Articol de Sergiu Alexandru - Publicat miercuri, 26 aprilie 2023 21:00
Sepsi s-a calificat în finala Cupei României, după o victorie categorică în fața campioanei CFR Cluj, 3-0.
- A doua semifinală din Cupa României, U Cluj - UTA, este programată joi, de la ora 19:00.
- Finala se va juca la Sibiu, pe 24 mai
Cu gândul la campionat, CFR Cluj a jucat apatic la Sf. Gheorghe, fiind dominată categoric de Sepsi. Trupa lui Cristiano Bergodi a întrat pe teren cu gândul la repetarea performanței din sezonul trecut, când a cucerit trofeul, și a reușit că controleze meciul încă de la început.
După un start de meci în care a avut posesia și nu i-a permis adversarei să contruiască, Sepsi a dat lovitura. În minutul 10, Nicolae Păun a deschis scorul după un corner. Mijlocașul a reluat din 6 metri, cu capul, după o minge deviată de un coleg.
Sepsi, calificare în finala Cupei României
După gol, tot Sepsi a controlat jocul, iar în minutul 30 a dat lovitura pe contraatac. Trupa lui Bergodi a reușit o fază spectaculoasă, pornită din propria jumătate. Cosmin Matei a centrat la colțul lung, iar Andres Dumitrescu a pasat în colțul careului mic, cu capul, De acolo, Ștefănescu a reluat din prima, din voleu, cu stângul.
Speranțele lui CFR Cluj s-au năruit în minutul 42, când Andrei Burcă a fost eliminat. La o minge în adâncime, a fost depășit ușor de Safranko, deși avea prim planul și l-a tras de tricou pe atacantul lui Sepsi, în careu. Arbitrul Adrian Cojocaru a dictat penalty și l-a eliminat pe fundaș. Matei a executat penalty-ul, dar a trimis în bară.
După pauză, tot Sepsi a controlat meciul. CFR Cluj nu și-a creat nicio ocazie, iar gazdele au mai marcat un gol.
În minutul 78, arbitrul a dictat din nou penalty, cu ajutorul VAR, după un henț în careu. Scuffet a apărat șutul lui Ștefănescu, dar Rondon a fost mai rapid, a ajuns primul la minge și a marcat cu un șut de la 6 metri, stabilind scorul final.
3finale are Sepsi în ultimii 4 ani. A câștigat una, cu FC Voluntari, și a pierdut una, cu FCSB
FINAL. Sepsi - CFR Cluj 3-0
- A marcat: Păun 10, Ștefănescu 30, Rondon 80
- Cartonaș roșu: Burcă 43
- min, 90: Final de meci
- min 81: GOL Sepsi! Scuffet a apărat penalty-ul lui Ștefănescu. Dar Rondon a fost mai rapid, a ajuns primul la minge și a marcat cu un șut de la 6 metri
- min. 79: Penalty pentru Sepsi. Arbitrul Adrian Cojocaru a revăzut faza la marginea terenului și a dictat penalty
- min. 78: Posibil penalty pentru Sepsi. Arbitrul analizează un posibil henț, după ce mingea l-a lovit în mână pe Braun
- min. 72: Ocazie pentru Sepsi. Păun șutează de la 25 de metri. Scuffet scoate de sub bară și trimite în corner
- min. 60: CFR Cluj nu reușește să pună probleme adversarilor. Sepsi controlează jocul
- min. 46: A început repriza a doua
- min. 45+3: Pauză
- min. 44: Penalty ratat! Cosmin Matei a trimis în bara laterală
- min. 43: Penalty pentru Sepsi. Burcă a fost depășit ușor de Safranko, deși avea prim planul. Fundașul lui CFR Cluj l-a tras de tricou, iar arbitrul Adrian Cojocaru a dictat penalty și l-a eliminat pe fundaș.
- min 30: GOL Sepsi! Gazdele dau lovitura pe contraatac. Trupa lui Bergodi a reușit o fază spectaculoasă, pornită din propria jumătate. Cosmin Matei a centrat la colțul lung, iar Andres Dumitrescu a pasat în colțul careului mic, cu capul, De acolo, Ștefănescu a reluat din prima, din voleu, cu stângul.
- min. 20: Sepsi se afla în continuare în controlul partidei. Gazdele stau mai bine în teren, domină mijlocul terenul și nu le permit clujenilor să construiască și să aibă ocazii
- min.10: GOL Sepsi! Nicolae Păun deschide scorul după un corner. Mijlocașul a reluat din 6 metri, cu capul, după o minge deviată de un coleg
- min. 6: Sepsi a început mai bine meciul. Jucătorii lui Bergodi au posesia, dar încă nu și-au creat vreo ocazie periculoasă
- min. 1: A început meciul
Sepsi Sfântu Gheorghe - CFR Cluj, echipe de start
Sepsi: Niczuly - Bălașa, D. Ciobotariu, Ninaj, A. Dumitrescu - J. Rodriguez, N. Păun - I. Gheorghe, C. Matei, Ștefănescu - Safranko
Rezerve: Began, Tamas, Achahbar, Ispas, Șerban, Papa, Varga, Rondon, Francisco
Antrenor: Cristiano Bergodi
CFR Cluj: Scuffet - Braun, Yuri, Burcă, Camora - Cvek, Muhar, Boateng - Yeboah, Janga, Petrila
Rezerve: Sava, Kolinger, Țîru, Peteleu, Hoban, Bordeianu, Bîrligea, Mustapha, Fică
Antrenor: Dan Petrescu
Stadion: Sepsi Arena, Sfântu Gheorghe
Arbitru: Adrian Cojocaru / Asistenți: George Neașcu și Ciprian Danșa
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan / Arbitru AVAR: Szabolcs Kovacs
Citește și alte știri din fotbalul românesc:
Încă două victorii și Dan Petrescu pune capăt blestemului din ultimii 20 de ani!
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”