Articol de GSP - Publicat vineri, 12 februarie 2016 22:59
Edi Stăncioiu a fost foarte nervos la pauza meciului ASA - Pandurii, scor final 1-0, după ce arbitrul a dictat penalty la o intervenție a portarului asupra lui Hora. Din această lovitură de pedeapsă s-a înscris singurul gol (Detalii AICI).
"Vreau să specific că nu sînt supărat pe o decizie greșită a arbitrului, în schimb mă deranjează atitudinea pe care ei o au cu noi. Sînt aroganți cu noi, nu ne bagă în seamă. L-am întrebat pe tușier ce s-a întîmplat și a făcut cu mîna în semn de «La revedere!». Această aroganță mă deranjează, ne tratează ca pe niște nimicuri.
Și Hora a spus că a trebuit să vadă de 10 ori dacă a fost sau nu penalty. Nu m-am gîndit vreun moment să-l lovesc. Dacă acest penalty se dă într-un alt campionat, mai bine rămîn acasă", a spus Stăncioiu la Dolcesport.
Portarul lui ASA a avut o reacție dură și la adresa lui Edward Iordănescu, cel care l-a lăsat pe Hora să intre pe teren în repriza secundă, însă l-a schimbat imediat , în minutul 47:
"Hora n-a mai continuat meciul, dar a intrat cîteva secunde în a doua repriză. Astea sînt gesturi de grădiniță. Pentru asta mă dădea afară de la grădiniță" Edi Stăncioiu
PROTESTE LA VESTIARE
Stăncioiu s-a luat la ceartă cu arbitrii și pe tunelul spre vestiare. Portarul lui ASA a fost surprins de camerele Dolcesport cum trage la răspundere brigada de arbitri.
"Ce, bă, ne iei la mișto?! Nesimțitule!", au fost cuvintele grele adresate de Stăncioiu arbitrilor.
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Marius Șumudică, ironii către FCSB: „Vin 2-3 mii de fani, dar se umflă până la 7 mii. Vor veni și cu PAOK din toate localitățile țării”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/26012025/bfcd9a49-e1f6-4689-854d-8889c77c1dd0.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul