EXCLUSIV Pierderea inocenței: juniori ajunși în Liga 1 vorbesc despre realitățile crude din fotbal: „Eram un puști. Mi s-a spus să o las mai moale”

Când își pierde inocența în fotbal un junior, după o copilărie în care a iubit acest sport și a visat stadioane, meciuri și goluri? E un subiect delicat despre care fotbaliștii preferă să nu vorbească. Odată retrași, mulți dintre copiii pasionați de odinioară speră să rămână în fotbal și orice mărturie sensibilă poate ostiliza oameni de care ar putea depinde viitoarea carieră de antrenor sau de conducător. 

Dar procesul de desensibilizare e de cele mai multe ori abrupt. Și li se întâmplă copiilor intrați în fotbalul profesionist, aproape fără excepție. 

„Eram înnebunit după fotbal. Aveam caiete cu meciurile de juniori în care jucam. Prin 1992 sau 1993, eram convocat la lotul național UEFA 95 (n.r. - e vorba despre generația născută în 1977) înainte de un turneu în Italia. Visam la turneul ăsta. În dimineața plecării, antrenorii m-au chemat și mi-au spus că nu mi-a ieșit viza. Mi-a picat cerul în cap. L-au sunat pe taică-miu să vină să mă ia, eram în cantonament la Breaza. 

Am ieșit plângând din vilă pe o scară lăturalnică și atunci am văzut cum părintele unui coleg îi băga un video în portbagaj unuia dintre antrenori. Atunci, mi-am dat seama că fotbalul e altfel decât îl visam eu. Țin minte că am plecat cu geanta în cârcă să ies la DN1, iar drumul trecea peste o punte de lemn. Am stat acolo, lângă râu, două ore și jumătate și am plâns până a venit taică-miu”, povestește fostul atacant Robert Niță, devenit peste ani campion cu Rapid. 

Niță avea 16 ani în acel moment. Fără știrea sa, un alt tânăr talentat își pierdea inocența fotbalistică în aceeași perioadă. Înainte de Revoluție, Vasile Matincă fusese idolul anonim al multor copii din România pasionați de fotbal. 

În primăvara lui 1986, o țară întreagă văzuse la televizor scena antologică în care un copil de mingi îl îmbrățișează prin plasa porții din Ghencea pe Victor Pițurcă, după golul de 3-0 din semifinala Cupei Campionilor cu Anderlecht. Misterul identității băiatului în verde a fost lămurit de Gazetă abia în 2011. 

Un junior extrem de talentat, Matică era rapidist, la fel ca tatăl său, dar relațiile familiei îl aduseseră pentru câteva luni la juniorii Stelei. La 6 ani după momentul său de glorie involuntară, atacantul debuta în Liga 1 la o echipă mică, Dacia Unirea Brăila. „Pentru mine, fotbalul era foarte frumos. Îl jucam de plăcere. Trecusem de la copii la seniori. Când am ajuns în lumea mare a fotbalului, mi-am dat seama că lucrurile nu stau chiar așa. Jocul de fotbal nu era cum ne plăcea nouă când eram copii”, rememorează - la GSP Live - Matincă, fotbalist cu peste 30 de meciuri la naționala de tineret a României. 

Cum să o lași mai ușor 

Când m-am dus la Brăila, ne-am înțeles să semnăm pe un an de zile. Era președinte nea Vivi Ulman, un președinte foarte bun care intrase și el în sistemul de prietenii. Am semnam pe un an. După 3-4 luni, am aflat că de fapt contractul meu era semnat pe 10 ani. Au mai pus un zero și un “i” în contractul meu 
- Vasile Matincă, fost fotbalist de Liga 1

La finalul primului său sezon în fotbalul mare, Matincă a simțit realitatea cinică din sport. Brusc, atacantul de 19 ani care începuse să atragă atenția microbiștilor și a oamenilor din Liga 1 prin evoluțiile lui spectaculoase s-a trezit pe banca de rezerve dintr-un motiv incredibil: 

„Toată lumea știe că pe vremea aia se trucau foarte multe meciuri. Știe și nu prea știe, de fapt. Înaintea unui meci, eram într-un restaurant cunoscut din București la vremea aia, deținut de domnul Ciorbă (n.r. - impresarul Dumitru Tudor, decedat anul trecut). A venit un președinte de la o echipă cu care noi urma să jucăm peste trei etape. Am stat de vorbă la masă și mi-a sugerat să o las mai moale că și așa o să cam joc de unul singur. Că mai sunt vreo trei-patru băieți care «stau cuminți». 

Am ascultat, n-am dat niciun răspuns și m-am dus direct la antrenor, la Ioan Sdrobiș. I-am spus tot. A făcut el puțin scandal pe tema asta, dar când a venit meciul cu echipa respectivă am constatat că nu mai sunt titular. Până atunci eram tot timpul titular”. 

Meciul aranjat este Petrolul - Dacia Unirea Brăila 2-0, jucat pe 6 iunie 1993. Matincă nu a jucat niciun minut, iar victoria facilă a ajutat echipa antrenată de Ion Marin să se salveze la mustață de la retrogradare. În Divizia B a căzut Selena Bacău. 

Peste mai puțin de trei săptămâni, Dacia Unirea a mers la București pentru finala Cupei României cu Universitatea Craiova, un meci mai cunoscut pentru fractura îngrozitoare suferită de Emil Săndoi. Avea să rămână cel mai important joc din istoria clubului brăilean și din cariera lui Matincă. 

În așteptarea finalei, tânărul fotbalist născut în Pantelimon asista la scene uimitoare în culise. Era perioada în care președintele lui Dinamo, Vasile Ianul, risipea valuta încasată de club pentru transferurile făcute imediat după Revoluție. Banii erau purtați cash într-o geantă voluminoasă. 

„Într-o zi, ne-a luat nea Mitică Ciorbă să mergem până la domnul Ianul. A zis că mă vrea la Dinamo, mi-a zis să vin a doua zi dimineață să semneze contractul. Am primit niște bani de la el, eu și Vasile Brătianu. Câte 5.000 de dolari. Cred că Ianul avea jumătate din fotbalul românesc, îi oprea pe jucătorii buni din Liga 1 să semneze cu altă echipă și le dădea bani din geantă. Cei mai mulți dintre ei nu ajungeau niciodată la Dinamo”. 

Surprinzător, Matincă avea să-l revadă pe Ianul în seara de dinaintea finalei cu Craiova: „Înainte de finală, a venit domnul Vasile Ianul la noi la hotel, am mers într-o cameră și a deschis geanta cu bani. A zis: «Băi, băieți, eu am venit, așa, cu o mână de ajutor pentru meciul de mâine. Dacă Dinamo și Steaua n-au luat cupa, eu am ambiția să nu o ia nici Craiova!». A deschis diplomatul și a zis: «Dacă bateți pe Craiova, banii ăștia sunt ai voștri». 

Motivați de banii lui Ianul și de importanța meciului, jucătorii antrenați de Ioan Sdrobiș au intrat pe teren fără să știe că, în culise, mai exista o miză. Explică Matincă: „Sunt multe lucruri care nu s-au văzut. E o istorie despre care nu s-a vorbit niciodată. Dacă verificați, o să vedeți că dacă Universitatea Craiova lua cupa, Gloria Bistrița juca în cupele europene. Dacă luam noi cupa, Gloria Bistrița rata Europa. La momentul ăla, toată lumea știa cine era Jean Pădureanu și ce putere avea”.

Finala influențată de Salomir 

Nu există nicio dovadă că Pădureanu - șeful sistemul de alianțe oculte numit Cooperativă, care decidea campioanele și retrogradatele - a influențat direct rezultatul meciului jucat pe vechiul stadion Național. Dar arbitrajul lui Mircea Salomir, un arbitru versat, a defavorizat clar Dacia Unirea în primele 20 de minute. Chiar în start, Silviu Lung a făcut un fault clar în careu asupra lui Drăgoi din postură de ultima apărător, însă arbitrul a făcut semn ca jocul să continue. „A fost penalty și Lung trebuia eliminat”, spune Matincă. 

Cel eliminat avea să fie el. În minutul 19, s-a petrecut faza care i-a marcat cariera. Povestește șeptarul Daciei Unirea: „Eram în duel cu Cristescu. Am vrut să intru la intimidare. Eu, fiind un puști de 19 ani, întâlneam etapă de etapă fotbaliști de peste 30 de ani și eram victima unor astfel de intrări de zece ori pe meci. Ca să se simplifice toată ecuația, Salomir a avut un alibi extraordinar să scape de un jucător și să-și facă jocul cât mai ușor”. 

Pe imaginile video de proastă calitate rămase în arhive se vede cum Cristescu și Matincă aleargă unul lângă altul, apoi jucătorul Universității se prăbușește. Aflat la 30 de metri distanță, Mircea Salomir a oprit jocul și l-a eliminat pe Matincă. 

Disperat, tânărul fotbalist s-a prăbușit pe gazon cu fața în iarbă: „Nu știu dacă am dormit o noapte ok înainte de finală. Mă gândeam la meci tot timpul. Când am văzut câtă lume a venit de la Brăila, mă simțeam fizic că pot câștiga singur finala aia. Când am primit roșu, mi s-a rupt un vis. Mi s-a rupt un vis și eu nu înțelegeam că așa trebuie să se întâmple lucrurile. Eu credeam că fotbalul era așa cum îl jucam când eram mic”. 

Cu echilibrul numeric rupt rapid, finala a rămas totuși în suspans până în final. Dacia Unirea a ratat două ocazii uriașe, însă Universitatea a învins până la urmă cu 2-0 prin golurile lui Vasc și Craioveanu. Oltenii au mers în Cupa Cupelor, permițându-i Bistriței lui Jean Pădureanu să prindă ultimul loc de Cupa UEFA. Dacia Unirea a rămas cu amintirea tristă a apropierii de un trofeu mare. 

Un an mai târziu, în timp ce naționala se pregătea de Mondialul senzațional din America, Matincă trebuia să ajungă la Dinamo. Fusese „uns” de Vasile Ianul cu bani din geantă, iar cei de la Dinamo aveau să-i amintească asta într-un mod relevant pentru practicile din fotbal: „Am avut un meci cu Dinamo la Brăila, era Halagian antrenor la ei. Înainte de meci, pe tunel, Halagian ne-a chemat pe mine și pe “Pluto” (n.r. - Vasile Brătianu). Ne-a zis: “Știți că voi sunteți fotbaliștii noștri din vară. Lăsați-o și voi mai ușor astăzi!”. Eu i-am zis: “Domnule Halagian, suntem din vară fotbaliștii lui Dinamo. Și, de fapt, nu știm nici asta. Nu avem niciun contract ferm semnat”. Am plecat și nu i-am mai zis nimic”. 

Am jucat în meciuri în care lucrurile trebuiau să se întâmple cumva. Adversarii noștri erau dați afară în prima repriză, noi făceam 2-0, 3-0, apoi arbitrii dădeau afară și de la noi. Ca să dea senzația că sunt imparțiali, nu că trăseseră cu noi 
- Vasile Matincă, fost fotbalist de Liga 1

Reîntâlnirea tensionată cu Halagian

Dacia Unirea Brăila a câștigat cu 1-0, dar la finalul sezonului a retrogradat de pe ultimul loc. Vasile Brătianu a ajuns la Dinamo, în timp Matincă s-a transferat la FC Național, unde a fost dorit de președintele Cornel Dinu. 

La scurt timp, Național avea să-l numească antrenor pe Florin Halagian, tocmai cel pe care Matincă îl refuzase când i-a cerut să „o lase mai moale”: „Halagian nu m-a plăcut. Îi plăceau fotbaliștii mai înalți, mai răi în teren. În plus, era povestea de la meciul cu Dinamo și încă o chestie. 

Eu aveam chică, el avea un fix cu fotbaliștii tunși. Mi-a zis: «Vasile, dacă vrei să te iubesc, te tunzi și o să-ți fie bine cu mine». I-am răspuns: «Nu sunt femeie nici eu, nici matale. Dacă vrei să mă iubești ca fotbalist, iubește-mă, dar eu nu mă tund». Și nu m-am tuns”. 

Simțindu-se neapreciat, Matincă a ales să plece. Transferat pentru 100.000 de dolari de Jiul Petroșani, fotbalistul spectaculos în dribling a devenit rapid favoritul lui Miron Cozma, liderul controversat al minerilor din Valea Jiului. Cariera sa a continuat apoi în Ungaria, la Vac, unde nu s-a adaptat, apoi la Politehnica Iași, înainte de retragerea din fotbal, la doar 29 de ani. 

Povestea lui Matincă este doar până la punct una a unui copil influențat de sistem. Ajuns la 47 de ani, fostul fotbalist recunoaște că nu a oferit totul sportului în care a intrat ca un copil talentat și din care a ieșit un adult tăbăcit de experiențe nebănuite:

„Eu nu duceam o viață extraordinar de sportivă. Nu eram un fotbalist foarte disciplinat. Gâlcă era extraordinar de profesionist. Când mergeam la loturile de tineret, noi ne terminam refacerea și trebuia să-l așteptăm pe Gâlcă în autocar încă o oră, să-și termine refacerea. Stăteam 10-15 minute în bazin să ne vadă antrenorul, apoi ieșeam afară să fumez. Nu eram un fotbalist disciplinat și foarte profesionist. Dacă aș fi fost profesionist ca Gâlcă, cred că ajungeam un fotbalist bun de echipa națională!”.