Articol de GSP - Publicat vineri, 09 aprilie 2021 19:42 / Actualizat vineri, 09 aprilie 2021 20:14
Ricardo Grigore, fundașul central al lui Dinamo, a dat o petrecere pe cinste de ziua lui. Apărătorul a împlinit 22 de ani pe 7 aprilie.
La petrecerea fără distanțare socială au participat mai mulți colegi de la Dinamo, inclusiv Florin Bejan și Paul Anton, cei doi „câini” eliminați runda trecută, în eșecul 0-1 cu CFR Cluj. Au mai fost prezenți Robert Moldoveanu, prietenul său cel mai bun, dar și Mihai Eșanu, cel mai în vogă fotbalist din lotul lui Mulțescu.
Jucătorii lui Dinamo, petrecere cu manele de ziua lui Ricardo Grigore
Petrecerea a fost animată de un interpret de muzică lăutărească, cunoscut drept Marius Babanu. Acesta a plecat acasă mai bogat cu câteva sute bune de lei.
Cel care s-a încumentat primul la dedicații a fost Florin Bejan, conform Prosport: „De la Bejan pentru toată lumea prezentă. Pentru Ricci și Alexandra lui. Să trăiască Ricci! La mulți ani! Pentru cel mai dulce caracter. Și pentru Eșanu frățiorul lui. Pentru Anton, pentru Moldoveanu, pentru Eșanu și Bejan bineînțeles. Și pentru toată familia lor. Pentru Ricci și cel mai frumos caracter, Gheorghe”.
Robert Moldoveanu nu s-a lăsat nici el mai prejos: „De la Moldoveanu pentru mama lui, pentru familia lui, pentru tăicuțul lui, pentru toată familia lui Ricci. Pentru tatăl lui, puterea lui. Dacă nu era Gheorghe, el nu mai era acum la Liga 1. De la Moldoveanu pentru toți băieții de la Dinamo, se știe!”
De la Eșanu două milioane pentru Ricci și familia lui. Și pentru băiatul lui care vine pe drum. Și pentru nevasta lui, viața lui, regina lui. 3 milioane pentru toată echipa Dinamo, pentru Deian Sorescu, pentru Florin Bejan și pentru Roberto. Până la 5 milioane pentru toți invitații să ne simțim bine aici la Gheorghe în casă
- Marius Babanu, în timpul dedicației date de Mihai Eșanu
Grigore și Moldoveanu vor să devină liberi
Ricardo Grigore și Robert Moldoveanu, ambii crescuți în Ștefan cel Mare, și-au înaintat memorii de mai multe luni și nu au de gând să renunțe la banii restanți, solicitând pe mai departe să devină liberi de contract! Speța lor a rămas pe masa de judecată a forului FRF, iar cazul a fost din nou amânat, pentru săptămâna viitoare.
VIDEO Giani Kiriță, momente șocante în vestiarul „câinilor”: „Am dat foc ziarului! Pe el l-am bătut! Obraznic, nu făcuse nimic pentru Dinamo”
Citește și alte știri despre Dinamo:
EXCLUSIV Se întoarce Rednic! Dinamo pregătește marea lovitură » Ce se întâmplă cu Mulțescu