Articol de Ionuţ Tăbultoc - Publicat vineri, 03 martie 2023 09:44 / Actualizat vineri, 03 martie 2023 09:59
Sebastian Mailat (25 de ani), extrema stângă de la FC Botoșani, a fost întrebat de un elev de clasa a 4-a de ce a ales să rezolve individual o fază din meciul cu Rapid, 1-2.
În minutul 13 al duelului cu Rapid, la 0-0, Mailat a reușit o cursă fabuloasă în flancul stâng, de peste 50 de metri, dar a fost egoist în fața porții și, în loc să paseze unuia dintre colegii lui aflați în centrul careului, a finalizat pe direcția lui Horațiu Moldovan, ratând.
Sebastian Mailat, întrebat de un copil de ce nu a pasat într-o fază-cheie din FC Botoșani - Rapid 1-2
Joi, FC Botoșani a vizitat Școala Nr. 7 din municipiu cu ocazia programului „Săptămâna altfel”, notează topbotosani.ro. Un elev din clasa a 4-a și-a făcut curaj și l-a „luat la rost” pe Mailat: „Legat de meciul de aseară, faza cu trei, patru oameni driblați. De ce nu ai dat pasă în față? Știu că era Roman acolo”.
Iar Mailat a răspuns: „Păi cu Roman am vrut să pasez. Prima oară am vrut să dau la poartă, pentru că e foarte greu după ce faci o cursă de 70, 80 de metri să fii lucid în fața porții, să finalizezi. Eu am încercat să dau la poartă, apoi am vrut să pasez pentru Roman”.
Aduce a Gareth Bale, cursa din Barcelona - Real Madrid, împotriva nefericitului Bartra. E o ceață pe creier acolo, e clar. Mailat e un jucător extraordinar pe fază ofensivă, dar nu a citit deloc bine faza acolo...
Ionuț Badea, antrenor, la „Digi Sport Special”
Mailat nu mai vedea nimic după cursa asta
Daniel Pancu, selecționer România U20
Sebastian Mailat e la cel mai bun sezon din carieră. În 27 de partide oficiale, extrema care a mai evoluat în trecut pentru CFR Cluj sau ACS Poli Timișoara a reușit 11 goluri!