Articol de GSP - Publicat vineri, 16 iulie 2021 20:25 / Actualizat vineri, 16 iulie 2021 20:45
Sepsi Sf. Gheorghe a învins-o pe Academica Clinceni, scor 2-0, în prima etapă a noului sezon din Liga 1. Covăsnenii și-au majorat avantajul după o gafă uriașă a portarului advers, Aurelian Păun (20 de ani).
Toate detaliile despre Sepsi - Clinceni 2-0, AICI!
Programul primei etape din Liga 1
În minutul 85, Bogdan Mitrea a încercat să execute scurt o lovitură liberă, Pashov, pe fază, a respins cu capul, însă balonul a ajuns tot la căpitanul lui Sepsi.
Mitrea și-a încercat norocul de la 30 de metri și a profitat de gafa uluitoare a portarului advers. Tânărul Păun a scăpat mingea printre picioare și și-a periclitat evoluția bună de pe „Municipal”.
Gafa începutului de sezon în Liga 1
- Capturi TV @Telekom Sport
Sepsi, victorie entuziasmantă în startul noului sezon
Primul gol al sezonului 2021/2022 din Liga 1 a fost marcat de slovenul Rajko Rep (31 de ani). Mijlocașul cu 5 selecții în prima reprezentativă a șutat puternic dintr-o lovitură liberă de la 17 metri. Zidul ilfovenilor a cedat, iar portarul Aurelian Păun a văzut târziu mingea.
Sepsi a trecut cu bine peste primul hop din Liga 1 și se pregătește pentru debutul european. Joi, de la ora 21:45, joacă în turul 2 din Conference League, în deplasare, cu Spartak Trnava.
Citește mai multe știri din Liga 1:
Gigi Becali, atacat de un patron din Liga 1: „Face o mare greșeală!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”