FOTBAL  »  Superliga  »  HERMANNSTADT - DINAMO 4-0

VIDEO Hermannstadt - Dinamo 4-0 » Un balaur a înfulecat „cățeii”: formația lui Ovidiu Burcă, KO la Sibiu! Cum arată clasamentul

Sibienii s-au distrat cu Dinamo / Sursă foto: Instagram@ Hermannstadt, Superliga României +12   FOTO
Sibienii s-au distrat cu Dinamo / Sursă foto: Instagram@ Hermannstadt, Superliga României

Articol de - Publicat sambata, 21 octombrie 2023 17:00 / Actualizat duminica, 22 octombrie 2023 11:46

Dinamo a fost un uriaș zero în această seară la Sibiu, 0-4, iar Hermannstadt și-a dovedit lesne superioritatea de la A1 până la ultimul jucător. A fost o nouă rușine care readuce haosul în „haita” lui Ovidiu Burcă. Iar Marius Măldărășanu a dovedit încă o dată că este un antrenor capabil, ce poate emite pretenții la mai mult, la mai bine.

Fotbalul e al naibii de pervers, câteodată. Nici nu s-a stins bine bucuria dinamoviștilor după reușita lui Gregorio (2), anulată după intervenția VAR - lovitura liberă a lui Ilic ar fi meritat premiată pe tabelă! - că Hermannstadt a punctat, Balaure (6) pedepsind inadvertențele semnate de Homawoo și Amzăr. 

+6 FOTO

Acesta este fotbalul în epoca video-arbitrajului, acesta e fotbalul când îl refuzi pe Fai pe considerentul, printre altele, că-l ai pe „titularul României Under 21 pe postul de fundaș stânga".

Dinamo arată bine doar până începe meciul

Statistic, fragila Dinamo începea meciul cum nu se putea mai prost, fiindcă roș-albii nu au obținut nici măcar o remiză atunci când nu au deschis scorul. Iar declarațiile optimiste ale "câinilor", neconforme cu realitatea din clasament, au lovit din plin după un alt sfert de ceas. După o altă fază tratată ca la Săftica, la antrenament, Jipa (19) a finalizat cu un șut-bombă, cu pasă de la Bena, care s-a împiedicat practic. VAR-ul doar a validat prima reușită a fotbalistului de 22 de ani.

Apărare bezmetică oferă goluri gratuită

Ce începe prost continuă foarte prost și se termină cel mai prost! Dezlănțuit, Jipa (29) ar fi putut înscrie un alt gol, la fel de frumos, dar a avut ghinion. Hermannstadt are ștaiful unei echipe care, și dacă nu ar prinde play-off-ul, este lejer de prima parte a clasamentului. 

Dinamoviștii au făcut cadouri și nu s-au mai apropiat de poarta ardelenilor până la pauză, i-au băgat în meci pe adversari, cu prețul propriei căderi. Spre deznădejdea fanilor "câinilor", mulți la număr și prezenți la stadion, echipa lui Ovidiu Burcă a arătat din nou ca o candidată în lupta de la retrogradare. Chiar și păstrând superstiția tricourilor negre, care nu au mai avut efectul de la meciul cu CFR Cluj (1-1).

Timpul prezent: Dinamo arată ca o echipă de "B", Hermannstadt ca una de play-off

Cu dinamoviștii transformați doar în jaloane pe teren, echipa cu cei mai mulți apărători, la număr, la un meci, unul mai bezmetic decât altul, Balaure (53) a mai marcat o dată. Cu minge tot de la adversar.

„Câinii" au know how-ul declarațiilor sforăitoare înainte de meci, în rest, când e vorba de fotbal, îi face mari, sau și mai buni, pe alții. În afara lui Ilic, care s-a stins și el treptat, năpăstuiții suporteri dinamoviști au avut parte din nou de un week-end stricat de echipa favorită. Burcă i-a mai permutat pe jucători, băieții în negru s-au jucat cu mingea, n-au știut ce să facă cu ea! De-abia dacă s-au apropiat să-l vadă la față pe Căbuz, bucuria oaspeților a fost ca adversarii să nu-i mai vadă chipul lui Golubovic.

Predați tricourile suporterilor!

După 0-3 echipa lui Burcă a arătat o resemnare teribilă, o prestație fără noimă, o formație fără atitudine, în condițiile în care Hermannstadt a tratat cu calm și discernământ fazele. Hermannstadt a mai marcat o dată, Gabi Iancu (87), norocul "câinilor" a fost că asistentul Ghinguleac a indicat ofsaid, dar faza a fost batjocoritoare pentru defensiva oaspeților.

În prelungiri, Alhassan (90+1) a reușit un gol splendid, după ce Ilic și Amzăr s-au dat cap în cap, penibil! Dinamo a scăpat ieftin doar cu 0-4 la Sibiu, o nouă umilință pentru suporterii "câinilor", ei chiar suferă și merită compătimiți.

8 goluripe contraatac a primit Dinamo în acest sezon, prima la acest capitol în Liga 1

20 de goluri a reușit Balaure în L1 după dopietta de la Sibiu

10 jucătoristrăini a bifat Dinamo azi, Hermannstadt doar 4

Clasamentul live din Superligă

FINAL » Hermannstadt - Dinamo 4-0

Hermannstadt - Dinamo, echipele de start

Hermannstadt: Căbuz - Butean, V. Găman, I. Stoica, P. Medina - Jipa, Mino Sota, Alhassan, Balaure - Neguț, D. Paraschiv
Rezerve: V. Muțiu, Bejan, P. Petrescu, G. Iancu, Murgia, Bucuroiu, Biceanu, Oroian, Fonseca
Antrenor: Marius Măldărășanu

Dinamo: Golubovic - Cr. Costin, Lucas Alves, Homawoo, Amzăr - N. Roșu, Larrucea, Bena, Ilic - Gregorio, Abdallah
Rezerve: Began, I. Roșu, D. Iglesias, Politic, Bani, Patriche, R. Grigore, Ghezali, Irimia
Antrenor: Ovidiu Burcă

Arbitru: Marcel Bîrsan (București) / A1: Radu Ghinguleac (București) / A2: Bogdan Gheorghe (București) / Arbitru VAR: Radu Petrescu (București) / Arbitru VAR: Alexandru Vodă (Alba Iulia) / R1: Andrei Moroiță (Ploiești) / Observator arbitri: Marcel Savaniu (Satu Mare)
Stadion: „Municipal”, Sibiu (capacitate: 12.363 de locuri)

UPDATE 15:40: Sibieni la „patru ace”. Băieții lui Măldărășanu au întors toate privirile  

Îmbrăcați în haine de gală și debordând de optimism, fotbaliștii sibieni au ieșit să inspecteze gazonul:

👔 Am ajuns la Stadionul Municipal Sibiu într-o ținută specială ©️ ESCUDO 🔴⚪️⚫️

Publicată de FC Hermannstadt pe Sâmbătă, 21 octombrie 2023

UPDATE 13:30: Cadou pentru Ovidiu Burcă din partea jucătorilor

În ziua partidei cu Hermannstadt, fotbaliștii dinamoviști i-au dăruit „arhitectului” actualei versiuni a lui Dinamo un tricou special, după ce Ovidiu Burcă a aniversat recent 50 de meciuri pe banca formației roș-albe. 

„Înaintea meciului de la Sibiu, jucătorii noștri i-au făcut cadou antrenorului Ovidiu Burcă un tricou cu însemnătate. 

Dinamo București - CFR Cluj a fost, pentru Ovidiu, meciul cu numărul 50 în postura de antrenor al clubului, iar elevii săi au ținut să îl felicite în stilul caracteristic acestui grup minunat”, a transmis Dinamo, prin intermeidul paginii oficiale de Facebook. 

Hermannstadt - Dinamo 4-0 » Un balaur a înfulecat „cățeii”: formația lui Ovidiu Burcă, KO la Sibiu! Cum arată clasamentul
Cadoul primit de Ovidiu Burcă în ziua meciului / Sursă foto: Facebook@ FC Dinamo București

Citește și: 

Deplasare impresionantă pregătită de PCH la Sibiu » Câți dinamoviști sunt așteptați la meci: „O nouă etapă din episodul renașterii”

Revine la Dinamo? Suporterii îl cer la echipă, jucătorul este liber și s-a autopropus: „Preferam un răspuns mai elegant”

EXCLUSIV GSP a vorbit cu Mircea Lucescu despre venirea lui Lupescu la CS Dinamo: „Obiectivul lui? Să nu se comită greșeala de la Steaua, ci să fie o singură echipă Dinamo!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (112)
parpalache
parpalache  •  22 Octombrie 2023, 12:00

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

mirstelistu
mirstelistu  •  22 Octombrie 2023, 11:38
Postat de allez.les.rouges pe 22 Octombrie 2023, 00:28

Am intrat sa citesc și eu păreri! Când colo GSP.ro a lăsat iar prostia gigistă sa se reverse ***. Așa înțeleg ei press sportivă de azi.

Ma nu stiu cum or fi gigistii dar sa comenteze un dinamovist de revarsarile altora e cam mult ca ei rupeau porti deschise in urma cu ceva ani asa nivel de inteligenta au ca fara un semn sau un inscris TRAGE pe poarta aia au vrut sa o rupa

mirstelistu
mirstelistu  •  22 Octombrie 2023, 11:35
Postat de allez.les.rouges pe 22 Octombrie 2023, 00:28

Am intrat sa citesc și eu păreri! Când colo GSP.ro a lăsat iar prostia gigistă sa se reverse ***. Așa înțeleg ei press sportivă de azi.

Un comentator de la diji prost numit grigoroiu ori e mare dinamovist ori nu intelege fotbalul ca o tot tinea pe a lui ca asa-zisul fotbalist amzar se va bate in viitor pentru postul de titular la nationala cu Borza deci va dati seama ce specialist e iar daca chiar ar fi asa io zic ca trebuie sa inchidem fotbalul romanesc,daca ala ajunge fundas la nationala

Vezi toate comentariile (112)
Comentează