Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto) - Publicat sambata, 06 ianuarie 2024 10:00 / Actualizat sambata, 06 ianuarie 2024 13:55
Mijlocașul Universității Craiova și al echipei naționale, Vladimir Screciu, a mărturisit care sunt hobby-urile sale. Se poate lăuda cu o captură impresionantă la pescuit, poate trăi liniștit și fără semnal la telefon, a povestit ce piesă a interpretat în cantonamentul echipei naționale.
- GSP are 4 reporteri în Antalya: Eduard Apostol, Remus Dinu, Cristian Preda și Ionuț Iordache sunt prezenți pe toată durata cantonamentelor echipelor din Superliga
Vladimir Screciu, 23 de ani, este unul dintre jucătorii esențiali din lotul lui Ivaylo Petev în lupta pentru titlu și, practic, un new entry la echipa națională care tinde să devină un jucător de bază.
Dacă pentru juveți, mijlocașul central este recunoscut pentru anii petrecuți în tricoul alb-albastru și cele două Cupe ale României, suporterii tricolorilor, nu doar cei din staff-ul tehnic al României, au descoperit un fotbalist pe care se pot baza pe termen lung. Olteanul a debutat în meciul cu Elveția (2-2), din iunie 2023, a fost apoi titular și cu Kosovo (2-0), cu Belarus (0-0) și cu Israel (2-1).
După ce a jucat pentru toate selecționatele, de la U15 la U21, Vladi a prins și naționala, nu mai vrea s-o scape! Microbiștii români îl cunosc pe Screciu, fotbalistul, acum îl descoperă pe omul din afara terenului.
Vladimir Screciu și hobby-urile sale: "Am prins unul de 20 de kilograme. Chiar l-am prins!"
Mijlocașul central a oferit un interviu Gazetei Sporturilor în care a vorbit despre pasiunile sale din viața de zi cu zi.
"Îmi place să pescuiesc. Mă duc la pește cu prietenii, vara. Îmi place mult și să mă plimb cu prietena. Mă joc, uneori, pe calculator, cu Mihăilă, cu Mitriță. Jucăm «Call of duty». Cred că Mitriță e cel mai bun. Alibec e cu altceva, cu «Counter-strike».
Cea mai mare captură la pescuit a fost chiar după meciul cu UTA. Am dat gol, apoi a doua zi am prins unul de 20 de kilograme. Am poză și cu el pe telefon. Chiar l-am prins", s-a amuzat Vladimir.
2,2milioane de euro este cota lui Screciu conform transfermarkt
Un altfel de fotbalist: "Mi s-a întâmplat și să nu prind nimic, dar eram atât de liniștit. Există viață și fără semnal la telefon!"
Când este întrebat de poveștile pescarilor, olteanul este și mai zâmbitor. Spune că nici nu a inventat, nici nu s-a gândit cum să dribleze lipsa eficacității după ore întregi pe marginea bălții.
"Povești de la pescuit... Nu știu dacă sunt adevărate. Mi s-a întâmplat de multe ori să nu prind nimic. E o pădure la vreo 20 de kilometri de Craiova, n-am nici semnal la telefon.
Mă duc și cu prietena, avem și doi căței, îi lăsăm liberi prin natură. Există viață și fără semnal la telefon! Am și prieteni de la echipă cu care merg acolo, la pescuit", a povestit fotbalistul.
Melodia cântată de Vladimir Screciu cu ocazia "botezului" la națională: "Ăștia sunt băieții mei"
Este fanul muzicii Reggaeton. Preferații săi sunt Ozuna și Anuel AA.
"Eu n-am voce. Totuși, am cântat recent la echipa națională, când am primit "botezul" în meciul cu Elveția. "Ăștia sunt băieții mei și au inimă de lei!", asta am interpretat. Am ales refrenul împreună. Dar nu prea am voce", a relatat Vladimir Screciu.
FOTO Vladimir Screciu și iubita lui, Mia
22de meciuri și un gol a bifat Screciu pentru olteni în actuala stagiune
Citește și alte știri:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”