Articol de Marius Mărgărit - Publicat vineri, 23 aprilie 2021 15:38 / Actualizat vineri, 23 aprilie 2021 15:49
Andrei Pițian și Romario Pires au fost suspendați câte 2 etape de Comisia de Disciplină din cadrul FRF, după ce au fost implicați într-un scandal cu acuzații de rasism.
Romario Pires, mijlocașul lui Hermannstadt, a susținut că a fost victima unui atac rasist din partea lui Andrei Pițian, mijlocașul Chindiei, care nu a evoluat în partida câștigată de echipa sa cu scorul de 2-0. Romario Pires a încasat cartonașul roșu din partea arbitrului Adrian Cojocaru și a fost suspendat două etape. Jucătorul brazilian a primit și o amendă în valoare de 3000 de lei. Aceeași sancțiune a primit-o și fotbalistul antrenat de Emil Săndoi, chiar dacă acesta nu a primit „roșu”.
Romario Pires și Andrei Pițian s-au împăcat
Romario Pires și Adrian Pițian s-au împăcat astăzi, când s-au întâlnit la Comisia de Disciplină. La ședință, au mai fost prezenți arbitrul de rezervă Iulian Dima și președintele Chindiei, Marcel Ghergu, iar oficialii lui Hermannstadt au trimis avocatul echipei.
„Așteptăm să primim un răspuns din partea comisiei. Eu și Andrei am vorbit, am înțeles că el a avut intenție să fie rasist cu mine, dar el a zis nu. Eu i-am zis că intenția mea n-a fost să fiu o victimă a rasismului. E și el om ca mine și facem greșeli. Trebuie să mergem mai departe. Dacă băiatul a recunoscut că a făcut gesturi și nu a vrut să mă jignească nu am de ce să nu ne împăcăm. Eu sper să nu fim suspendați. Eu stau deja de două meciuri și vreau să-mi ajut echipa în etapa următoare. Regret și eu ce am făcut când mi-a spus că intenția lui n-a fost să mă jignească”, a declarat Romario Pires pentru prosport.ro.
„A fost un scurt incident pe teren, așa cum se întâmplă în dese rânduri pe terenul de fotbal. Ne-am împăcat și ne vedem de treaba noastră. N-a fost rasism. Probabil el pe fond nervos a perceput incidentul respectiv ca având alte conotații. El a sărbătorit puțin exagerat la meciul tur și oarecum eu i-am replicat cu gestul pe care l-a făcut și el. Mă bucur că a înțeles că n-a fost nicio intenție rasistă. Arbitrii au spus că m-au auzit, dar că n-a fost cu conotație rasistă. Am lămurit toate lucrurile. Sperăm să nu existe nicio sancțiune sau să fie una minimă”, a spus Andrei Pițian pentru sursa citată.