FOTBAL  »  Superliga  »  SEPSI

Sepsi se gândește deja la Europa League: cele două arene pe care ar vrea să joace în cupele europene

Sepsi e la un pas de finala Cupei României +11   FOTO
Sepsi e la un pas de finala Cupei României

Articol de - Publicat joi, 25 iunie 2020 17:34 / Actualizat vineri, 26 iunie 2020 11:13

Cei de la Sepsi iau în calcul calificarea în tururile preliminare din Europa League. Covăsnenii pot juca la Sfântu Gheorghe în primele două tururi preliminare, dar până atunci aduc în prim-plan câteva piese de export din echipa lui Grozavu. 

Proximitatea finalei Cupei României se simte la Sfântu Gheorghe după 5-1 cu Poli Iași. Trofeul câștigat ar aduce și o prezență istorică în cupele europene pentru clubul covăsnean. Șefii de la Sfântu Gheorghe simt că se află în fața unei performanțe notabile.

Finala, un vis aproape realizat

Cornel Șfaițer, manager general la Sepsi, e bucuros după rezultatul de miercuri, felicită jucătorii, dar îi atenționează să nu-și piardă concentrarea la retur: „Suntem în fața unei performanțe istorice, uriașe pentru un club ca Sepsi. Toată suflarea din Sfântu Gheorghe își dorește o finală”. 

Marfă de export la Sfântu Gheorghe 

Oficialul covăsnenilor scoate în evidență câțiva dintre pionii principali ai lui Sepsi, o echipă despre care crede că se vorbește prea puțin.

„Sunt de felicitat toți jucătorii. Avem în lot mulți jucători importanți. Văd că se vorbește despre atacanți, care-s cei mai buni, cât valorează fiecare. Sau despre fundași centrali, dar ar trebui mai multă atenție spre echipa Sepsi, unde sunt câțiva jucători excelenți: Florin Ștefan, Bouhenna, Safranko, Achahbar sau Karanovici. 

Ultimul n-a fost 100% din punct de vedere medical, dar a înscris 11 goluri. Îi mulțumim selecționerului Mirel Rădoi pentru că el într-adevăr se uită către noi, ceea ce ne bucură", spune Șfaițer.

VIDEO Fanii lui Sepsi, spectacol după victoria cu Dinamo

În Europa, la Sfântu Gheorghe și Ploiești 

Trofeul ar aduce la Sfântu Gheorghe și o calificare în cupele europene. Sepsi are licența și poate participa fără probleme. Pe stadionul actual din Sfântu Gheorghe se pot juca meciuri din primele două tururi, iar Ploieștiul rămâne o variantă pentru o posibilă calificare în turul 3 sau chiar play-off.

5.200 de locuriare stadionul din Sfântu Gheorghe, arenă construită în 1930, dar renovată în 2017

„Primele două tururi le putem juca la Sfântu Gheorghe. Ar fi o performanță extraordinară pentru publicul din Sfântu Gheorghe să vadă meciuri de Europa. Bine, e o discuție ipotetică, mai e drum lung până la trofeu. Vorbim despre o finală cu Dinamo sau FCSB, două cluburi cu istorie bogată". 

 „E ceva de vis, ceva deosebit, dar să nu uităm că mai avem un hop. Cupa a avut mereu farmecul ei, au fost surprize. Sigur, suntem favoriți, am luat o opțiune serioasă. Să nu ne pierdem totuși concentrarea" 
Cornel Șfaițer, manager Sepsi

Citește mai multe știri din Liga 1: 

EXCLUSIV Discuția dintre Leo Grozavu și Ovidiu Hațegan după Sepsi - Poli Iași: ”Îmi cer scuze public! N-am înjurat, doar am pus întrebarea asta”

EXCLUSIV Încă un transfer bifat de Sepsi! Covăsnenii l-au luat pe Alexandru Greab

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
Superliga
În Ajun de Crăciun, Gigi Becali a anunțat transferul de 5 milioane de euro de la FCSB: „M-a sunat impresarul, echipa îi plătește clauza”
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”

Părintele Filip, de la biserica românească din Genova, l-a avertizat pe Dan Șucu: „Genovezii sunt suspicioși la început. El trebuie să se țină de cuvânt”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează