FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA

Șumudică, reacție nervoasă după transferurile lui Boldrin și De Amorim la Steaua: "Știți războiul lui"

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 august 2016 20:07

Steaua a reușit să transfere doi dintre cei mai importanți jucători ai Astrei, Fernando Boldrin și William de Amorim. Primul a parafat deja contractul, în timp ce al doilea va semna mâine.

Marius Șumudică, antrenorul Astrei, nu a fost deloc încântat de plecarea celor doi și secundul Cristi Petre a dezvăluit că acesta a avut o reacție extrem de nervoasă.

"Suntem extrem de trişti, mai ales Şumi, pentru că ştiţi lupta lui dintotdeauna cu Steaua. A fost şi este extrem de nervos, dar nu se poate opune. Asta e strategia, totul e pentru liniştea clubului.

În viaţa unei echipe există şi astfel de momente. Doar aşa putem supravieţui şi aduce linişte la echipă. Aşa a fost şi cu Budescu. L-am vândut, am asigurat liniştea şi am câştigat campionatul", a declarat secundul Cristian Petre la o conferință de presă.

"La momentul actual, Astra are nevoie de aceşti bani. Un milion de euro sunt bani importanţi. E important ca aceşti bani să ajungă acum la jucători, pentru că vor avea alt moral şi vor fi mai optimişti pentru viitor"
Cristian Petre

Citește și:
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
Nationala
Dinamoviștii strâng rândurile pentru Mircea Lucescu: „Eu sper să nu fie adevărat”
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Diverse
„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Stiri extrasport
Decizia lui Ilie Bolojan după ce Mihai Neșu a reclamat plata impozitului de 36.000 de euro!
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
Campionate
Transformarea fostului star de la Real Madrid » La 51 de ani e „Terminator”: „Asta te menține tânăr”
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Profit.ro
AI-ul Grok nu mai dezbracă decât bărbați
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (17)
957174841004227
Roberto Baggio  •  20 August 2016, 03:24

astra are nevoie acum de 1 milion de euro ? ? ? De-aia si-a intarit STAPANII ? ? ? Cata vrajeala .... Dar MILIOANELE DE EURO venite din participarea in grupele Europa League 2015-2016 si castigarea campionatului UNDE SUNT ? ? ?

steaua1986forever
steaua1986forever  •  13 August 2016, 11:58
Postat de observator_federal pe 12 August 2016, 20:48

Dupa Enache, Boldrin si De Amorim, FCSB ar putea sa-si propuna si achizitionarea lui Alibec si Budescu (Gaman, din pacate, nu poate fi adus din Turcia). Ce ar face oare Gigi daca cei doi ar conditiona venirea la "echipa lui Gigi Becali" de instalarea lui Sumudica in functia de antrenor? Pe bune, mai ales daca ar fi si mai "modesti" in negocieri... Uite "o miscare" la care Becali ar trebui sa se gandeasca, si repede : FCSB ar avea doar de castigat iar "fanaticii suporteri de pe forumuri" n-ar avea nimic impotriva deciziei patronului si i-ar adopta dragastos pe toti astralii...

asa cum postacii ca tine o sa spuna despre ei dupa transferul la fcsb ca sunt slabi, ca nu au ce cauta la nationala, etc.....Super jucatorul Budescu (ori Alibec) o sa se transforme din jucatorul ala providential fara de care nu puteam sa respiram la Nationala, intr-un incult gras si plin de sarmale fara valoare nici macar de liga a II-a din China. Stim povestea. O citim de ani de zile pe aici de la clone multiple, asa ca tine...

steaua1986forever
steaua1986forever  •  13 August 2016, 11:48

Singura lupta a lui Sumudica este impotriva bunului simt, a pastei de dinti, a sapunului, a detergentului si mai ales impotriva apei...

Vezi toate comentariile (17)
Comentează