Articol de GSP - Publicat vineri, 15 octombrie 2021 21:27 / Actualizat vineri, 15 octombrie 2021 22:50
Ronaldo Deaconu (24 de ani) a marcat două goluri încântătoare în minutele 36 și 38 din Gaz Metan Mediaș - Dinamo.
Ronaldo Deaconu este recunoscut pentru tehnica specială de lovire a balonului. Mijlocașul celor de la Gaz Metan a spart gheața în actuala stagiune și a făcut-o în mare stil.
Ronaldo Deaconu, „dublă” de senzație în Gaz Metan - Dinamo
În minutul 36, Deaconu a profitat de lipsa de sincronizare dintre Matei și Steliano Filip, a intrat în posesia mingii și a șutat imparabil, de la aproximativ 25 de metri. Stângul lui Ronaldo a plasat mingea perfect, în vinclu, la colțul lung, fără nicio șansă pentru Eșanu.
La câteva zeci de secunde distanță, Deaconu a lovit din nou, de data asta cu alt gen de execuție, o boltă care l-a prins pe picior greșit pe portarul dinamovist.
VIDEO cu golurile marcate de Ronaldo Deaconu
Ca Gică Hagi a lovit mingea, exact așa! Și stați, că mai avem 45 de minute
- Ionel Dănciulescu, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport
11 goluridin cele 15 reușite de Ronaldo Deaconu în L1 au venit din afara careului mare
Dinamo, victima favorită a lui Deaconu!
În precedentul meci disputat între Gaz Metan și Dinamo la Mediaș, Ronaldo Deaconu a strălucit de asemenea. Realizările mijlocașului în urmă cu 6 luni, când ardelenii se impuneau cu 4-1 în play-out:
- min. 14: Deaconu a găsit un spațiu liber pentru a-i pasa, cu boltă, lui Morar pe poziție viitoare. Atacantul a deschis scorul;
- min. 29: La mijlocul primului act, Ronaldo l-a driblat cu ușurință pe Răuță și l-a servit ideal în adâncime pe Valente, iar portughezul a majorat avantajul gazdelor;
- min. 39: Evoluția și-a desăvârșit-o înainte de pauză. A cerut mingea, ca de obicei, între linii, și-a făcut balonul pe stângul și l-a învins pe Kongshavn cu un trasor plasat perfect de la 20 de metri.
Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:
VIDEO Primele imagini cu noua achiziție a lui Dinamo la antrenament + Ce număr va purta
La Dinamo sunt bani doar pentru ei » Șefi cu 15.000 de euro pe lună caută legende pentru voluntariat
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora