FOTBAL  »  Superliga  »  DECIZIE

Suporterii implicați în bătaia din Arad, interziși pe stadion vreme de un an! UTA, amendată la rândul ei

Bătaia dinainte de UTA - Dinamo
Bătaia dinainte de UTA - Dinamo

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 februarie 2022 08:54 / Actualizat vineri, 18 februarie 2022 09:55

Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara, care a asigurat măsurile de securitate la meciul UTA - Dinamo 0-0, a aplicat sancțiuni drastice pentru suporterii implicați în bătaia din Arad, petrecută în orele dinaintea meciului.

În după-amiaza dinaintea meciului dintre UTA și Dinamo, o parte dintre cei aproximativ 300 de suporteri ai lui Dinamo deplasați la Arad pentru a-și susține favoriții au fost implicați într-un conflict violent cu fanii „textiliștilor”.

Aflați la un restaurant, suporterii dinamoviști au fost atacați de ultrașii arădeni. Bătaia generală a fost surprinsă de camerele video ale localului, iar autoritățile au luat măsuri.

Magaye Gueye dă vina pe Dinamo! Fotbalistul prins dopat cu cocaină în România le-a povestit englezilor despre aventura din „Ștefan cel Mare”: „Am fost într-un loc rău!”
DINAMO
Magaye Gueye dă vina pe Dinamo! Fotbalistul prins dopat cu cocaină în România le-a povestit englezilor despre aventura din „Ștefan cel Mare”: „Am fost într-un loc rău!”

Sancțiunile dictate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara după incidentele de la UTA - Dinamo 

Joi, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara a emis un comunicat, în care a precizat ce sancțiuni le-au fost aplicate celor implicați în violentul conflict. 

52 de suporteri au fost sancționați contravențional, valoarea totală a amenzilor fiind de 9.900 de lei. De asemenea, aceștia au fost interziși la competițiile sportive timp de un an!

De suferit a avut și clubul gazdă al meciului, UTA, amendat cu 5.000 de lei pentru lipsa unui „control riguros al persoanelor la intrarea în stadion”.

Comunicatul integral al Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara

„În urma meciului de fotbal dintre echipele AFC UTA Arad și FC Dinamo București, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara a sancționat contravențional 52 de suporteri, cu amendă în valoare totală de 9900 lei și s-a luat asupra acestora măsura de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de 1 an. Suporterii au fost sancționați pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice. 

De asemenea, a fost sancționat contravențional organizatorul, cu două amenzi în valoare totală de 5.000 lei pentru nerespectarea obligațiilor ce-i revin conform legii în ceea ce privește efectuarea unui control riguros al persoanelor la intrarea în stadion și interzicerea accesului cu făclii, torțe, artificii, materiale explozive, incendiare sau fumigene; precum și pentru depășirea numărului maxim de spectatori prezenți în arenă, în contextul actual al pandemiei de COVID-19”.

Pentru a evita producerea unor incidente care ar putea atrage răspunderea contravențională, (întrucât pe lângă amendă li se poate aplica și măsura complementară a interzicerii accesului la competițiile sportive de fotbal viitoare) recomandăm suporterilor următoarele: 

- să evite deplasarea în grupuri mari la sau de la arena sportivă. 
- să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

- comunicat Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara

Incidentele între cele două galerii au avut loc în două locații din municipiu, un restaurant din zona centrală și un local – bar – de pe malul Mureșului. 

- IPJ Arad

În prima locație menționată ar fi existat un scandal, fiind aplicate mai multe lovituri între membrii celor două galerii, în urma cărora s-au spart sticle, pahare și veselă de pe mese. A fost necesară intervenția jandarmilor Brigăzii Mobile Timișoara pentru a restabili ordinea. 

- Poliția Arad

VIDEO » Ionuț Badea, antrenorul de la UTA, este supărat pe campania eșuată de transferuri: „S-au cerut sume exorbitante”

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Ce-i lipsește lui Reghe pentru a fi „foarte sus” » Universitatea suferă unde CFR Cluj excelează!

MM Stoica explică de ce n-a vrut să aducă golgheterul Ligii 1 la FCSB: „Ați sărit pe mine, că sunt prost...”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
dinamo_forever_77
dinamo_forever_77  •  18 Februarie 2022, 10:13

Departe de mine sa le tin apararea alor mei. Au ei bubele lor......dar daca DINAMOVISTII erau in restaurant si au fost atacati....ce trebuiau sa faca? Sa stea sa-si ia omorul de rigoare?

gicab
gicab  •  18 Februarie 2022, 10:09

Ăștia când nu se bat cu aia de își zic fruncea trebuie sa găsescă obligatoriu pe alții

Vezi toate comentariile (2)
Comentează