FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FOTO + VIDEO A fost copil de mingi la ultimul titlu, acum e titular incontestabil și vrea o nouă sărbătoare: „Îmi doresc să trăiesc asta”

Ștefan Târnovanu, primul din stânga, a fost copil de mingi la Poli Iași - FCSB
Ștefan Târnovanu, primul din stânga, a fost copil de mingi la Poli Iași - FCSB

Articol de , - Publicat luni, 15 mai 2023 12:39 / Actualizat luni, 15 mai 2023 13:10

Ștefan Târnovanu (23 de ani) a fost copil de mingi în 2015, când FCSB a câștigat pentru ultima dată titlul de campioană. Portarul avea atunci doar 15 ani și era junior la Poli Iași. 

S-au scurs 8 ani de când FCSB n-a mai pus mâna pe trofeul suprem în Superligă. S-a apropiat de câteva ori, a greșit de fiecare dată la finiș. În 2015, FCSB avea nevoie de un succes la Iași, cu Poli, ori de un pas greșit al ASA-ului condus de Liviu Ciobotariu cu Oțelul. 

Gigi Becali susține că vrea în continuare să vândă FCSB: „Am ofertă de 100 de milioane” » Ulterior a făcut planul de transferuri: „Vreau 4 jucători”
FCSB
Gigi Becali susține că vrea în continuare să vândă FCSB: „Am ofertă de 100 de milioane” » Ulterior a făcut planul de transferuri: „Vreau 4 jucători”

Bucureștenii s-au împiedicat atunci la Iași și puteau pierde un sezon pe care l-au controlat într-o bună măsură. A primit un „colac de salvare” de la Tudorie & compania și a terminat sezonul pe primul loc, cu un total trei trofee cucerite de echipa lui Costel Gâlcă. 

Ștefan Târnovanu, fiesta alături de ultimii campioni 

La Iași, într-o atmosferă ca pe vremuri, cu oameni înghesuiți la intrare în stadion, în spatele unei porți, copil de minge, a fost chiar Ștefan Târnovanu, portarul ce l-a țintuit pe Vlad pe banca de rezerve, goalkeeper ce a salvat în acest sezon echipa în multe rânduri. 

De multe ori omul meciului, cu parade în momente cheie, Târnovanu era atunci junior la Poli Iași. Fan al roș-albaștrilor, internaționalul român s-a bucurat atunci pe gazon alături de Țucudean, Rusescu, Adi Popa, Costel Gâlcă și chiar Gigi Becali, nu demult eliberat din închisoare. 

”La ultimul titlu câștigat de FCSB eram copil de mingi la Iași. M-am bucurat alături de ei după acel egal. Sper ca acea bucurie să o trăiesc și eu acum, ca jucător”, a spus portarul FCSB-ului după victoria cu CFR Cluj. 

Gazeta Sporturilor are o fotografie în care Târnovanu (primul din stânga), apare alături de câțiva colegi de la juniorii Politehnicii Iași. Toți s-au pozat alături de Dumitru Uzunea, secundul lui Costel Gâlcă, principal la acea vreme la clubul lui Gigi Becali. 

Ștefan târnovanu: „M-am simțit fotbalist”

Ștefan Târnovanu a fost impresionat de cei peste 42.000 de suporteri de la meciul cu CFR, cea mai mare asistență la un meci de Liga 1 din ultimii 7 ani. Portarul speră ca după ultimul meci, cu Rapid, tot pe cel mai mare stadion al țării, să poată petrece alături de fani. 

O seară senzațională, încă de când am ajuns la stadion. Suporterii ne-au așteptat ca niciodată. Ne-au împins de la spate. Mai avem două meciuri. Sper ca peste două săptămâni să fie mare petrecere, aici pe Arena Națională”, a spus Ștefan Târnovanu. 

”Farul pierde 50% din forță fără Alibec”

Finala campionatului, de duminică, de la Ovidiu, cu Farul, e meciul pe care Târnovanu e convins că FCSB îl poate câștiga. Mizează mult și pe absența lui Denis Alibec, cel mai important marcator al dobrogenilor, dar și printre cei mai buni pasatori ai echipei lui Hagi. 

Când am văzut că Alibec a luat roșu, m-am gândit că avem șanse cu 50% mai mari la titlu. Alibec e un jucător foarte important pentru ei. Ne va aștepta un meci foarte greu. Am văzut că ei spuneau că vor să fie campioni etapa viitoare. Eu voi face totul să nu fie așa. Să se dea titlu aici, pe un stadion mai mare, cu lume mai multă, cu bucurie mai mare”, a mai spus Târnovanu. 

Dacă suntem o forță? Păi dacă n-au avut șut la poartă în afara acelei bare, cred că suntem o forță. Mai avem nevoie de două victorii și vom fi campioni
Ștefan Târnovanu

Te simți fotbalist când ai o asemenea atmosferă în spate. La încălzire aveam deja 20.000 de suporteri în tribune. Mi s-a făcut pielea de găină. Cei mai mulți dintre fani ne vor campioni. Meritul victoriei e al fiecărui om. Suntem Steaua, sper să devenim campioni
Ștefan Târnovanu

Nu mai luăm goluri în ultimele minute, am învățat să ținem de scor, dacă vom câștiga următoarele două meciuri vă zic și un secret, ce avem în plus
Ștefan Târnovanu

Citește mai multe știri despre FCSB:

Gigi Becali, apariție de senzație » Cu teancul de bani în buzunar

Poate sărbători două titluri în același sezon: „M-aș bucura! Suntem cei mai iubiți din România”

Gigi Becali susține că vrea în continuare să vândă FCSB: „Am ofertă de 100 de milioane” » Ulterior a făcut planul de transferuri: „Vreau 4 jucători”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Superliga
Oferta care l-a scos din sărite pe Gigi Becali: „Niciodată acolo!”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Superliga
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”
Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează