FOTBAL  »  Superliga  »  TRIMITERE ÎN JUDECATĂ

Scenariu incredibil gândit de Negoiță » Tot lotul lui Dinamo, evaluat la 0 lei!

Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor
Foto: Raed Krishan/Gazeta Sporturilor

Articol de GSP - Publicat duminica, 31 decembrie 2017 11:29

Ionuț Negoiță, acționarul majoritar al lui Dinamo, a fost trimis în judecată vineri, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru complicitate la bancrută frauduloasă, iar procurorii au descoperit o serie de nereguli incredibile în cazul clubului din "Ștefan cel Mare".

Negoiță ar fi pus la cale un scenariu incredibil pentru a prejudicia statul român, în cazul în care Dinamo ar fi intrat în faliment. 

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București susține că la data de 22 octombrie 2014, când s-a semnat planul de reorganizare și s-a făcut evaluarea activelor clubului Dinamo, avocatul Valentin Gheorghiță a omis o parte din activele societății.

Concret, întreg lotul echipei a fost evaluat la 0 lei, în ciuda faptului că Negoiță plătise pentru transferurile mai multor fotbaliști, deoarece jucătorii nu ar fi putut fi valorificați în caz de faliment.

Printre jucătorii aflați în lotul lui Dinamo la acea dată se numără Traian Marc, Steliano Filip, Ștefan Bărboianu, Ionuț Nedelcearu, Vali Lazăr, Dorin Rotariu sau Cosmin Matei.

"Expertul contabil desemnat a considerat că jucătorii nu ar putea fi valorificaţi şi, prin urmare, pentru întreaga echipă de fotbal a stabilit o valoare zero în caz de faliment", se arată în rechizitoriu, scrie Pro X.

De asemenea, Negoiță ar fi ascuns în contabilitate imnul echipei de fotbal, site-ul oficial al clubului și magazinul online pentru suporteri, astfel încât, în cazul în care Dinamo intra în faliment, Fiscul să nu-și poată recupera restanțele.

Pe lângă patronul dinamovist, au mai fost trimiși în judecată și avocatul Valentin Cristian Gheorghiță, administratorul judiciar Cătălin Dascăl și Elena Cosma.
Dacă va fi găsit vinovat în acest dosar, Ionuț Negoiță riscă cinci ani de închisoare.

4.000.000 €ar fi prejudiciul provocat statului român de Ionuț Negoiță și ceilalți oameni vizați în dosar 

14.200.000 €scrie transfermarkt.com că valorează lotul lui Dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (60)
valentinn10
valentinn10  •  01 Ianuarie 2018, 16:38

Inainte scriam dinam0 cu zero-n coada , de acum incolo voi scrie doar 0, rog sa nu fiu injurat , nu eu am spus-o ci conducera, pot sa nu- i cred pe oamenii de acolo?, nu pot deci haide 0...sariti de pe 7...pe 8...

valentinn10
valentinn10  •  01 Ianuarie 2018, 16:28

...la vale, la vale, hauuuuuuuuuuuuu...cine sapa groapa altuia...

haideusicfr
haideusicfr  •  01 Ianuarie 2018, 13:26
Postat de vanbasten_85 pe 31 Decembrie 2017, 18:24

Si la cat ati fi evaluat voi jucatorii lui Dinamo?Dupa transfermarkt?Ce faci daca-l evaluezi pe Anton la 1.9 mil de euro dupa transfermarkt la un moment dat si-l vinzi cu 300k de euro sau il lasi liber de contract?OK.bagi in faliment pe Dinamo.La ce te ajuta Stat Roman cand pierzi o societate care plateste in primele 4 cluburi din Romania taxe si impozite si pentru care se platesc taxe pentru drepturile tv si alte lucruri gen bilete,tricouri,obiecte promotionale?

Ai dreptate si asa Dinamo este intr=o situatie dificila. N-am inteles chestia cu imnul.

Vezi toate comentariile (60)
Comentează