FOTBAL  »  Superliga  »  ÎN DOUĂ SĂPTĂMÎNI OVIDIU PETRE VA REVENI PE TEREN

Refacere record!

Articol de - Publicat duminica, 15 iunie 2008 00:00

Operat la genunchiul drept în urmă cu 16 zile, mijlocaşul Stelei are şanse mari să poată participa la primul cantonament al verii.

Veste bună pentru Lăcătuş cu numai o zi înaintea reluării pregătirilor pentru sezonul viitor. Aproape sigur, Ovidiu Petre va participa alături de colegii săi la primul cantonament, cel din Aus­tria, care se va desfăşura în perioa­da 25 iunie - 4 iulie.

Mijlocaşul Stelei se află acum la Bologna, unde zilnic efectuează exerciţii de recuperare la clinica Isokinetic. Mîine la prînz va fi consultat de Maurilio Marccaci, celebrul chirurg italian care a operat toţi steliştii cu probleme la genunchi din ultimii doi ani, însă primul raport efectuat de doctorul Nanni, directorul clinicii Isokinetic, este extrem de favorabil şi arată că Petre s-a recuperat foarte repede. Marele său noroc a fost că meniscul n-a fost rupt, fiind nevoie doar de curăţarea toartei acestuia.

Conform programului de refa­ce­re, fotbalistul va putea peste două săptămîni să iasă pe teren, la alergări, aşa că se va alătura în acel moment lotului Stelei din Austria. El va continua pregătirea fizică sub comanda doctorului Radu Paligora, obiectivul fiind acela ca o dată cu al doilea stagiu, ce va debuta pe 9 iulie, Ovidiu Petre să se poată deja pregăti cot la cot cu coechipierii săi. Astfel, va fi bun de joc la ora primului joc oficial, probabil pe 30 iulie, cînd va fi reprogramat meciul din prima etapă a Ligii I, cu FC Vaslui.

26 de meciuri a jucat Ovidiu Petre în campionatul trecut fiind, după Dică (30), cel mai folosit jucător de cîmp al Stelei.

“Acum, gîndul meu este să mă fac bine repede, nu mai contează că din cauza acestei accidentări am ratat Campionatul European”
Ovidiu Petre mijlocaş Steaua

Emeghara ratează pregătirea de vară

Dacă recuperarea lui Ovidiu Petre merge mai bine decît era pro­gra­mat, africanul Emeghara va trebui să mai aştepte o perioadă pînă va putea ieşi pe gazon pentru a aler­ga. Cel mai probabil, el va re­ve­ni sub comanda lui Lăcătuş în au­gust, ceea ce înseamnă că va pierde întreaga pregătire de vară. În aceste condiţii, Eme va putea juca într-un meci, ca titular, cel mai devreme la finalul lui august, începutul lui septembrie.

Jucătorul lunii în “Suporter Steaua”

Ovidiu Petre este cel care deschide numărul pe iunie al revistei oficiale a clubului din Ghencea, Suporter Steaua (foto). Aceasta va apărea pe piaţă la sfîrşitul acestei săp­tă­mîni şi îl va avea ca personaj prin­cipal pe mijlocaşul roş-albaş­trilor la rubrica “Jucătorul lunii”. “Tra­ver­sez cel mai greu moment al ca­rierei mele. Am pierdut titlul cu Steaua, apoi am ratat şi Euro” e una dintre afirmaţiile dintr-un amplu interviu cu Petre.

Mîine, primul antrenament

Lăcătuş va conduce mîine, la ora 11:30, prima şedinţă de pregătire, după o vacanţă de 5 săptămîni. La reunire sînt aşteptaţi toţi jucătorii transferaţi în această vară, singura excepţie fiind Tătăruşanu, care va fi lăsat să evolueze în continuare la Gloria Bistriţa. În rest, Tiago, Szekely, Bogdan Stancu, Claudiu Ionescu şi Robert Neagoe se vor prezenta în Ghencea.

Guimaraes, nu Moscova!

Steaua a primit cu satisfacţie decizia UEFA de a o reprimi pe FC Porto în Liga Campionilor şi din alt motiv decît acela că putea ajunge şi ea să fie exclusă. În urma accesului lui Porto în Cham­pions League, din lista posibililor adversari pentru turul 3 preli­mi­nar al Ligii a ieşit Spartak Mos­cova şi a intrat Guimaraes, echipă mult mai slab cotată decît gruparea rusă.

Pleşan e apt

Mijlocaşul Stelei, Mihăiţă Pleşan, (foto) se va putea antrena la sută la sută din capacitate începînd de mîine, deşi în urmă cu 3 săptămîni a suferit o intervenţie chirurgicală prin care i-a fost scoasă din piciorul stîng tija de metal. Aceasta i-a fost introdusă pentru a-i suda osul fracturat în vara trecută. După ce i s-a extras bucata de metal, găurile lăsate de şuruburile în care era fixată au fost umplute cu substanţă osoasă pentru a se evita apariţia unei infecţii.

Ultimele noutăţi

Site-ul stelisti.ro l-a desemnat, cu 60 la sută din voturi, pe Dorin Goian drept cel mai bun stelist din meciul România - Italia. Al doilea a ieşit Rădoi (19%), chiar dacă el a jucat doar primele 25 de minute.

Portughezul Tiago a revenit ieri în România, la doar 10 zile după ce a semnat contractul de împrumut pe un an în Ghencea. El va începe de azi antre­na­men­tele sub comanda lui Lăcătuş.

Lăcătuş a solicitat conducerii ca transferurile, indiferent că este vorba despre aducerea sau vînzarea unor jucători, să fie perfectate în totalitate pînă pe 7-8 iulie, tocmai pentru a putea să aibă tot lotul la dispoziţie în al doilea cantonament.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează