Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 12 octombrie 2021 16:13 / Actualizat marti, 12 octombrie 2021 16:17
Sergiu Hanca, liderul Cracoviei, i-a schițat portretul atacantului Tomas Vestenicky, 25 de ani, ce i-a fost coleg în Polonia, vârful fiind la antrenamente sub comanda lui Mircea Rednic.
Mircea Rednic continuă să caute întăriri pentru Dinamo și a adus doi atacanți la antrenamente la Săftica. E logic, având în vedere că "haita" are una dintre cele mai slabe ofensive din Liga 1 - n-a marcat niciun gol în deplasările ediției! -, iar cele 9 goluri din campionat au fost reușite de trei jucători: Deian Sorescu (6), Gabriel Torje (2) și Andreas Mihaiu (1).
Test medical și fizic pentru Tomas Vestenicky
În afara bulgarului Ismail Issa (32 de ani), 1 gol în 9 selecții la naționala țării sale, despre care GSP.ro a scris că a ajuns sub comanda lui Mircea Rednic la antrenamente, un alt vârf, slovacul Tomas Vestenicky, este la ședințele de pregătire ale „câinilor".
Și unul, și celălalt au de trecut vizita medicală și de efectuat un test fizic, așa cum au transmis oficialii bucureștenilor, apoi vor semna un acord cu formația din Ștefan cel Mare. Până la finele sezonului, pentru început. Și Issa, și Vestenicky au ajuns sub comanda lui Rednic la Săftica.
300.000 de euroe cota lui Tomas Vestenicky, potrivit transfermarkt
Tomas Vestenicky a urcat până la AS Roma
În ceea ce-l privește pe Vestenicky, 25 de ani, el este liber din luna iulie 2021, după un „mariaj" de o săptămână cu rușii de la Chaika Peschanokopskoe (liga secundă). Slovacul a mai fost legitimat la Nistra, AS Roma, Modena și KS Cracovia.
A fost fotbalistul gialorossilor, care l-au tot împrumutat, el neavând niciun meci pentru prima formație din capitala Italiei. În cele din urmă, capitolinii l-au cedat la Cracovia pentru 100.000 de euro. În primăvară, polonezii l-au trimis la echipa secundă a clubului, în liga a patra!
5 goluriare Vestenicky pentru Cracovia, în 73 de partide
Portretul Tomas Vestenicky, atacant care se antrenează cu Dinamo
Slovacul a fost coechipier la KS Cracovia cu românii Sergiu Hanca și Cornel Râpă, dar și cu un alt ex-dinamovist, Rivaldinho. Om esențial pentru polonezi, lider al Cracoviei, Sergiu Hanca i-a schițat portretul lui Vestenicky pentru suporterii "câinilor", declarând pentru Gazeta Sporturilor:
- „A fost la noi și mie mi-a plăcut de el, n-o spun de complezență fiindcă a ajuns acum la Dinamo. Este puternic și are execuții"
- „Nu prea pot să-mi dau seama care sunt cu exactitate punctele lui forte sau slabe întrucât nu a fost folosit constant. Dar când îl arunca în luptă, juca foarte bine, iar la antrenamente era printre cei mai buni"
- „Era băiat de vestiar, băiat de treabă, profesionist"
- „Cu siguranță, va aduce un plus la Dinamo. Sper să fie o mutare de bun augur".
14 goluriîn 31 de meciuri are slovacul pentru Roma Primavera
28 de meciuria adunat Vestenicky ediția trecută la polonezi, fiind trimis și la echipa secundă, marcând 5 goluri. Doar în două partide a fost integralist
VIDEO Cum joacă Tomas Vestenicky, atacantul dorit de Dinamo
Citește mai multe știri despre Dinamo:
Sfat pentru Rednic de la o legendă a lui Dinamo: „Dacă nu face asta, nu poate avea șanse!”