FOTBAL  »  Superliga  »  DEZASTRU CONTINENTAL

ANALIZĂ GSP Efectele stagiunii catastrofale din cupele europene: România, pe locul 37 în Europa

Omrani și compania au
fost striviți de adversarii
din Conference, au
terminat ultimii în grupă
FOTO Raed Krishan
Omrani și compania au fost striviți de adversarii din Conference, au terminat ultimii în grupă FOTO Raed Krishan

Articol de , , - Publicat sambata, 11 decembrie 2021 07:47 / Actualizat sambata, 11 decembrie 2021 08:11

Campionatul românesc s-a depreciat încontinuu și a ajuns în mod oficial printre cele mai slabe ligi de pe continent. Nici CFR Cluj nu a mai contribuit cu un punctaj semnificativ, iar celelalte formații care au participat au bifat un coeficient infim.

România are al 37-lea campionat din Europa, din 55 de țări care participă în eurocupe. Aceasta e poziția pe care e clasată Liga 1 acum, ea mai poate să scadă, fiindcă niciun club românesc nu continuă în competiții. Singura noastră participantă în grupe, CFR, a părăsit Conference League.

FCSB, CSU Craiova și Sepsi au ieșit încă de la începutul preliminariilor. Le-au scos din cursă kazahi, albanezi, slovaci, formații din ligi care nu sunt mai bogate, nu au o tradiție mai mare. 

Coeficient mai bun decât al românilor au înregistrat în sezonul acesta formații din: Azerbaidjan, Ungaria, Kazahstan, Polonia, Moldova, Finlanda, Letonia. Țări aflate sub România în clasamentul general al coeficienților calculat pe ultimele cinci sezoane.

Depășiți de Azerbaijan și Moldova » 22 de țări mai au echipe în cupele europene. Noi, nu!
UEFA
Depășiți de Azerbaijan și Moldova » 22 de țări mai au echipe în cupele europene. Noi, nu!

Parcursul foarte slab din sezonul acesta va conta în anii următori și va îngreuna traseul care le este rezervat echipelor noastre în cupele europene. Deja nu mai avem nicio reprezentantă în Europa League, doar una în Champions, campioana, și trei în Conference. Toate pornesc în preliminarii încă de la începutul verii.

Românii, printre slabii continentului

Pentru campioană e aproape imposibil să ajungă în grupele UCL, din moment ce ea are de parcurs patru tururi preliminare, cu tot cu play-off. CFR s-a împiedicat în sezonul acesta de Young Boys Berna și ar avea an de an în calificări oponenți de o valoare apropiată celei a elvețienilor.

Mai slabi decât românii în Europa sunt unii pentru care fotbalul nici nu constituie o mare preocupare: Liechtenstein, care nici nu are campionat propriu, Malta, San Marino, Andorra. Plus alte ligi minuscule din țări cu tradiție în fotbal, dar cu campionate sărace, fără pretenții: Muntenegru, Georgia, Macedonia de Nord, Țara Galilor. Mai slab de atât ar însemna doar ca Liga 1 să ajungă în rând cu campionatele de amatori de pe continent!

Cele mai bune ligi în sezonul acesta european

1. Olanda 14.200
2. Anglia14.142
3. Franța 14.083
4. Spania 12.142
5. Germania 11.785
... 
34. Ungaria 2.750
35. Letonia 2.625
36. Kosovo 2.333
37. România 2.250
38. Malta 1.875
... 
54. San Marino 0.146
55. Liechtenstein 0.000

4 victoriia obținut CFR în stagiunea curentă din Europa: un succes cu Borac Banja Luka, din Bosnia, două cu Lincoln, din Gibraltar, și una cu Jablonec, din Cehia

3echipe românești au pornit în preliminariile Conference League, toate eliminate de la început. Pe FCSB a scos-o Karagandî, din Kazahstan, pe Craiova a eliminat-o Laci, din Albania, iar Sepsi nu a trecut de Spartak Trnava, din Slovacia

Punctaj mai mic ca acum, după 1989, am avut doar în 3 sezoane

Efectele stagiunii catastrofale din cupele europene: România, pe locul 37 în Europa

La fel de slabi am fost și în 2015

Punctajul pe care România l-a adunat în acest sezon, de numai 2.250, e cel mai de jos nivel începând din 2003. S-a mai întâmplat însă ca într-un sezon să fim la fel de slabi ca acum. În 2015-2016, zestrea echipelor noastre de club a fost fix de 2.250.

Efectele stagiunii catastrofale din cupele europene: România, pe locul 37 în Europa
În iulie, FCSB s-a făcut de râs cu kazahii de la Karagandî: 1-0, 1-2, 3-5 la penaltyuri FOTO Cristi Preda

Am avut în cupele europene 4 formații, dar rezultatele au fost modeste. A fost primul sezon, de când se introduseseră grupele și în Cupa UEFA, în care România n-a dus nici o echipă în această fază. Cu punctajul obținut atunci, ne-am clasat pe locul 29 în topul țărilor, exclusiv pentru sezonul 2015-2016, deasupra noastră fiind, printre altele, țări ca Azerbaidjan, Kazahstan, Liechtenstein, Belarus, Cipru, Slovacia. 

FCSB

  • a trecut în turul 2 preliminar din Ligă de Trencin, dar cu foarte mari emoții: 2-0 în deplasare și 2-3 acasă
  • apoi, a fost eliminată de Partizan Belgrad: 1-1 la București, 2-4 în Serbia
  • a ajuns în play-off-ul Europa League, unde a pierdut cu Rosenborg: 0-3 acasă, 1-0 la Trondheim

 

Astra Giurgiu

  • în turul 2 preliminar a trecut de scoțienii de la Inverness, 1-0 și 0-0
  • în turul 3 a bifat o surpriză de proporții: 2-2 și 2-1 cu West Ham
  • a pierdut barajul pentru grupe: 3-2 și 0-2 cu AZ Alkmaar

FC Botoșani

  •  după ce a trecut de georgienii de la Țhinvali (1-1 și 3-1), apoi a fost eliminată de Legia Varșovia (0-4 la general)

ASA Tg. Mureș

  • eliminată în prima „dublă" disputată, 0-3 și 2-1 cu St. Etienne

2e numărul țărilor care se află în spatele nostru în clasamentul coeficienților cupelor europene, care vor avea echipă în primăvara actualului sezon: Moldova (Sheriff Tiraspol) și Azerbaidjan (Qarabag)

3echipe are în primăvara cupelor europene Danemarca, țară cu un campionat care produce mai puțini bani din drepturile TV și în care bugetele de salarii sunt sub cele din Liga 1. Cele 3 calificate sunt Copenhaga, Randers și Midtjylland

Șocant: în 2005-2006 am fost numărul 1!

În acest sezon suntem pe un rușinos loc 37 între cele 55 de țări care au luat startul în ediția cupelor europene. Este un record negativ, după ce în 2000-2001 am fost cam tot acolo, pe poziția a 36-a. În schimb, în 2005-2006, când am avut doar 3 echipe în Europa, am atins un nivel fabulos. Am fost țara cu cel mai mare punctaj în acel sezon, aproape 17.000. 

Mult chiar și peste ocupantele locurilor 2 și 3, care s-au numit granzii Spania și Italia, care nici măcar n-au atins 16.000 de puncte. FCSB și Rapid au disputat atunci sfert de finală în Cupa UEFA, între ele, în vreme ce Dinamo a fost și ea în grupele Cupei UEFA, după ce a eliminat-o pe Everton în play-off. 

În acel sezon, FCSB, Rapid și Dinamo au disputat împreună nu mai puțin de 40 de meciuri europene! Precedenta situație când am mai fost foarte sus s-a petrecut în 1988-1989, când România a fost pe locul 3, după Italia și Spania. În acel sezon, Steaua a disputat finala Cupei Campionilor Europeni, Dinamo a ajuns până în „sferturile" Cupei Cupelor, iar Victoria a atins și ea „sferturile" Cupei UEFA. 

Clasamentul punctajului în sezonul 2005-2006

1. România16.833
2. Spania15.642
3. Italia15.357
4. Anglia14.428
5. Franța10.812
6. Germania10.437

7a fost cel mai bun loc ocupat de România în clasamentul coeficienților, ca medie a ultimilor 5 ani. S-a întâmplat în 2007 și în 2008, când depășeam țări precum Portugalia, Olanda, Rusia, Belgia, Turcia

VIDEO Mihai Mironică, sceptic în privința rezultatelor obținute de FCSB: „Este susținută artificial, din umbră. CFR are nevoie de un rival la titlu”

Citește și: 

Ce a remarcat Mihai Stoica, după victoria de onoare a campioanei CFR Cluj în Conference League: „E ciudat”

Kyros Vassaras, cerut afară de la CCA: „Trebuia schimbat de mult”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (11)
rockyus
rockyus  •  11 Decembrie 2021, 18:19

Bai, cum sa te intreaca Kosovo ???

boolah
boolah  •  11 Decembrie 2021, 17:21
Postat de Claude SH pe 11 Decembrie 2021, 11:46

Vezi ca greșești. Coeficientul echipelor pe ultimii 5 ani e: CFR 32,5 , Fcsb 24,5, Craiova 5,00 , Viitorul 4, Astra 2,00, Botoșani 2,0, Sepsi 1,0

Sunt lucruri diferite ... una e cate puncte au adus tarii cluburile in ultimii 5 ani, alta e cate puncte au cluburile pe ultimii 5 ani, se calculeaza diferit punctajele de tara si punctajele de club.

boolah
boolah  •  11 Decembrie 2021, 17:19

Daca toate cele 4 echipe romanesti ar fi adus 6.5 puncte ca si CFR, am fi fost acum (pe anul in curs) pe 13 in loc de 37 (sigur, media pe 5 ani e altceva) ... de pe locul 13 de exemplu am trimite 2 echipe in CL, din care una direct in Play-Off ... deci chiar si cu un an "slab" al CFR-ului, daca ar fi facut si ceilalti la fel si sa aduca 6.5 puncte (timp de 5 ani consecutiv), am fi fost departe.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează