FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Sacrificiile lui Jayson Papeau pentru fotbal: „Dacă nu-mi ieşea, eram mort!”

Jayson Papeau, în acțiune, la Rapid // foto: Cristi Preda, GSP
Jayson Papeau, în acțiune, la Rapid // foto: Cristi Preda, GSP

Articol de - Publicat sambata, 30 martie 2024 11:27 / Actualizat sambata, 30 martie 2024 11:55

Jayson Papeau a venit la Rapid în iulie 2022, de la Warta Poznan, în schimbul a 200.000 de euro.

La ora actuală, Jason Papeau este unul dintre jucătorii importanți ai Rapidului. Însă începuturile lui în fotbal au fost extrem de dificile. Mijlocașul francez a dezvăluit că a trebuit să-și ia mai multe joburi pentru a se întreține, întrucât banii pe care-i câștiga pe dreptunghiul verde nu-i ajungeau.

Dan Petrescu, înapoi în Superligă? E în pericol la Jeonbuk: „Ar putea fi ghilotina!”
ANTRENORI
Dan Petrescu, înapoi în Superligă? E în pericol la Jeonbuk: „Ar putea fi ghilotina!”

Sfatul lui Jayson Papeau: „Tinerilor le-aș spune să nu abandoneze școala”

„De când eram mic aveam în minte să fiu fotbalist. Sunt norocos să fiu în această ipostază. A fost foarte greu să ajung aici, să îmi îndeplinesc visul. Am făcut şcoală, dar am dat totul pentru fotbal.

Dacă ratam asta, eram mort. Dar trebuie să îţi asumi nişte riscuri. Dacă ar fi să dau un sfat tinerilor, le-aș spune să nu abandoneze şcoala! Mergeţi la şcoală. Este foarte important. Chiar dacă vreţi să ajungeţi fotbalişti, trebuie să aveţi asta în minte”, a spus Papeau într-un interviu acordat fanatik.ro.

Jayson Papeau: „Mă trezeam la 2 dimineața ca să merg la muncă”

Papeau a povestit că „în Franța există jucători care semnează contractul la 13 ani. Dar ei nu ştiu realitatea din lume. În cazul meu, după şcoală mergeam la muncă. Mă trezeam la 2 dimineaţa ca să merg la muncă. Ştiu că este foarte dificil. Iar când am făcut asta, mi-am spus că trebuie să reuşesc.

Organizam pachete, dar uneori erau pachete foarte mari, grele şi asta nu era bine pentru spate. O muncă foarte fizică, iar ca să ajung apoi şi la antrenamente a fost foarte dificil. A trebuit să o fac”.

Cum a ajuns Jayson Papeau din liga a 8-a franceză în Ligue 1

Jucătorul Rapidului a vorbit, de asemenea, despre ascensiunea sa în fotbal și când a semnat primul contract profesionist. „Eu jucam mereu fotbal când eram mic, dar am o relaţie specială cu acest sport. Primul meu contract de profesionist a fost semnat la 22 de ani. Înainte de asta, am jucat în Franţa în liga a 8-a, iar după asta am semnat în liga a 4-a, a fost un nivel bun pentru mine, dar pasul a fost foarte mare.

Am făcut un sezon foarte bun, am jucat împotriva echipelor secunde ale cluburilor mari, precum Lens, Reims, Lille. Am jucat bine, iar după 2-3 luni s-a vorbit despre mine: «Papeau poate merge în liga a treia». Am spus ok, iar din liga a 3-a am fost dorit de un club din Ligue 2.

E o nebunie, pentru că mergeam la muncă dimineaţa, dormeam puţin şi apoi mergeam la antrenament. Pentru mine, era wow. Mă gândeam că poate viaţa mi se va schimba. Am tras de mine, iar un club din Ligue 1 (n.r. – Amiens) m-a sunat. Nu aveam cum să refuz! Din liga a 8-a franceză am ajuns în prima!”.

VIDEO. Match Preview Universitatea Craiova - Rapid » Etapa 2 din play-off-ul Superligii

Ați mai putea citi:

„Nu există așa ceva!” » Întrebat despre Cristi Manea, Balaj nu s-a abținut: „City sau Bayern? Mai întâi să demonstrăm pe teren!”

„O altă lovitură pentru falsa Steaua București” » Ce scriu britanicii despre războiul CSA vs. FCSB

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Stranieri
Nicolae Stanciu nu s-a prezentat la reunirea lotului » Ce urmează pentru căpitanul României
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția
Campionate
Riscuri zero » Artificiul financiar ingenios prin care Dan Șucu a intrat în afacerea Genoa: cum s-a făcut, de fapt, tranzacția

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează