Scrisoarea unui suporter rapidist către George Copos: "Nu aţi iubit niciodată Rapidul, nu sînteţi demn de a-l conduce!"

Un fan rapidist a trimis pe adresa Gazetei Sporturilor o scrisoare deschisă pentru patronul Rapidului, George Copos, în care îi atrage atenţia acestuia că nu s-a purtat corect cu formaţia giuleşteană şi cu suporterii alb-vişinii. Iată mai jos scrisoarea lui Luchian Abel către George Copos.

Domnule Copos,

Sunt rapidist de vreo 15 ani, ceea ce înseamnă că n-am cunoscut niciodată Rapidul altfel decât sub conducerea dumneavoastră. Am trăit bucurii, am trăit tristeţi. E adevărat, mai multe tristeţi. Însă, nu din cauza lipsei de trofee, pentru că nu asta e esenţa Rapidului, ci din cauza modului în care dumneavoastră gestionaţi acest club. Haideţi să detaliez, ca să înţelegeţi mai bine ce vreau să spun, eu, un simplu rapidist din peluză.

Momentul în care aţi avut privilegiul să deveniţi conducătorul acestui club de fotbal este, fără dar şi poate, vârful vieţii dumneavoastră, pentru că mai sublim decât Rapidul nu e nimic pe lumea asta. Cu toate astea, niciodată nu aţi conştientizat pe ce comoară aţi pus mâna. Niciodată nu aţi realizat ce bijuterie vişinie aţi agăţat la gâtul existenţei dumneavoastră. Nici n-o s-o faceţi vreodată. S-a văzut în nenumărate rânduri că sunteţi inconştient de toate aceste aspecte. Ce diferenţă este pentru dumneavoastră între iahturi şi Rapid? Probabil, niciuna. Deşi, pun rămăşag că aveţi mai mare grijă de ambarcaţiunile dumneavoastră decât de Rapidul nostru.

Observaţi, domnule Copos, că am spus “Rapidul nostru”, nu “Rapidul dumneavoastră”. De ce credeţi că am spus asta? Doar nu deţinem noi vreo acţiune la acest club. Doar nu avem noi vreo putere de decizie, alta decât aceea de a iubi Rapidul. Care, între noi fie vorba, nici măcar nu e o decizie, pentru că iubirea de Rapid te învăluie pe neştiute. Cu iubirea de Rapid te naşti, ea lucrează în tine, creşte, creşte, până când, într-o zi, te priveşti în oglindă şi realizezi că nu mai poţi trăi fără această echipă. Că vezi totul în alb-vişiniu. Că până şi respiraţia trădează câteodată un “Ale Rapid ale”.

Ideea de la care am pornit, însă, e aceea că Rapidul e al nostru, al suporterilor. Să ştiţi că, indiferent dacă deţineţi 51% din acţiuni sau 99,99%, tot nu deţineţi cel mai de preţ lucru: iubirea Rapidului. Atenţie, nu iubirea de Rapid, ci iubirea Rapidului. Ce, nu credeaţi că iubirea poate fi reciprocă şi în cazul ăsta? Eu vă spun că poate fi, pentru că Rapid nu e un simplu club de fotbal. Rapid e un spirit, iar spiritele sunt vii. Şi, dacă sunt vii, sunt capabile de iubire. Rapidul ne iubeşte. Pe noi, nu pe dumneavoastră.

De ce cred eu că Rapidul nu vă iubeşte? Păi, facem ce facem şi revenim la reciprocitatea iubirii. Rapidul nu vă iubeşte, pentru că nici dumneavoastră nu-l iubiţi pe el. Iar, dacă nu-l iubiţi, înseamnă, automat, că-l urâţi. N-am să spun că sunteţi indiferent faţă de el, pentru că şi indiferenţa e tot un fel de ură. Dumneavoastră urâţi Rapidul. Nu încercaţi să mă contraziceţi cu vorbe, pentru că doar faptele contează. Vorbele dispar, faptele sunt cele care rămân întipărite în minţi şi inimi, precum inelele în trunchiurile copacilor.

Ştiu că nu simţiţi pentru Rapid ceea ce simţim noi, cei din tribune. Nici nu vă cer asta. E ghinionul dumneavoastră că nu sunteţi dintre cei aleşi. Nu-i o problemă. Nu trebuie să fie toţi rapidişti, s-ar pierde farmecul. Faptul că suntem puţini ne face speciali, unici. Am observat că Rapidul e cam pe ultimul loc între priorităţile dumneavoastră. Am văzut că investiţi milioane în hoteluri, iar prin secţiile de copii şi juniori ale Rapidului bate vântul. Am văzut că iahturile dumneavoastră sunt în condiţie impecabilă, în vreme ce stadionul Rapidului e în paragină. Aici, poate că aveţi circumstanţe atenuante, datorate Ministerului Transporturilor, deşi, nici nu v-am văzut să vă zbateţi prea tare, să vă luptaţi cu ei în numele Rapidului. Am văzut că vă plângeţi de scufundarea planetei, dar de scufundarea Rapidului nu ziceţi nimic. Am văzut că, în general, vă plângeţi. Sunteţi un smiorcăit, domnule Copos, iar rapidiştii trebuie să fie curajoşi, să lupte până la moarte pentru culorile pe care le iubesc. Problema e că dumneavoastră nu le-aţi iubit niciodată, pentru că n-aţi înţeles nimic din spiritul Rapidului.

An de an, Rapidul nostru îşi pierde suporterii de stadion. Vă găsesc vinovat şi în această privinţă, domnule Copos. Pe lângă mârşăviile pe care le întreprindeţi an de an, pe lângă acţiunile murdare, menite să îndepărteze rapidiştii de Rapid, eu vă întreb: ce strategie de marketing are clubul pe care îl conduceţi? Vă spun eu, niciuna. Vă atrageţi lângă dumneavoastră numai oameni de nimic, indivizi fără personalitate, imbecili, capete seci, care nu fac altceva decât să joace după cum le cântaţi dumneavoastră. Iar, pe cei care au vrut într-adevăr să facă ceva pentru Rapid, i-aţi îndepărtat fără milă şi fără regrete. Pe unii, i-aţi ucis. La propriu. Vi-l amintiţi pe Rassie? Nu? Poate numele Gabriel Fuior vă spune ceva. Domnule Copos, Gabriel Fuior era unul din sfinţii Giuleştiului, atât în viaţă, cât mai ales acum, după moarte. Prin nepăsarea, prin cinismul dumneavoastră, prin limitarea de care aţi dat dovadă, prin ura pe care o aveţi faţă de binele clubului, ni l-aţi omorât pe Rassie.

Rassie a vrut să facă ceva pentru Rapid. Ba nu, corecţie: Rassie a vrut să facă totul pentru Rapid. De ce nu l-aţi lăsat? De ce i-aţi pus beţe-n roate? Poate că nu vă daţi seama, dar l-aţi omorât cu mâna dumneavoastră, domnule Copos. L-aţi omorât! Dumneavoastră realizaţi că aţi omorât un om? Da, prin gesturile dumneavoastră aţi trimis la cer un suflet, o bucăţică de Rapid. Aţi citit vreodată un singur rând izvorât din sufletul lui? Nu vi s-a furnicat pielea? Nu simţeaţi nimic atunci când Rassie vă vorbea cu atâta inimă despre Marele Rapid? Pe noi, cuvintele lui Rassie ne ridicau la cer, şi acolo dădeam mâna cu Pittiş, cu Greavu, cu Baratki. Atât de palpabile erau rândurile lui Rassie. Dar, ce pretenţie să am de la dumneavoastră, un om fără suflet? Sunteţi un monstru, iar monştrii nu au sentimente.

Pe mama lui Rassie o ştiţi? Se numeşte Antoaneta Fuior. Aţi avut vreodată curajul să o priviţi în ochi? Nu cred. Aţi fi văzut un şiroi de lacrimi scurgându-se pe obrajii ei, lacrimi alb-vişinii, moştenire de la Rassie. Ea nu mai are nimic acum. Vă daţi seama ce-aţi făcut? I-aţi răpit copilul unei mame. O crimă mai mare nu există pe lumea asta, domnule Copos. Nu-i de ajuns că galeria din Ceruri se măreşte în fiecare an, trebuia să ni-l distrugeţi şi pe Rassie, la 32 de ani? Rapidul are nevoie de oameni ca Gabriel Fuior, prin ei trăieşte. Prin oameni ca el se botează alţi şi alţi rapidişti. Dar dumneavoastră nu aveţi niciun interes să îngroşaţi rândurile mulţimii vişinii.

Domnule Copos, nu sunteţi demn de a conduce Rapidul. Cei care iubesc cu adevărat acest club au demnitatea de a nu se lăsa călcaţi în picioare de duşmani. De a nu fi cârpa lor de şters pe jos. Au curajul să-şi facă vocea auzită, chiar şi în situaţiile în care ea nu poate schimba nimic. Chiar şi atunci când strigătele lor pentru dreptate nu au efecte asupra minţilor celor care conduc fotbalul nostru. Dar, aceste strigăte nu se pierd, şi ştiţi de ce? Pentru că ele ajung la urechile Rapidului, iar asta îl determină să-i iubească şi mai mult pe cei care strigă în numele lui. Dumneavoastră, însă, sunteţi tăcut ca un şoricel. De ce, domnule Copos, de ce lăsaţi Rapidul singur? De ce vă lăsaţi aşa-zisul copil să înfrunte solitar nedreptăţile? Aşa făceaţi şi cu fiica dumneavoastră? Nu cred. Şi ştiţi de ce? Pentru că o iubiţi. Pe Rapid nu-l iubiţi. Aţi adoptat un copil pentru a-l folosi ca sclav. Asta aţi făcut dumneavoastră cu Rapidul nostru. Ni l-aţi furat din maternitatea vişinie, iar acum vă bateţi joc de el. De ce, domnule Copos? De ce sunteţi aşa meschin?

De ce sunteţi aşa zgârcit cu Rapidul, dar, când vine vorba de hoteluri, aveţi mâna largă? De ce sunteţi atât de duplicitar? De ce la meciul cu PSV Eindhoven nu aţi închiriat şi celălalt inel? Da-ţi-mi un răspuns la această întrebare. Ştiţi câţi rapidişti au rămas atunci la porţile stadionului? Mii, vă spun eu, că i-am văzut cu ochii mei. Îi vedeam mişunând prin zonă, trişti şi abătuţi, sperând să mai prindă un amărât de bilet, ca să fie şi ei prezenţi în galeria mult iubită. Mi s-a făcut o milă de ei... Vă durea mâna să închiriaţi şi celălalt inel? Vă era teamă că ieşiţi în pierdere? Dar la pierderile suferite de noi, rapidiştii, nu v-aţi gândit? N-ar fi fost frumos un stadion plin cu 40-50.000 de rapidişti nebuni, ca în vremurile de altădată? Pentru dumneavoastră, sigur că nu. Ce ştiţi dumneavoastră ce înseamnă Rapidul?

Haideţi să vă spun ce-am mai observat. În fiecare an, atunci când Rapidul e pe val, şi chiar are şansa de a realiza o performanţă, dumneavoastră vă băgaţi invariabil coada, punând piedici în drum. Piedici grele, venite exact la momentul potrivit, pentru că Rapidul nu-şi mai revine, decât, poate, pe final de sezon, atunci când, însă, e prea târziu. Ba nu plătiţi salariile, ba creaţi conflicte în sânul echipei, ba nu legitimaţi cum trebuie jucătorii, ba câte şi mai câte. Asta se întâmplă în fiecare an. Ceea ce mă face să cred că aceste gesturi sunt intenţionate. De unde rezultă că dumneavoastră, domnule Copos, sunteţi cel mai mare duşman al Rapidului, mai mare decât Mitică Dragomir, mai mare decât Mircea Sandu, mai mare decât Gigi Becali, mai mare decât comisiile, şi aşa mai departe.

Dumneavoastră sunteţi duşmanul nostru numărul unu. Poate nu toţi rapidiştii îşi dau seama de asta. Mulţi dau vina pe jucători, pe antrenori, pe preşedinţi. Eu, însă, cred că dumneavoastră sunteţi cel vinovat. Nu pot să acuz un jucător că nu ştie să dea cu piciorul în minge. Pot, însă, să vă acuz pe dumneavoastră că aţi adus la Rapid un astfel de jucător. Nu pot să acuz un antrenor de lipsă de valoare. Pot, însă, să vă acuz pe dumneavoastră că l-aţi pus pe bancă. Nu pot să-i acuz pe preşedinţi, manageri sau mai ştiu eu ce alţi oameni de paie, că tot ce fac e să vă lustruiască pantofii. Pot, însă, să vă acuz pe dumneavoastră că nu vă înconjuraţi de oameni de valoare. Peştele de la cap se-mpute, domnule Copos. Iar capul acestui club sunteţi dumneavoastră.

Pentru noi, Rapid e însăşi viaţa. Ştiţi ce înseamnă asta? Înseamnă că, fără Rapid, viaţa noastră n-ar avea sens. Şi de aici mai rezultă ceva. CĂ, PRIN ACŢIUNILE DUMNEAVOASTRĂ, ATENTAŢI LA ÎNSĂŞI VIAŢA NOASTRĂ!!!

Plecaţi din Giuleşti, domnule Copos! Vă rog eu, plecaţi.

Luchian Abel