Articol de Cristian Marinescu - Publicat joi, 27 martie 2008 00:00
Miercuri seara, portarul Daciei Mioveni, Răzvan Stanca a debutat la echipa naţională!
Selecţionerul Victor Piţurcă l-a introdus în teren pe final, când România conducea deja cu 3-0. Ca şi portarul titular, Marius Popa de la Poli 1921 Timişoara, Stanca nu a avut ce apăra şi pentru că Rusia a jucat mai mult decât modest. Stanca a ajuns în cantonamentul naţionalei mari direct din Turcia, unde jucase foarte bine repriza a doua când a fost trimis în teren.
Despre debutul lui Stanca la echipa naţională, directorul sportiv al clubului Dacia, Răzvan Tunaru, a spus că „este normal la valoarea şi prestaţiile avute de el la Dacia, să fie chemat la echipa naţională. Poate că ar fi trebuit să fie introdus mai devreme. La ora actuală, Răzvan Stanca este în primii trei portari ai României, şi cred că poate fi în lot pentru Campionatul european”.
Visul din copilărie: echipa naţională
- Ai avut emoţii la debutul în poarta echipei naţionale?
- Aş minţi să spun că nu am avut emoţii... Am avut pentru că este un lucru extraordinar să ajungi să aperi poarta echipei naţionale a României.
- Cum ai primit convocarea la lot?
- Am crezut la început că este o glumă... Dar când am realizat că este adevărat, am avut o mare bucurie. De când m-am apucat de fotbal, am sperat în mintea mea de copil că odată şi odată voi ajunge să apăr poarta echipei naţionale a României. Şi aseară visul meu s-a împlinit, chiar dacă am jucat doar câteva minute.
- Speri să prinzi lotul pentru Campionatul european?
- Este foarte greu. La echipa naţională sunt portari foarte buni, Lobonţ, Coman, şi sunt greu de înlocuit. Sunt conştient de asta, iar domnul Piţurcă este singurul care va decide pe cine cheamă la lot pentru „europene”.
- Nu vei juca în meciul cu Universitatea Craiova din etapa viitoare.
- Aşa este. Sunt suspendat pentru că la Timişoara am primit al patrulea cartonaş galben, şi sunt suspendat. Sper ca echipa să câştige şi fără mine în teren.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”