Articol de GSP - Publicat luni, 11 februarie 2019 18:14
Independența lui Mihai Teja la FCSB pare că s-a încheiat după numai un meci. Față de remiza cu Dunărea Călărași, 1-1, tehnicianul a făcut patru modificări în primul „11”, fiind scoși cei trei jucători care l-au nemulțumit pe Gigi Becali.
Patronul celor de la FCSB i-a criticat vehement pe Planici, Nedelcu și Stoian, despre care a spus că nu vrea să-i mai vadă în echipă. Aceștia au dispărut din primul „11” pentru meciul cu Hermannstadt.
În schimb, Florentin Matei, jucătorul „cu care ar trebui să înceapă primul «11»”, a apărut titular în echipa lui Teja.
Din echipă a ieșit și Rusescu, cel pe care Teja îl lăudase după cantonamentul din Spania. În mod surprinzător, locul său nu a fost luat de golgeterul Gnohere, ci de Hora, alt jucător aflat în grațiile lui Gigi Becali.
Bălgrădean a scăpat
Singurul jucător desființat de Gigi Becali după pasul greșit de la Călărași a fost Bălgrădean. Portarul își păstrează locul în primul „11” doar pentru că Andrei Vlad nu mai e văzut drept un jucător pe care FCSB poate conta în acest moment. Motiv pentru care, din vară, la echipă va fi adus Răzvan Pleșca (Gaz Metan).
Echipa de start a lui FCSB cu Hermannstadt: Bălgrădean - Benzar, Bălaşa, Filip, Morais - Pintilii - Man, Matei, Tănase, Coman - Hora
„Cum să iei campionatul cu Planic căpitan, dă pe lângă minge? Bălgrădean dă pasă la adversar. Cum să iei campionatul cu ăla din Italia (n.r. - Adrian Stoian), eu habar nu aveam de el. Nici în față, în spate nimic. Nu ai cum să iei campionatul așa. Pe mine scoateți-mă de la campionat. Trebuie să fiu nebun să cred că o să câștig campionatul cu echipa asta. Deci, pe mine nu mă mai întrebați de campionat. Cum să iau campionatul cu Nedelcu? El dă pasă la adversar!” Gigi Becali după meciul de la Călărași
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”