FOTBAL  »  Superliga  »  RETRO GSP

Retro GSP. Povestea suspectă a celei mai mari diferențe de scor din Steaua-Dinamo. Hizo: "Ce rost are să dezgropăm morții...?!"

Articol de , - Publicat vineri, 24 noiembrie 2023 17:36 / Actualizat vineri, 24 noiembrie 2023 22:01

RETRO GSP. Pe 4 aprilie 1998, în Ghencea, Steaua-Dinamo programa cel de-al 98-lea duel în campionat. 

Chiar dacă Steaua traversa o perioadă foarte bună, iar Dinamo una mai dificilă, nimeni nu anticipa că se va înregistra un scor ce va intra în istorie. După o partidă în sens unic, Steaua-Dinamo s-a terminat 5-0, cea mai clară diferență între cele două mari rivale!

Un Steaua-Dinamo cu dedesubturi tulburi

A fost o partidă stranie. Dinamo nu a strălucit la acel moment, însă avea în lot fotbaliști extraordinari, precum Marius Niculae, Mihalcea, Liviu Ciobotariu, Contra sau Hîldan. Plus celebra copie Daniel Florea - Daniel Rednic, pe care acționarii dinamoviști plătiseră o avere, la finalul unei lupte teribile în culise. Alți titulari, Florentin Petre, Tararache, Lucian Cotora, Macavei și Augustin Călin, au lipsit atunci din diferite pricini.

Deși nimeni nu spune cu voce tare, multă lume implicată în acel meci vorbește despre faptul că antrenorul "câinilor", Viorel Hizo, ar fi fost "lucrat". Și când e mai bine să faci o nefăcută, dacă nu într-un Derby?

Liderii lui Dinamo, supărați pe Viorel Hizo

Hizo și-ar fi pus în cap mai mulți jucători cu influență în vestiar, asta după ce, cu numai câteva săptămâni mai devreme, îi făcuse vânt lui Florin Prunea, pe care l-a expediat la U Cluj. El a rămas în lot doar cu Ștefan Preda, penibil în jocul de acum fix 22 de ani, și cu neexperimentatul Ioan Șara. De altfel, cel mai bun om de pe teren atunci, Ionel Dănciulescu (autor al unei "duble"), declara la final că-i dedică victoria nașului său, Prunea, "îndepărtat nemeritat de la Dinamo!".

„Dar nu numai anumiți fotbaliști nu l-au mai vrut pe «Dulău» în Ștefan cel Mare, ci și un personaj important din conducere. Știți și voi bine cine, i-a «executat» pe mulți...", au mai dezvăluit sursele Gazetei.

După demisia survenită la puține ore de la încheierea Derby-dezastrului, Hizo a fost înlocuit de Cornel Dinu. Adică de cel care supervizase în vara lui '97 returul catastrofal cu Knattspyrnufélag, 1-2, din preliminariile Cupei UEFA. Cu Mister "principal", dinamoviștii au încheiat respectiva stagiune pe locul 6!

+3 FOTO

Steaua - Dinamo 5-0

Au marcat: Dănciulescu (20', 64'), I. Rotariu (34'), D. Şerban (57'), Ciocoiu (86')

4 aprilie 1998. Stadion: "Steaua". Spectatori: 16.000

Steaua: Ritli - Reghecampf, Ad. Matei, Răchită, Militaru - D. Şerban (65' Coporan), Lincar, I. Rotariu, C. Munteanu - Lăcătuş (65' Ciocoiu), Dănciulescu (70' Hrib). Antrenor: Mihai Stoichiţă
Dinamo: Preda - L. Ciobotariu, Fl. Bătrânu, D. Florea - C. Dobre, Contra, Hîldan, Tâlvan - Mihalcea - Neagoe (52' D. Rednic) , M. Niculae (38' R. Voinea). Antrenor: Viorel Hizo
Cartonaşe roşii: Răchită (80'), Ciocoiu (88') / Hîldan (80')
Arbitru: Marcel Lică (Constanţa)

INTERVIU "Chiar nu mai are rost să vorbim despre acea partidă!"

Aflat acasă, la Sibiu, antrenorul de 73 de ani n-a dorit să-și amintească despre coșmarul din 4 aprilie '98.

- Bună seara, domnule Hizo! Ce mai faceți?
- Bună seara! Mulțumesc de întrebare, bine.

- La plimbare?
- Nu, respect și eu indicațiile autorităților.

- V-am întrebat pentru că vă știam un om foarte activ, chiar dacă nu mai antrenați de ceva vreme.
- Din fericire, nu locuiesc la bloc, iar în fața casei mă pot plimba la soare în voie. În plus, mi-am montat niște gărdulețe, ca să mai fac mișcare. La vârsta mea, dacă stau o zi, două fără să alerg un pic, simt că ruginesc!

- V-am sunat și să vă întreb despre un meci mai altfel din cariera dumneavoastră...
- Despre care?

- Data de 4 aprilie 1998 vă spune ceva?
- 4 aprilie... '98... A, da, 0-5 cu Steaua!

- Ce vă mai amintiți de atunci?
- Multe, dar te rog eu... Ce rost are?

- A rămas în istorie drept cel mai mare eșec al lui Dinamo în confruntările cu Steaua.
- Și? Serios, ce rost are să dezgropăm morții?!

- Noi am auzit că lucrurile n-au fost tocmai în regulă...
- Încă o dată, chiar nu mai are rost să vorbim despre acea partidă, da?

26 de punctea fost diferenţa între Steaua, care a câştigat campionatul la finalul sezonului '97-'98, şi Dinamo

- Credeți că Prunea, pe care îl dăduserăți afară de scurt timp...
- Florin era în acea clipă la Cluj, nu mai era jucătorul lui Dinamo.

- Așa este. Însă...
- Stai, eu mă gândeam că ai sunat să mă întrebi cum n-am pierdut cu PSG, cu Juventus... Doar cu înfrângerea asta am rămas în istoria fotbalului românesc?

- Nu. Dar voiam să lămurim lucrurile, dacă se poate.
- Nu se poate, nu mai insista, lăsă-le așa.

- Mulțumim, sănătate multă!
- Doamne-ajută, să ne revedem sănătoși după criza asta! Nici nu știi cât îmi lipsește fotbalul...

"Ce a câștigat Dinamo cu Prunea? Nici campionatul, nici Cupa, iar în Europa n-a realizat nimic, absolut nimic! Nu l-am dat eu afară, a plecat el, n-a acceptat concurența, care e normală la orice echipă"
Viorel Hizo, în aprilie 1998

19 partidee cea mai lungă serie de meciuri fără înfrângere în fața rivalei (în toate competițiile): Steaua (19 aprilie 1992 - 24 octombrie 1999). În această perioadă, "militarii" au înregistrat 11 victorii și 8 remize

"Hizo a instaurat la Dinamo un regim de teroare. A învrăjbit toți jucătorii unii împotriva altora. Ca să vă dați seama ce om e, venea la mine înaintea meciurilor și mă întreba: «Florine, cum să dorm în seara asta?, că tu știi rezultatul de mâine...». Cum să rezist într-o asemenea atmosferă de suspiciune?!"
Florin Prunea, în aprilie 1998

"După demisia lui Hizo, foarte mulți jucători m-au sunat să-mi spună că se bucură că nu-l vor mai vedea pe bancă. A fost ambiția lui personală să mă înlăture de la Dinamo, acum nu pot spune că nu sunt și eu fericit că Dinamo a scăpat de el"
Florin Prunea, în aprilie 1998

Cele mai mari diferențe de scor în Derby De România

  • 12.06.1985, Steaua - Dinamo 5-0 (Cupa României)
  • 04.04.1998, Steaua - Dinamo 5-0 (Divizia A)
  • 01.10.1951, Dinamo - CCA 6-2 (Divizia A)
  • 11.04.1956, Dinamo - CCA 0-4 (Divizia A)

Măsuri obligatorii de protecție împotriva noului Coronavirus (COVID-19)

Citește și alte episoade Retro GSP

VIDEO+FOTO 65 de ani de la prima surpriză colosală din fotbalul românesc postbelic

Ziua în care debutantul Petrescu i-a eclipsat pe Giannini și pe Ciro Ferrara. Și în care am bătut Italia de două ori

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (31)
jeffhills
jeffhills  •  25 Noiembrie 2023, 13:41
Postat de 88gore88 pe 24 Noiembrie 2023, 22:02

Pt ca rezultatele FCSB-ului sunt contorizate separat de cele ale Stelei...Aia ar fi cea mai mare diferență dar rezolvați problema cu palmaresul.Oricum,FC Fcsb e deja un brand,nu are rost sa va mai identificați cu ceilalți...

pai de ce ar fi considerate separat daca este aceasi echipa? nu are logica. ca si cum ai contoriza rezultatele cca din ani 40,50 si 60,separat de cele ale echipei Steaua din liga 1.

88gore88
88gore88  •  24 Noiembrie 2023, 22:02
Postat de jeffhills pe 24 Noiembrie 2023, 19:58

cea mai mare diferenta intre Steaua di dinam90op a fost de 6-0,acum vreo 2 ani. cat de prost sa fie scri88bul asta?

Pt ca rezultatele FCSB-ului sunt contorizate separat de cele ale Stelei...Aia ar fi cea mai mare diferență dar rezolvați problema cu palmaresul.Oricum,FC Fcsb e deja un brand,nu are rost sa va mai identificați cu ceilalți...

jeffhills
jeffhills  •  24 Noiembrie 2023, 19:58

cea mai mare diferenta intre Steaua di dinam90op a fost de 6-0,acum vreo 2 ani. cat de prost sa fie scri88bul asta?

Vezi toate comentariile (31)
Comentează