Articol de Remus Răureanu - Publicat luni, 05 iulie 2021 22:08 / Actualizat marti, 06 iulie 2021 00:05
Marius Șumudică, 50 de ani, antrenorul lui CFR Cluj, a susținut o conferință de presă înaintea primei manșe din turul I preliminar al Ligii Campionilor, cu Borac Banja Luka.
- CFR Cluj - Borac Banja Luka se joacă marți, de la ora 20:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Digi Sport 1 și Look Plus
Șumudică a vorbit și despre Mario Rondon, despre care spune că el l-a dat afară, așa cum GSP a anunțat în exclusivitate. Venezueleanul a semnat deja cu Radomiak Radom, nou-promovată în prima ligă din Polonia.
„S-au spus și minciuni, n-am avut niciun fel de conflict cu Rondon, n-a părăsit niciodată antrenamentul. Nu a avut niciun fel de conflict cu mine. Am avut o discuție când am venit la Cluj, mi-a spus doleanțele lui, i-am zis că îl susțin, după care, a doua zi, a făcut un pas greșit, pe care nu vreau să-l dezvălui. Mi-a demonstrat că are un caracter îndoielnic.
Am preferat să nu continui cu un astfel de jucător. Am mers imediat la conducere. Nu am nevoie ca cineva să-mi distrugă grupul. Mai bine sacrific un jucător și câștig 20. Forța grupului bate orice individualitate. Dacă gestul pe care l-a făcut Rondon îl făcea oricine altcineva, avea aceeași sortă! El și-a scris rezilierea singur și a luat acest drum, în opinia mea, greșit”, a declarat Șumi.
Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj: „Mai vreau doi jucători, unul a venit deja”
Legat de campania de achiziții, Șumudică a declarat: „Cantitativ, suntem ok. Avem un lot cu care putem să ne batem pe două fronturi, dar cred că mai avem nevoie de încă doi jucători. Unul a sosit azi, din informațiile mele. Și mai vrem un atacant, fiindcă avem nevoie să marcăm goluri”.
Sursele GSP susțin că fotbalistul la care face referire Sumudică e mijlocașul central Guessouma Fofana (28 de ani), despre care Gazeta a scris în urmă cu două săptămâni. Acesta a ajuns deja în România.
![Șumudică, despre conflictul cu Rondon: „A făcut un pas greșit!” » Anunță două transferuri: „Unul a ajuns deja”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/05072021/1625511850059.jpg?width=900&height=0)
Fofana, născut în Franța, cu origini din Mali, vine la CFR Cluj din postura de jucător liber, după ce i-a expirat contractul cu Guingamp. În sezonul trecut, Fofana a bifat 24 de partide în Ligue 2 și una în Cupa Franței, reușind să marcheze de trei ori.
FOTO CFR Cluj, antrenament oficial înainte de meciul cu Borac Banja Luka
FOTO: facebook.com/cfr1907
Interviu exclusiv cu Adrian Păun, mijlocașul campioanei CFR Cluj
Citește mai multe știri despre CFR Cluj:
Rondon a semnat! Unde va juca fotbalistul dat afară de CFR Cluj
CFR Cluj a ajuns la 8 transferuri în mercato » Ultimul jucător prezentat oficial
![Rezultat NĂUCITOR! Înaintea returului cu FCSB, PAOK Salonic a obținut cea mai mare victorie din ISTORIA clubului](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/7ac7b09c-bbd4-4fba-aa3f-030c5bfa009b.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul