea: "Ne mai gîndim dacă primesc ofertă de la o echipă care are şansă la titlu. Dar nu vreau să fiu folosit sperietoare pentru jucători, să li se spună: 'Dacă nu cîştigaţi azi, îl chemăm pe Rednic'. Eu sînt un antrenor alături de care poate lucra, plus că mai aduc ceva prime. Cu mine toată lumea a dus-o bine, de la femeia de serviciu pînă la directori. S-au vîndut jucători, numai la DInamo de 10 milioane de euro, Radu Ştefan şi Ropotan.

Sincer să fiu, acum nu m-aş duce niciunde. Vorbim mîine,  vedeţi unde mă trimiteţi d-voastră, presa", a spus Rednic la GSP TV.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Antrenorul lui Rangers răspunde, după ce Lucescu și Hagi au cerut ca Ianis să joace mai des: „Ultima oară a fost pierdere de timp”
Stranieri

Tensiuni înaintea unui nou duel Kosovo – România, programat diseară » Îndemnul căpitanului echipei kosovare: „Haideți să îi primim așa pe români!”
Handbal

Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”

Comentarii (7)
 •  26 Martie 2010, 08:34

rednic si cei 2 lucesti au fost marile castiguri ale rapidului aduse de copos. a gresit rednic cu o vorba pe care a crezut-o de duh in momente euforice; dar toti mai aruncam uneori cate o vorba de care ne pare rau ulterior. Nu trebuie sa uitam ca rednic a fost pt rapid un mare jucator / mare antrenor. a scris istorie la rapid si va ramane in galeria de aur a clubului. este un brand lucescu; el l-a crescut la deva si l-a adus cu el in bucuresti. Eu cred ca si noi trebuie sa uitam un moment neferi

 •  25 Martie 2010, 21:59

mircea rednic- un om serios, un profesionist

 •  25 Martie 2010, 21:10

Cred ca a-ti gresit calculele; daca Rapid pierde la masa verde va avea 35 pct. iar Poli v-a avea 45 pct, deci 10 pct. diferenta desi toate comentarile sunt de 8 pct. Nu inteleg de ce, dar cred ca va deranjeaza ca Timisoara este asa sus. Deci vorbiti de steaua si dinamo indiferent de loc.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează