Articol de Andrei Petrescu, Cătălin Stroia, Valentin David (video) - Publicat luni, 14 noiembrie 2022 09:43 / Actualizat luni, 14 noiembrie 2022 14:42
Arena echipei Farul se află într-o stare de degradare totală şi va fi demolată în vara anului viitor. Pe acest stadion se antrenează juniori de la clubul din Constanța, care practică fotbalul doar din pasiune, la nivel de amatori.
După mult timp pierdut, cel mai mare oraș din Dobrogea se pregătește să intre în rând cu alte localităţi importante din România care se bucură deja de arene ultramoderne.
Noul stadion din Constanța va avea o capacitate de 18.000 de locuri și va fi gata în 2025, după o investiție de 100 de milioane de euro. Între timp, în așteptarea buldozerelor care să o pună la pământ, vechea arenă cade pradă buruienilor și ciulinilor, singurul lucru funcțional fiind pista de atletism.
„Dopuri! Mulțumim!”
Departe de strălucirea „scenei” pe care Hagi bifa primele sale meciuri în Liga 1 sau pe care România învingea Olanda și se califica la Euro 2008, stadionul din Constanța a decăzut de la zi la zi.
Intrarea în interiorul arenei este păzită de un pet de 5 litri cu mesajul „Dopuri! Mulțumim!”, ce stă lipit de o poartă ce dă spre tribune.
Câțiva constănțeni aleargă pe pistele de atletism, niște părinți își duc copiii la antrenament, apoi își caută loc resemnați pe vreo bancă ruginită și prăfuită. Zona lojelor și a mesei presei arată cel mai rău, pereții sunt scorojiți, iar în multe locuri tencuiala stă să cadă.
1 mai 2021este data la care a avut loc Farul - U Cluj 1-3, ultimul meci la seniori jucat pe vechiul stadion
De la fuziunea clubului Farul Constanța cu Viitorul, o parte dintre juniori, în special cei care practică fotbalul ca sport de masă, își desfășoară antrenamentele pe terenul sintetic de lângă stadion. În alte rânduri, ei se pregătesc chiar pe stadion, unde terenul e de fapt un tăpșan, lipsit complet de iarbă în multe locuri.
În tot acest peisaj sumbru, speranțele tuturor se leagă de apariția noului stadion: „Este cazul ca și în Constanța să existe un nou stadion. Eu sunt din «vechea gardă» și am prins vremuri mai bune aici, la Farul”, spune un bunic venit cu nepotul la antrenament.
Altul e ușor nostalgic după vremurile bune ale bătrânei arene: „Pe vremuri, acesta pe care-l vedeți era plin, ne suiam și-n copaci să vedem meciurile! E un proiect foarte bun noul stadion.
Mai așteptăm un an, doi, cât o fi nevoie. Totuși, trebuia făcut mai demult! Toate orașele mici și-au făcut stadioane frumoase, iar la noi, în Constanța, un ditamai orașul, cu o echipă mare, este nedrept că nu există unul”.
Pavel Peniu: „Vom avea o medie de 10.000 de suporteri”
La antrenamentele celor mici asistă și Pavel Peniu, președintele Academiei de fotbal a celor de la Farul Constanța. Jucător cu peste 150 de meciuri pentru formația de la malul mării, acesta speră ca proiectul să prindă contur rapid: „Sperăm să fie gata în 2 ani, așa cum ni s-a promis.
Proiectul arată minunat și de abia aștept să apuc zilele când voi intra pe noul stadion. Cu siguranță, vor veni mulți suporteri când ne vom muta în centrul orașului. Odată cu unirea dintre Farul și Viitorul au fost preluați copiii care fac fotbal de performanță, dar și cei care practică fotbalul ca pasiune, iar numărul a crescut de la 250 la 850! Au și ei dreptul la condiții bune”.
Pentru noi, ca echipă, să avem un stadion nou în centrul orașului era un lucru necesar. Stadionul pe care jucăm în Ovidiu este plin, dar lumea își dorește să vină în număr mai mare la meciuri și nu avem locuri. Spectatorul constănțean iubește fenomenul și cred că pe noua arenă vom avea o medie de 10.000 de fani
- Tiberiu Curt, vicepreședinte Farul
Să mai vedem până când se întâmplă, deocamdată e doar o aprobare. Să se țină cont de termenii care sunt, Constanța e un oraș mare, merită din toate punctele de vedere acest lucru. E un oraș care își dorește sport, vrea sport și e nevoie de un stadion modern.
- Gheorghe Hagi, antrenor Farul
1970este anul în care a fost inaugurat stadionul din Constanţa. El a fost renovat ultima oară în 1999
Citește și:
Fără fotbal şi blocat de procese » Imagini dezolante cu stadionul din Târgu Mureș
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!