Articol de Daniel Scorpie, Aurelian Botezatu - Publicat luni, 27 ianuarie 2025 13:07 / Actualizat luni, 27 ianuarie 2025 13:11
Benjamin Siegrist, 32 de ani, a venit la Rapid vara trecută și a fost titular în cea mai mare parte a sezonului, dar, după ce s-a accidentat în noiembrie, Marian Aioani i-a luat locul și a apărat atât de bine încât Marius Șumudică nu l-a mai scos dintre buturi.
În câteva ore, portarul Benjamin Siegrist va fi istorie la Rapid. Ajuns ieri la Genova, goalkeeperul elvețian s-a prezentat în această dimineață la o clinică locală, „Casa della Salute” din Multedo, pentru vizita medicală premergătoare semnării contractului cu clubul patronat, ca și cel din Giulești, de Dan Șucu.
Siegrist a fost surprins de camerele de luat vederi în momentul în care a coborât din mașină, în fața clinicii, pentru ca înainte de a intra pe mâna medicilor să se pună la dispoziția jurnaliștilor pentru o fotografie „de primă pagină”.
Viorel Moldovan: „Se ocupă domnul Șucu. E o oportunitate”
Plecarea lui Siegrist din Giulești era clară și președintele Viorel Moldovan o confirmase încă de sâmbătă, de la meciul cu Universitatea Craiova (1-0): „Ce a apărut în presa din Italia este cât de cât relevant. Va pleca la Genoa. Sunt anumite discuții, se ocupă domnul Șucu.
Jucătorul și-a dat acceptul. E o oportunitate să ajungă la Genoa. E o chestiune de ore, va fi un schimb”. Conform unor surse ale Gazetei Sporturilor, astăzi sau mâine ar urma să vină, la schimb, Franz Stolz.
Benjamin Siegrist a fost adus la Rapid de Neil Lennon
Siegrist și-a prezentat interesul pentru a pleca de la Rapid după ce a pierdut postul de titular în fața lui Aioani. El a fost adus la Rapid la începutul sezonului, atunci când Neil Lennon era antrenorul echipei.
Elvețianul a sosit în România de la Celtic, unde era al doilea portar. A bifat 13 apariții în Superliga și a primit 10 goluri. A avut însă evoluții apreciate și și-a păstrat poarta intactă de 5 ori. La Genoa, el a fost cedat de feroviari până la finele sezonului în curs.
Clasamentul în Superliga
Echipa | M | V | E | Î | Golaveraj | Forma | Pct |
---|