Articol de Vlad Nedelea, Iosif Popescu (video) - Publicat marti, 03 octombrie 2023 10:24 / Actualizat marti, 03 octombrie 2023 11:13
Constanța a pus la pământ vechiul stadion Farul, însă firmele care s-au întrecut pentru construcția noii arene se contrează în instanță. Totul nu face decât să întârzie startul lucrărilor propriu-zise.
La jumătatea lunii iulie, primele buldozere au intrat în vechiul stadion din Constanța. „Bătrâna" arenă ce poartă numele celui mai mare fotbalist român a fost complet distrusă. În prezent, la două luni și jumătate de la acel moment, locul care a fost casa Farului și a echipei naționale la un moment dat a devenit o grămadă de pământ, cu mici pete verzi și urme ale vechilor tribune ce pot sugera că acolo a fost, până nu demult, un stadion.
Numai că până la începerea lucrărilor pentru noua arenă de 18.000 de locuri mai este de așteptat.
Probleme între firme la stadionul Constanța
Licitația pentru desemnarea unui constructor s-a blocat în contestații și procese. Potrivit calendarului inițial, acum trebuia deja să se lucreze la faza de proiectare, anunță presa locală din Constanța.
Licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și construire a stadionului Gheorghe Hagi a fost lansată în SICAP, de Compania Națională de Investiții – CNI SA, încă din luna februarie a acestui an.
La licitație s-au înscris două asocieri de firme: Construcții Erbașu SA (București) - Tracon SRL, într-o tabără, iar în cealaltă SSAB AG SA (Bacău) – Metag Inșaat Ticaret AȘ - Atelier Unbuilt SRL.
Contestații la contestații
La câteva zile de când primele buldozere au venit să pună la pământ tribunele arenei, CNI a respins ca inacceptabilă oferta SSAB AG și a anunțat drept câștigătoare oferta concurentă, a „dublei" Erbașu - Tracon. Iar valoarea contractului era de 379.052.265,44 de lei plus TVA, adică 76,5 milioane de euro.
Motivarea CNI a fost legată de anumite greșeli de completare a unor fișe de către cei de la SSAB, anunță ordinea.ro. Plus faptul că nu era acoperită experiența anterioară pentru toate lucrările de proiectare.
VIDEO. Imagini filmate zilele trecute de reporterii GSP pe șantierul viitorului stadion din Constanța
Imediat, SSAB AG a depus o contestație la CNSC, iar consiliul a admis-o prin Decizia1881/C11/2026 din 16 august a.c., anulând raportul procedurii și obligând CNI să reevalueze oferta consorțiului condus de firma din Bacău. Acest proces întârzie ziua primului meci pe noul stadion din Constanța.
Primarul Constanței: „Noi ne-am făcut treaba, acum așteptăm"
Vergil Chițac, primarul Constanței, a explicat pentru GSP cum stau în prezent lucrurile privind firma care ar urma să construiască stadionul.
„CNI avea două variante. Să se oprească și să spună, OK, am înțeles CNSC-ule, hai să reevaluăm firma din Bacău. Sau, dacă nu e de acord, să meargă în instanță. Ei au ales varianta 2. Acum ei sunt în instanță ca să susțină evaluarea lor, adică Erbașu câștigător. Au termen în octombrie, acum. Se termină în această lună.
Se dă cu ciocanul în masă. Dacă instanța dă dreptate CNI-ului, se semnează cu Erbașu. Dacă dă dreptate CNSC-ului, obligatoriu va trebui să se refacă evaluarea tehnică a firmei din Bacău și probabil că se va ajunge la deschiderea ofertei financiare a celor din Bacău.
Cert este că noi ne terminăm treaba acolo, iar dacă se va semna contractul cu firma proiectantă și constructoare în noiembrie, abia la primăvară ne vom apuca de lucrări. Deși noi voiam toamna asta. E logic că vor fi câteva întârzieri".
28 de luniera estimarea inițială a termenului la care noul stadion din Constanța urma să fie gata
- Proiectul pentru noul stadion arată că arena va avea o capacitate de 18.000 de locuri. Termenul inițial al finalizării construcției este anul 2025, iar investiția totală se apropie de 100 de milioane de euro.
- Noul complex sportiv va cuprinde următoarele: o arenă de fotbal cu o capacitate de 18.190 locuri, un teren de antrenament pentru fotbal și o pistă de atletism cu 6 culoare omologată pentru competiții interne și internaționale având o tribună cu capacitatea de circa 1.000 de locuri, plus o clădire destinată vestiarelor echipelor de fotbal si atletism.
Citește și:
Președintele, demis de primar! Urmează și antrenorul abia instalat pe bancă
Farul Constanța se consideră nedreptățită de noul format al Cupei României