Articol de GSP - Publicat vineri, 01 iunie 2007 00:00
Fundasul Niklas Sandberg a fost prezentat ieri alaturi de logodnica sa, Anna. Fotbalistul si-a adus aminte de episodul eliminarii Romaniei de la Mondialul din 1994
Primul fotbalist suedez care va juca in Romania, Niklas Sandberg (28 de ani), a aparut ieri in fata presei, la sediul clubului clujean, alaturi de logodnica sa, Anna, la 13 ani de la momentul in care portarul Thomas Ravelli a oprit nationala lui Hagi in sferturile Mondialului din SUA, aparind penalty-urile lui Belodedici si Dan Petrescu. Cu o mina imperturbabila, vikingul i-a adus in discutie pe Ceausescu si pe Dracula, intrebat ce stie despre Romania. Mai aproape sint insa ranile provocate de Ravelli, Brolin si Dahlin. "Sper ca suporterii Romaniei sa nu-mi poarte pica pentru acel meci din '94 . Evident ca am tinut cu echipa mea atunci. Am vazut partida la televizor. Suedia a facut un turneu final extraordinar si echipa voastra la fel. Nu stiam foarte multe despre Romania inainte de venirea mea aici. Auzisem de Ceausescu si de ceea ce s-a intimplat in 1989, la fel si de Dracula", a spus Sandberg.
Anna, logodnica lui Niklas, a lucrat in Suedia pentru o agentie de turism si a marturisit ca vrea sa studieze la Cluj, la Facultatea de Litere, unde exista o catedra de limbi scandinave. "Totul s-a intimplat atit de repede. Romancele arata foarte bine. Dar voi fi aici, alaturi de Niklas. Tatal meu mi-a spus sa ma casatoresc cu el. Am vizitat azi (n.r. - ieri) 3 locuinte si mi-e foarte greu sa aleg. E o experienta noua si pentru mine", a spus Anna.
"Niklas este considerat drept cel mai bun stoper din campionatul suedez. A semnat cu noi un contract pe patru ani, incepind cu data de 15 iunie"
Iuliu Muresan
„Fanii lui AIK m-au sunat chiar si astazi si primesc mereu mesaje de la ei pe telefonul mobil. M-am simtit extraordinar la AIK, unde eram al doilea capitan al echipei, dar sper sa fac o treaba minunata si aici"
Niklas Sandberg
„Fara imprumuturi”
"Visiniii" nu vor sa ia jucatori de la Benfica sub forma de imprumut. "Daca vom lua jucatori de la Benfica, o vom face doar in conditiile unor transferuri definitive. Avem relatii foarte bune cu Benfica. Chiar aseara m-a sunat cineva de acolo", a spus Muresan. Jucatori accesibili de la echipa din Lisabona sint Manu, Paulo Jorge, Beto, Coimbra, Karadas, Karyaka, Marcel sau Ferreira.
Nu pentru Geraldo
Presedintele Iuliu Muresan a admis ca a purtat discutii pentru transferul fundasului central de la Pacos de Ferreira, Geraldo. Oficialul a marturisit insa ca portughezul nu va mai ajunge in Gruia, dupa transferul suedezului Sandberg. Geraldo e fratele lui Bruno Alves (25 de ani), titular in defensiva lui FC Porto. Nici Ricardo Chaves (30 de ani), mijlocas la care Sporting Braga va renunta, nu este dorit de "visinii". "Chaves ne-a fost propus, e adevarat, dar nu am avut niciodata un interes real pentru el", a spus Muresan.
Jula si Tudor, out
Fundasul Vasile Jula si portarul Martin Tudor nu mai au loc la CFR. "Murinio" a dezvaluit ieri ca li se cauta echipe. "Probabil ca pe Jula o sa-l dam. Sint 3 echipe de Liga I care il vor. si Martin Tudor este transferabil. Am vorbit cu Andone si stim care sint jucatorii la care se va renunta. Sint vreo 5 sau 6. Nu-mi cereti numele lor fiindca sint prea obosit pentru un asemenea exercitiu de memorie. Anca? Nu stiu. Pe Jula il dam si la «U» daca cei de acolo il solicita si ofera suma corecta. Nu facem ca si ei. Cind am fost la un meci pe stadionul lor au triplat pretul biletelor pentru noi", a spus Muresan. Ceilalti jucatori aflati pe lista neagra a clujenilor sint Florin Dan, Minteuan, Roszel, Chihaia si Adrian Anca.
Sousa definitiv
Daca paraguayanul Miguel Cuellar s-a intors la Bolivar dupa ce i-a expirat imprumutul la CFR, fundasul brazilian Sousa a fost transferat definitiv. "Am platit celor de la Bolivar suma de bani pentru transferul definitiv al lui Sousa. Este jucatorul nostru pentru inca 4 ani", a spus Muresan. Bolivianul Mojica, imprumutat pina in aceasta vara la Pacos, va fi vazut de Andone in primul stagiu de pregatire, din Austria, dupa care se va lua o decizie daca mijlocasul va continua sau nu cu CFR.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”