Articol de Bogdan Cioara (Arad) - Publicat joi, 30 mai 2024 14:57 / Actualizat joi, 30 mai 2024 15:06
SCU, asociația suporterilor de la UTA, a decis să le ofere cadouri juniorilor de la club cu ocazie zilei de 1 iunie.
Asociația Suporter Club UTA a fost exclusă din club în februarie, apoi reprimită luna aceasta în urma deciziei definitive a instanței. SCU, entitate care deține marca UTA, a oferit în numeroase rânduri cadouri grupelor de copii ale clubului arădean, însă, de multe ori, acestea au fost refuzate de conducerea clubului.
SCU are un magazin de produse promoționale cu însemnele UTA care funcționează în paralel cu magazinul clubului de la stadion. Centrul juvenil, numit Academia UTA, primește sprijin de la asociația suporterilor.
Juniorii de la UTA primesc cadouri de la suporteri
„Asociația Suporter Club UTA demarează o nouă acțiune de sprijinire a copiilor din Academia UTA, oferindu-le acestora cadouri cu ocazia «Zilei Internaționale a Copilului» . Este vorba despre copiii din grupele de băieți 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017 și 2018, respectiv grupele de fete U11, U13 și U15.
Toți acești copii vor primi din partea Suporter Club UTA pachete care vor conține tricouri, caiete, calendare, insigne, stickere și pixuri metalice. Pentru a intra în posesia cadourilor oferite de SCU, părinții sunt rugați să se prezinte cu copiii lor la sediul UTA Official Store (Calea Aurel Vlaicu, bloc L, parter – între Atrium Mall și Gara CFR).
Pachetele pot fi preluate începând de joi (30 iunie) și până sâmbătă (8 iunie), după următorul program: Luni – Vineri între orele 10:00 și 18:00, respectiv sâmbăta între orele 10:00 și 14:00”, a transmis SCU într-un comunicat.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro