Articol de Ionuţ Iordache, Andrei Vochin - Publicat miercuri, 31 iulie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 31 iulie 2013 01:21
Fără fotbalişti de la Astra şi de la Steaua, care şi-au amînat meciul direct, echipa etapei a doua este plină de surprize
Dacă prima rundă a fost dominată de fotbalişti ce evoluează la reprezentantele noastre în Europa, acum a venit rîndul jucătorilor fără experienţă în primul eşalon să impresioneze. Şeroni, Vaşvari şi Cîrjan au debutat în Liga 1 în acest sezon, rapidistul Marian Stoica a strîns 6 partide, iar puştiul Dorin Rotariu a bifat duminică abia al 9-lea său meci în campionat.
Mai mult, portarul Lazar e a treia variantă la Pandurii, după Mingote şi Stanca, dar asta nu l-a împiedicat să joace aproape perfect cu Petrolul. Iar Sebastian Achim, rezerva lui Alcenat la prahoveni, a profitat de absenţa haitianului şi a ajuns în premieră în cel mai bun prim "11" al etapei.
Cel mai experimentat jucător care a prins primul "11" este Gabriel Cînu, o surpriză şi el în condiţiile în care în ultimele două sezoane a jucat numai două meciuri la FC Vaslui!
353 a fost indexul InStat obţinut de Cosmin Matei, cel mai mare al etapei. Felgueiras a fost cel mai slab jucător, cu un index de 68
Lazar (Pandurii)
- a avut două intervenţii salvatoare
- a parat 7 şuturi
S. Achim (Petrolul)
- 81% acţiuni reuşite
- 82% pase precise
Şeroni (ACS Poli)
- 81% pase precise
- 13 dueluri cîştigate
Cînu (Ceahlăul)
- 13 recuperări
- 89% pase precise
M. Stoica (Rapid)
- 54 de acţiuni reuşite
- 8 recuperări
I. Neagu (Oţelul)
- a marcat un gol
- 79% pase precise
Vaşvari (FC Botoşani)
- 17 recuperări
- 80 de acţiuni reuşite
C. Matei (Dinamo)
- a marcat un gol
- 11 dueluri cîştigate
Golubovici (Ceahlăul)
- a marcat un gol
- 10 dueluri cîştigate
D. Rotariu (Dinamo)
- a marcat un gol
- 67% pase precise
Cîrjan (FC Botoşani)
- a marcat un gol
- a dat o pasă de gol
Echipa rezervelor:
Drăghia (Rapid) portar
Unguruşan (Pandurii) fundaş dreapta
Sîrghi (Oţelul) fundaş central
R. Machado (FC Braşov) fundaş central
Camora (CFR Cluj) fundaş stînga
Ov. Petre (ACS Poli) mijlocaş defensiv
G. Giurgiu (Oţelul) mijlocaş defensiv
Bărbuţ (ACS Poli) mijlocaş dreapta
Boldea (ACS Poli) mijlocaş ofensiv
Marquinhos (Oţelul) mijlocaş stînga
S. Szekely (ACS Poli) atacant
Echipa petardelor
Felgueiras (CFR) - Forika (Corona), R. Damian (Corona), Piccolo (CFR), Buzean (Gaz Metan) - Caue (FC Vaslui), Ad. Popa II (U Cluj) - I. Tătar (FC Braşov), Buhăescu (FC Vaslui), C. Tănasă (Rapid) - Vitinho (Gaz Metan)
Cea mai bună posesie
Echipa Posesie (Minute)
1. Oţelul 32
2. Petrolul 28
3. Viitorul 27
Cele mai multe atacuri
Echipa Atacuri
1. Oţelul 111
2. Dinamo 105
3. Gaz Metan 104
Cele mai multe şuturi
Echipa Şuturi
1. Petrolul 25
2. Ceahlăul 17
3. FC Braşov 16
Cei mai buni dribleri
Jucător driblinguri reuşite
1. V. Negru (Rapid) 5
2-3. Maah (CFR Cluj) 4
Marquinhos (Oţelul) 4
Cei mai buni recuperatori
Jucător recuperări
1. Markovici (Gaz Metan) 23
2. Varela (Vaslui) 21
3. Dr. Grigore (Dinamo) 19
Cei mai duri
Jucător faulturi comise
1. Temwanjera (FC Vaslui) 9
2. Dedu (U Cluj) 8
3. Ciupe (U Cluj) 5
77% a fost procentajul paselor reuşite în această etapă
13 a fost media şuturilor la poartă în prima etapă, în timp ce pe poartă media a fost de 4
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”