Comentarii (55)
cainelup
cainelup  •  15 Aprilie 2015, 12:12

" un meci absolut special, în care jucătorii dau tot ce au ei mai bun." - tipic ***, cand joaca cu Dinamo sau cu fcsb

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

hai_d1nam0
hai_d1nam0  •  15 Aprilie 2015, 12:11
Postat de jim_raynor pe 15 Aprilie 2015, 11:48

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat într-o conferinţă de presă(2011), că FC Steaua nu ar fi trebuit să obţină licenţa pentru Liga I, deoarece are datorii de 14 milioane de euro către bugetul statului, iar societatea pe care funcţionează echipa de fotbal a fost divizată. "Sunt nişte declaraţii, nişte prostii ale unui om care nu are nimic cu fotbalul, pentru că la noi nu figurează ca investitor. El este cel care în fruntea acestui club, de când a luat Steaua abuziv, în decursul anilor a pasat datoriile de peste 14 milioane de euro clubului Steaua (n.r. - CSA Steaua). Stau şi mă întreb că aceste datorii sunt către stat şi de ce Steaua a primit licenţa şi celelalte cluburi nu. El are datorii către stat de peste 14 milioane de euro. Îmi explic că a luat licenţa prin şmecherii. Cred că l-a ajutat altcineva, nu de la federaţie, dar nu vreau să comentez astea. Interesaţi-vă cum a divizat societăţile, de ce a trecut datoriile pe societatea veche, de ce i s-au aprobat aceste lucruri. Lui de ce şi altora nu. Jean Pădureanu, pentru o datorie de 76.000 de euro a fost retrogradat", a spus Dragomir.

***. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

jim_raynor
jim_raynor  •  15 Aprilie 2015, 12:07
Postat de lalisezaricanebraska pe 15 Aprilie 2015, 11:05

Corect. Burleanu a eliminat pt Dinamo licenta pt prima liga, altfel *** ar fi fost retrogradat asa cum sunt retrogradati in C in toata Europa.

ce-i corect bai ***? mai ai tupeul sa vorbesti de altii? "Joi, 30 iunie 2011, 11:41 Sport | Fotbal "A luat Steaua abuziv si a pasat datoriile. Steaua are 14 milioane de euro datorii catre stat. Cum a primit licenta acest club, iar celelalte nu? Gigi Becali mi-a cerut spaga la telefon si in Adunarea Generala. El crede ca toti procurorii sunt pe mana lui", a declarat Dumitru Dragomir, presedintele LPF, in legatura cu situatia ros-albastrilor. "Steaua are 14 milioane de euro datorii catre stat, de ce Steaua a primit licenta si celelalte cluburi nu? Becali vrea sa ma schimbe de ani de zile, si stiam asta. O face pentru ca nu ii dau voie sa faca ce vrea, abuzuri, nu ii dau spaga. Mi-a solicitat spaga la telefon si in Adunarea Generala. Dupa ce i-am zis ca e penal a spus ca e o gluma. El crede ca toti procurorii sunt la mana lui. In Adunarea Generala i-am spus ca nu pot sa ii dau spaga, ci sa solicite un comision legal daca vrea bani mai multi. A divizat clubul Steaua si a lasat datoriile pe vechea echipa. Nu imi explic de ce Bistrita a fost retrogradata pentru 76.000 de euro, iar Steaua lui Becali a primit licenta cu asemenea datorii. N-a platit datoriile catre Steaua, n-a platit datoriile catre Armata sau catre stat si nici pe jucatori nu i-a platit de trei luni. Asta e marele miliardar al tarii

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

jim_raynor
jim_raynor  •  15 Aprilie 2015, 11:48
Postat de lalisezaricanebraska pe 15 Aprilie 2015, 11:05

Corect. Burleanu a eliminat pt Dinamo licenta pt prima liga, altfel *** ar fi fost retrogradat asa cum sunt retrogradati in C in toata Europa.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat într-o conferinţă de presă(2011), că FC Steaua nu ar fi trebuit să obţină licenţa pentru Liga I, deoarece are datorii de 14 milioane de euro către bugetul statului, iar societatea pe care funcţionează echipa de fotbal a fost divizată. "Sunt nişte declaraţii, nişte prostii ale unui om care nu are nimic cu fotbalul, pentru că la noi nu figurează ca investitor. El este cel care în fruntea acestui club, de când a luat Steaua abuziv, în decursul anilor a pasat datoriile de peste 14 milioane de euro clubului Steaua (n.r. - CSA Steaua). Stau şi mă întreb că aceste datorii sunt către stat şi de ce Steaua a primit licenţa şi celelalte cluburi nu. El are datorii către stat de peste 14 milioane de euro. Îmi explic că a luat licenţa prin şmecherii. Cred că l-a ajutat altcineva, nu de la federaţie, dar nu vreau să comentez astea. Interesaţi-vă cum a divizat societăţile, de ce a trecut datoriile pe societatea veche, de ce i s-au aprobat aceste lucruri. Lui de ce şi altora nu. Jean Pădureanu, pentru o datorie de 76.000 de euro a fost retrogradat", a spus Dragomir.

jim_raynor
jim_raynor  •  15 Aprilie 2015, 11:41
Postat de jim_raynor pe 15 Aprilie 2015, 11:39

"Insistența Direcției Generale a Finanțelor Publice București de a-și recupera datoriile de la defuncta Asociație Fotal Club Steaua București i-ar putea aduce noi dureri de cap lui Gigi Becali, dar și lui Viorel Păunescu, fostul președinte al Asociației. Tribunalul București va lua în discuție, pe 22 septembrie, posibilitatea promovării unei acțiuni în atragere a răspunderii organelor de conducere a AFC Steaua pentru falimentul Asociației. În iunie, dosarul insolvenței s-a amânat pentru „convocarea adunării generale a creditorilor în vederea discutării oportunităţii formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale”. Procesul verbal al Adunării, publicat în Buletinul Insolvenței din 16 septembrie și obținut de Sursa Zilei dezvăluie modul cel puțin dubios în care s-a prăbușit Asociația Fotbal Club Steaua după ce Gigi Becali a preluat clubul.

La termenul amintit, judecătorul care gestionează dosarul de faliment va trebui să soluționeze “disputa” dintre lichidator și creditorul majoritar al AFC Steaua, Direcția Generală a Finanțelor Publice București. Mai exact, actualul lichidator, deși arată în raport că sunt bunuri care au plecat “cu titlu oneros” din patrimonial AFC Steaua ca aport al SC Fotbal Club Steaua, procesul împotriva fostei conduceri al AFC Steaua nu mai poate fi demarat, întrucât termenul de recuperare a creanțelor s-a prescris. SC Fotbal Club Steaua este societatea care deține în prezent clubul din Ghencea și care este controlată de Gigi Becali. Asociația Fotbal Club Steaua București a fost membru fondator al SC Fotbal Club Steaua București SA cu un aport la capitalul social de 360.000 dolari, reprezentând contravaloarea Instalației de Publicitate ROTOROLL, care a fost adusă ca aport în natură. În schimb, DGFP Bucuresti consideră oportună formularea de către lichidatorul judiciar a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere, având în vedere că din rapoartele întocmite de acesta rezultă ca sunt incidente prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006, astfel: „Președintele Consiliului de Administrație al Asociației Fotbal Club Steaua București, a contribuit la ajungerea în insolvență a debitoarei prin cedarea patrimoniului său către SC Fotbal Club Steaua București”. Pentru o bună perioadă de timp, președintele CA al Asociației a fost Viorel Păunescu. Dacă o ast

jim_raynor
jim_raynor  •  15 Aprilie 2015, 11:39
Postat de lalisezaricanebraska pe 15 Aprilie 2015, 11:05

Corect. Burleanu a eliminat pt Dinamo licenta pt prima liga, altfel *** ar fi fost retrogradat asa cum sunt retrogradati in C in toata Europa.

"Insistența Direcției Generale a Finanțelor Publice București de a-și recupera datoriile de la defuncta Asociație Fotal Club Steaua București i-ar putea aduce noi dureri de cap lui Gigi Becali, dar și lui Viorel Păunescu, fostul președinte al Asociației. Tribunalul București va lua în discuție, pe 22 septembrie, posibilitatea promovării unei acțiuni în atragere a răspunderii organelor de conducere a AFC Steaua pentru falimentul Asociației. În iunie, dosarul insolvenței s-a amânat pentru „convocarea adunării generale a creditorilor în vederea discutării oportunităţii formulării cererii de atragere a răspunderii patrimoniale”. Procesul verbal al Adunării, publicat în Buletinul Insolvenței din 16 septembrie și obținut de Sursa Zilei dezvăluie modul cel puțin dubios în care s-a prăbușit Asociația Fotbal Club Steaua după ce Gigi Becali a preluat clubul.

darkdark
darkdark  •  15 Aprilie 2015, 11:18

Ce uita Cartu sa precizeze este ca adversitatea oltenilor pentru Dinamo este doar o gluma compartiv cu adversitatea oltenilor pentru *** echipa pe care o antreneaza.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

bucharester
bucharester  •  15 Aprilie 2015, 11:08

Dinamo si CSU vor avea un joc amical repet in Craiova trebuie o echipa OLTENIA CRAIOVA si in Bucuresti trebuie o echipa BUCHARESTER echipa capitalei exact ca in 1915

lalisezaricanebraska
lalisezaricanebraska  •  15 Aprilie 2015, 11:05
Postat de eugen76_pan pe 15 Aprilie 2015, 11:02

***,.astia au schimbat regulamentul datorita voua,altfel toate insolventele erau retrogradate cum au facut cu Poli Timisoara ,Bistrita si Sportul.***!

Corect. Burleanu a eliminat pt Dinamo licenta pt prima liga, altfel *** ar fi fost retrogradat asa cum sunt retrogradati in C in toata Europa.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

eugen76_pan
eugen76_pan  •  15 Aprilie 2015, 11:05
Postat de craioveanu91 pe 15 Aprilie 2015, 10:59

:)))))))))))))))) cat abereaza *** asta:)))))))))) *** *** ***?:))))) dinamo are 7-8 mii de suporteri in tot bucurestiul din care 200 vin la meciuri in groapa, cam cati veneau la sportul studentesc. sa fim seriosi in bucuresti doar fcsb conteaza , voi cu rapid adunati nu umpleti national arena sa fim seriosi...

:))) pai si alea 7,8 mii sunt fostii militeni si beizadelele lor.***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
Comentează