Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 18 decembrie 2019 14:07
Gala GSP de marți seară a prilejuit oamenilor de fotbal din România o întâlnire și pentru a mai depăna amintiri sau pentru a se revedea cu vechii amici.
Printre invitații evenimentului spectaculos din centrul Capitalei s-a numărat și Ioan Mărginean, președintele celor de la Gaz Metan Mediaș, gruparea care, deși în insolvență, ocupă o poziție de play-off în acest moment, cu cinci etape înainte de final.
Oficialul clubului sibian a venit direct de la Mediaș, după care s-a deplasat înapoi în oraș, pentru a pregăti meciul foarte important de vineri, cu Viitorul.
Edward Iordănescu s-a văzut nevoit să decline invitația: „Aș fi venit cu mare plăcere, dar sunt prins cu această partidă, care poate defini un întreg sezon. E totul prea comprimat și trebuie să fim atenți la fiecare detaliu”.
La gală, Mărginean a vorbit tot despre fotbal. Dar și despre Edi Iordănescu. Fiindcă s-a reîntâlnit cu Anghel Iordănescu, cel ce-a fost într-o seară de grație, și-atunci când i-a oferit lui Dan Petrescu premiul de „Antrenorul anului”.
Iordănescu senior s-a întreținut minute bune cu Ioan Mărginean: „Domnule, mă bucur că te întâlnesc aici. Vrei să-ți zic ceva? Ați făcut o treabă minunată la Gaz Metan, cu bani puțini, în liniște, pentru viitor.
Bravo, vă felicit și vă susțin! S-o țineți tot așa. Și ați făcut bine că ați mizat pe Edi, o să vedeți că ați făcut alegerea potrivită”.
Președintele medieșenilor a comentat, la rândul său: „Domn General, o să fie antrenorul Mediașului mult timp de aici înainte. Și va fi și mai bine!”.
VIDEO // Dan Petrescu, desemnat Antrenorul Anului 2019
Vezi și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!